pornind de la ce am văzut și am citit aici, mi-am amintit de bancul cu bărbatul care se-ntoarce noaptea acasă, beat mort. și se trezește dimineața… dar vi-l spun la sfârșit, pentru că de la banc gândurile mi-au sărit imediat la altceva.

oare nevestele stau în calea pasiunii bărbaților? căci asta pare să fie o bună ipoteză pentru a explica aplecarea lor spre meșterire și bibilire a motoarelor, sau oricare altă ocupație tehnică – fuga de neveste. pasiunea pentru tehnică a bărbaților poate fi rezultatul fugii de gura nevestei.

nevasta română are faima unui motoraș la turație maximă, care în afară de turație nu are nici o altă utilitate. adică nu știe decât să turuie. o astfel de nevastă e întotdeauna nemulțumită. prea puțini bani, prea puțină participare în educarea celor mici (care din pricina asta ajunge să fie suplinită adeseori cu bătaia), prea puțin mai știu eu ce… în schimb, după cum vedea ea lucrurile, prea multă bere, prea mulți amici, prea multe ore petrecute în altă parte decât acasă.

în schimb, biata mașină nu are altă vină decât că se strică. nu comentează, nu te taie de la porție, nu pune întrebări. se strică, atât. iar faptul că se strică e, la urma urmei, o binecuvântare. pentru că orice stricăciune poate fi reparată. or, reparațiile cer migală, răbdare, ajutor din partea mai multor specialiști, uneori efort fizic, dar și pauze pentru odihnă, în fine – o preocupare concentrată și continuă pentru altceva decât morișca de acasă a nevestei.

a, dar să vă spun bancul, pe care îl știu de la bodipod. tipul se trezește dimineața pe la 10, după o noapte furtunoasă, cu activități diverse de la care nevasta absentase. printre acestea, în principal, băutul. mahmur și sensibil, deschide un ochi precaut și își zărește consoarta lângă geam, preocupată să tricoteze ceva drăguț. atâta vede, și ploaia curgând torențial prin fața geamului. ”oh, Doamne! își zice. să vezi ce urmează. scandal, nebunie, reproșuri. cum scap eu de gura ei toată ziua? plouă, nici măcar nu pot să-i zic că am ceva de reparat la mașină, că doar n-am garaj… și o să-i turuie gura ca o meliță. trebuie să fac un efort și să o îmbunez, să-i vorbesc frumos, s-o iau cu binișorul. în fine, să trecem la acțiune.” și deschide de astă dată ambii ochi, zâmbește puțin deranjat de lumina zilei, care îi înfige cuie în capul mahmur, apoi șoptește duios:

– iubito.. hm hm, iubitooo… ce plouă afară!

– păi da! pentru că bei!!! etc.

acum, pentru că articolul ăasta e la vedere și nu-l citesc doar băieții pricepuți la mecanică, și pentru că în legătură cu Linda mea nu știu decât strictul necesar pentru a o purta prin trafic, dar și din alte motive mai romantice, mărturisesc spășit că singura mea pasiune, odată căsătorit, va fi nevasta.

a fost bine, ubi?

Anunțuri