ieri încercam să mă proiectez într-o dispoziție prietenoasă față de cum merg lucrurile în România în ultima vreme. încercam să identific schimbări în bine care trec neobservate. se întâmplă uneori să nu vezi pădurea din cauza copacilor. să nu ai o privire de ansamblu din cauza elementelor mici, care îți sar în ochi.

mental_ilness_by_giotaro

dar astfel de elemente prea sunt sărite de pe fix pentru a le putea ignora. o altă imagine a României, al cărei somn de frumusețe naște monștri, ar consta cam din următoarele tușe de penel:

– bodipod îmi povestește aseară despre familia prietenei lui, care închiriază un apartament unor domni. treaba cu chiria durează un timp. pe urmă familia se hotărăște că ar avea nevoie de apartmentul respectiv în alte scopuri. le pune în vedere domnilor să îl elibereze într-un timp rezonabil (câteva luni). domnii zic că ok, nici o problemă. ba chiar se mișcă foarte repede. într-o săptămână sunt gata să plece. și pleacă. numai că lasă gazul deschis la aragaz și rup butonul de unde se pornește/oprește. fratele adishorului (prietena lui bodipod) se duce să vadă apartamentul din care domnii anunțaseră că pleacă. simte miros de gaz și are inspirația să nu aprindă lumina. deschide geamurile, etc. dacă ar fi apăsat un buton, ar fi zburat în aer cu apartament cu tot. care este primul lucru care vă vine în minte în legătură cu domnii respectivi?

– aceluiași prieten i se taie toate cauciucurile la mașină pentru că a ocupat, chipurile, locul de parcare al cuiva. numai că locul respectiv se află în plin spațiu public, pe un trotuar. cutumele bat cauciucurile.

– am un vecin care a închiriat și el o casă, acum câțiva ani. zonă ultracentrală, pe Calea Victoriei. a închiriat-o unei firme, care între timp a fost preluată de alt patron, prin cumpărare. noul chiriaș a pus stăpânire pe locuință și nu a mai vrut să o părăsească, deși vecinul meu a rupt înțelegerea în termenii contractuali. mai mult, chiriașul a deschis un club de noapte în casa închiriată, paravan pentru un bordel, despre care au scris și reporterii de la Cațavencu. nu reușesc să-i dea afară de doi ani de zile. de curând vecinul meu mi-a zis că i-au amenințat copilul cu pistolul când au trecut pe-acolo. pe la casa lor, adică… alo, Poliția?

mai vreți exemple? sunt convins că toată lumea poate să spună cel puțin 3 astfel de povești. țară fără minte, țară bolnavă la cap, țară de nebuni – te iubesc dincolo de metafizică, deși Cărtărescu îmi spune că e indecent să întrebi pe cineva dacă-și iubește țara. probabil și să răspunzi la întrebarea asta… te iubesc România, dar te-aș arde pe rug ca să-ți salvez sufletul!

Anunțuri