mai deunăzi auzeam despre intenţia ministrului educaţiei de a eradica practica meditaţiilor plătite. bieţii profesori, bugetari pe normă de nimic, erau în pericol de a-şi pierde surse importante de venit, acum în prag de criză. jalea le gâtuia vocile când predau de la catedră, mâinile tremurau nervoase când scrijeleau cu creta la tablă.

elev-copy

ce nu era foarte clar, necunoscutul înfricoşător îşi furişa ameninţarea în suflet, era cum, mai concret, avea de gând doamna ministru să măture meditaţiile de pe faţa pământului? nişte jurnalişti grăbiţi au crezut că e vorba de vreo lege specială. această ipoteză făcea deja mustăţile răutăcioase să mustăcească de râs. căci măsura s-ar fi dovedit, cel mai probabil, inaplicabilă. n-o să stai tu, ministerul educaţiei, să verifici ce face profesorul X sâmbătă la ora 4 la el în sufragerie. sau în bucătărie, după posibilităţi.

ei bine nu. am auzit şi eu astăzi la radio Guerilla, la sinteza zilei (parcă aşa-i zice) – e vorba de after school. profesorii sunt invitaţi să rămână după şcoală şi să-i ajute suplimentar pe cei în nevoie de ajutor. şi să fie plătiţi pentru asta.

care era cuvântul de mai devreme? „inaplicabil”? aşa ziceau domnii de la radio şi despre ideea asta. motivul? în cele mai multe dintre şcolile noastre se învaţă în două ture. or fi doritori de venit suplimentar şi iubitori de înţelepciune, dispuşi să rămână la o şuetă suplimentară despre arc-tangentă. dar ce te faci cu găştile din schimbul soi, la fel de dornice să se cultive? nu sunt săli de clasă suficiente să găzduiască două rânduri de discipoli.

pe când ascultam aceste comentarii educative în maşină, m-a lovit deodată o viziune a normalităţii. de ce ne-am obişnuit să avem schimbul de dimineaţă şi schimbul de după-amiază la şcoală? de ce ni se pare normalaşa? nici nu ne gândim că e ceva imperfect, care ar trebui îmbunătăţit. câţi din părinţi sunt conştienţi de necesitatea ca şcoala să le ocupe întreaga zi plozilor necopţi? nu neapărat cu buchii şi matrici, dar cu tot soiul de alte activităţi educative.

în ţara noastră mândră, programul de lucru al adulţilor este complet nesincronizat cu cel al copiilor lor. sunt copii care ies seara la ora 8 de la şcoală, pe când părinţii lor ajung la ora 5 după-amiază acasă. mă uit în urmă şi mi-e ciudă pe mine – în 12 ani de învăţământ de tipul ăsta, până când am intrat la facultate, de ce nu mi s-a părut nimic în neregulă?

Anunțuri