această postare se dedică Groparului Nemernic, nu pentru că ar fi bețiv (treaba lui), ci pentru că e om fain.
v-am promis că după Antisthius va urma alt mărgăritar dezgropat din praful bibliotecii mele. Anntonn Pann, cu ceva Proverburi, adecă Zicale sau Povestea vorbii. ce mai tura-vura, să dăm cuvântul maestrului:
Despre beție
”cine bea în cinste ori în dator
se-mbată de două ori — căci
una gândește cârciumarul
și alta bețivul.
- băutura e ce e,
mâncarea e fudulie.
apa nu e bună nici în cizme.
vinul e pentru noi, nu pentru boi (s.n.)…
vinul e toiagul bătrânețelor
și nebunia tinerețelor.
vinul bun și nevasta frumoasă
sunt două otrăvi dulci la om (s.n.).
vinul îl bei de bun
și el te face nebun.
tu îl bei pe dânsul
și el te bea pe tine.
tu-l bagi în mațe și el ese-n față.”
Tot despre beție
”vinul, țuica cui îi place
n-are cu ce să se-mbrace…
bețivul când trece pe punte
închide ochii să nu vază apa.
arama omului la beție se arată…
cine te vede intrând în cârciumă
nu zice că ai intrat să te-nchini.”
în sfârșit,
Povestea vorbii
”Un grec oarecare din sate plugar
plecă și se duse cu al său măgar
până la o rudă ce-i era cumnat
și avea șederea departe-n alt sat.
cumnatu-său care prea mult îl iubea,
și-n casă-i văzându-l odată abia,
îl primește vesel, de cum l-a văzut
și sera la cină cu el a șezut.
cu vorbe, cu glume tot l-a îndemnat
și a tot băut grecul până s-a-mbătat.
culcându-se astfel și dormind ceva
a doua zi capul grozav îi urla.
îi părea mai mare de cum era-ntâi
și-l trăgea să-l pue iar pe căpătâi.
îl punea și geaba, ori cum nu-i trecea,
nicăieri să șeadă locul nu-i plăcea.
necăjit se scoală greața a-și scuipa,
vrând și dobitocul a și-l adăpa,
și dacă se duce în sat la cișmea,
flueră din buze silindu-l să bea.
dobitocul însă dacă a băut
își rădică capul și-n loc a stătut.
deci văzând țăranul pe al său catâr
că la fluerare-i nu duce hatâr,
și de îmbiere n-are nici habar
ca o picătură să-nghiță măcar,
zise (clătind capul), hai dobitoc hai!
tu mai multă minte decât mine ai.
de făceam aseară ca tine și eu
nu era să-mi fie astăzi așa greu.”
și-un picuț de muzică de-a aceluiași, cântată de grupul ce-i poartă numele:
hai noroc!














4 comentarii
decembrie 16, 2009 la 1:46 pm
Groparu
Mo, deci io am incercat sa-mi dau sama cum e fata mea adevarata investigand momentele mele de betie, dar cercetarea s-a impotmolit in momentul in care mi-am dat seama ca materialul de studiat este prea vast si necesita mult prea multe ore de studiu!
Multam de postare, iti inchin primul vin fiert de anul asta
)
decembrie 16, 2009 la 2:29 pm
writeman
sarcina va reveni detractorilor si criticilor literari, dupa obstescu-ti. ma inchin si eu cu sanatate!
decembrie 16, 2009 la 10:06 pm
diana
Multam!!
decembrie 17, 2009 la 12:01 am
writeman
pentru putin, cu placere