100353_football2

căutam ceva despre meciul de diseara – Liverpool cu Real. la cum s-a jucat în tur, Madridul se va întoarce cu coada între picioare de pe Anfield Road. dar nu stiu cum am nimerit aici. preot antrenor, p-asta nu o mai văzusem. se dovedește că mai au și tipii de la gsp inițiative bune (e o serie, asta cu comunele fotbaliste).

eu îmi amintesc de meciurile de fotbal din satul bunicilor mei din Suceava. echipa locală se numește Constructorul Dărmănești. din echipă fac parte tineri până în 40 de ani, specializați în driblatul slujbei de duminică, în degajarea de pahare și sticle a meselor pe la nunți și în pasarea țigărilor de la unul la altul pe tușă (cunoscută și sub numele de poștă). unii dintre ei își mai amintesc și fotbal adevărat, te pot uimi cu driblingurile, pasele și capacitatea lor de efort. prietenul meu Danic era un veritabil număr 10, până să-i rupă niște nesimțiți de pe la Dragomirești sau mai știu eu de unde glezna.

David, zis Bruce sau Vampirul, avea 4 ani când a descoperit mingea de fotbal. mingea îi venea cam până la genunchi, dar nu despărțea de ea nici în somn. acum are vreo 12-13 ani cred, și aud că joacă la juniori, la Constructorul. mă aștept să iasă ceva din dracul ăla de copil, cum se spune pe-acolo.

eu zic că madam Andronescu, care nu știu cum a ajuns iar ministru pe la Educație, ar trebui să scoată nu doar orele de sport din programă, ci toate orele. ar fi plăcerea băieților de toate vârstele să bată mingea pe terenul din sat, după ce vor fi scos gâștele, mieii și caii pe tușă.

Anunțuri