aproape că îmi vine să-i iau apărarea Elenei Băsescu. nu știu dacă ar merita. am auzit că ar candida pentru un loc în Parlamentul European. la drept vorbind, nu știu nici dacă are ce căuta acolo…

buchet

dar am auzit azi la radio guerilla o discuție între Dobro/Craio și Daciana Sârbu, care este parlamentar european și pare, după tone of voice să înțeleagă ce se petrece pe la Bruxelles. discuția era despre faptul că sunt foarte puține femei în politica românească și că, dacă ar fi mai multe, peisajul ar deveni mai aerisit. Daciana a mușcat repede momeala și a adoptat o poziție destul de feministă – da domle, clar, femeile sunt mai delicate, ar aduce un suflu nou…

poate da, poate nu. în orice caz, mi-au devenit clare două lucruri în timp ce ascultam discuția:

1. Românii sunt în continuare misogini ca naiba. dacă un politician cu cravată verde și șosete mov asortate la cămașa albă spune o prostie pe post, e în dreptul lui; am impresia că femeile din politică sunt mai ușor vânate și ironizate pentru ce spun. treci la cratiță! știți refrenul…

2. (și de asta am început de fapt cu Elena Băsescu, al cărei nume nu putea lipsi din discuție) Mulți, dacă nu cumva și mai mulți, dintre politicienii bărbați din parlament sau din alte structuri mioritice sunt sub ”succesurile” Elenei ca discurs public. numai că nu apar la televizor să-și expună perlele. și dacă ar apărea, oricum nu s-ar face atâta tam-tam, că nu-s fată de președinte.

în concluzie, Băseasca aia mică poate fi compătimită pentru că a intrat în gura lumii fără să fie neapărat cu mult mai prejos, nici mai presus, decât restul faunei politice. ceea ce nu înseamnă neapărat că trebuie s-o trimitem la UE…

Anunțuri