e bun. mai puțin pentru povestea de dragoste, din punctul meu de vedere. mai mult pentru alte două motive.

primul este că îți arată cât de creativ și de hotărât te poate face foamea. dorința de a scăpa de mizerie. faptul că a trebuit să lupți din răsputeri pentru mici bucurii care pentru alții vin by default. cum ar fi un autograf pentru care ești gata să înoți în căcat –  de departe cea mai tare scenă a filmului.

din punctele astea de vedere e impresionant – îți arată cam din ce material sunt făcuți oamenii care reușesc să-și depășească condiția. și îți mai arată că asprimea vieții ascute instinctele, mintea – ce înveți făcând e de 1000 de ori mai practic decât ce înveți la școală. și infinit mai bine ținut minte…

din punctul de vedere al poveștii de dragoste, nu mi se pare că trece dincolo de nota obișnuită. puțin siropos pe alocuri. dar are ceva, al doilea motiv din care ”merită”, în povestea asta. e visul nebun și frumos al unui vagabond care și-a croit drum în viață după ce a scăpat de pericolul de a fi orbit ca și cerșetor, după ce a furat și a trecut prin tot soiul de mici potlogării, după ce și-a văzut fratele devenind un criminal cu sânge rece… după o viață de mizerie, acest vagabond și-a păstrat simțul umorului și, mai ales, credința că dragostea este cel mai înalt scop pentru el. că pentru fata pe care a iubit-o de copil merită să devină bun, cinstit, să-și ia o slujbă onestă și să muncească.

așa își găsește liniștea pe care fratele său o află doar în moarte. astea sunt lucruri înălțătoare pe care regizorul a găsit cum să le strecoare în povestea unui golan, ca să ne dea o palmă și să ne amintească: toți tânjim după dragoste.

Anunțuri