hehe, ce mare dezbatere s-a iscat la televizor! au apărut iarăși mogulii în prim-plan. se simte că se apropie niscaiva alegeri, iar Becali șomează, ca și Steaua. în direct prin telefon la realitatea tv, Vântu i-a replicat lui Tolontan parcă, după ce ultimul – aflat în studio la o emisiune moderată de Tatulici – observa că oamenii de afacerii își plasează oameni de încredere în funcții cheie, iar statului slăbit îi vine greu să reacționeze: ”întăriți-vă statul!”. pe față! și foarte corect, de altfel. ne văităm atâta că ăștia sunt corupți, că ne controlează etc. să iasă un ziarist cu cojones și să facă o bijuterie din aia de anchetă ca să le dea mat. presa noastră scrie că x și y au luat masa împreună la Golden Blitz, că ăla e văr cu ăl-lalt… din astea pot să aflu și eu de la registrul stării civile.

comunistul1

deci trebuie să ne apucăm să întărim statul. în cinismul afirmației lui Vântu stă tot adevărul României contemporane. nu se vor mișca lucrurile dacă statul nu va prinde curaj. asta înseamnă oameni cu atitudine, moralitate, respect față de lege. adică educație. că tot veni vorba, iată cum stau lucrurile pe această tarla: parlamentarii vor să permită din nou universităților particulare să organizeze cursuri postuniversitare. asta înseamnă, se tem jurnaliștii de la Cotidianul, șpăgi pentru masterate și doctorate bioteriste…

între timp, salvatorul și educatorul patriei, președintele Traian Băsescu, cunoscut sub numele de Zeus, dă de pământ la TVR in absentia cu Mircea Geoană, cunoscut sub alt nume. poporul aplaudă ironiile de la tribord ale căpitanului – Geoană să-și pună centura de castitate hă hă hă. pentru spiritele mai fine, nu orice aluzie cu tentă sexuală prinde. totuși, parcă nici faptul că domnul Geoană e prins tot defazat nu ne scapă.

pentru că de aici a pornit acest mic schimb de replici la distanță cu Geoană, citiți despre discursul președintelui Băsescu în fața parlamentului și poziția sa în legătură cu împrumutulde la UE sub supravegherea FMI în Gândul.

Jurnalul Național continuă să facă valuri în marginea acestei inițiative de închidere a ediției – schimbarea schimbării: să le zicem din nou, oficial, țigani, nu romi, că ne confundă vecinii. eu propun să schimbăm și numele român în valah, pentru că în felul ăsta n-o să-i mai înjure nimeni nici măcar pe fotbaliștii noștri din campionatul italian.

altfel, același Jurnal merge pe mâna președintelui Băsescu și promovează interviul cu primarul general Sorin oprescu mizând tot pe organe, și de data asta genitale. numai că nu ale lui Geoană, ci ale lui Năstase. care, dezvăluie Oprescu, are umor pe masa de operație. altfel, primarul general spune într-un limbaj destul de bucureștean o poveste de cartier. de povestitor e bun.

știrea că Obama permite reluarea cercetării celulelor stem încă are loc sus în New York Times. am așa o bănuială că sunt și multe fonduri de alocat în partea asta, dar n-am vreme să mi-o verific.

am uitat să pomenesc ieri de înfrângerea României la tenis în fața Rusiei, după două prime seturi în care Hănescu ne-a dat speranțe. nu mai pun link, învinșii nu au istorie.

Anunțuri