la mine primăvara nu vine cu astenie. cred că vine cu nervi. în ultima vreme sunt prea nervos, prea impulsiv. mă cert cu iubita, cu mama, cu colegul, cu vânzătorul… cu vânzătorul de la best computers, Diverta, Mall Vitan. da, e ”best”, am scris eu worst pentru că sunt supărat.

marul discordiei

marul discordiei

pentru că admit să-mi spună apropiații că sunt prea nervos, că-mi sare muștarul din nimic, din cauza unor probleme pe care ei mi le cunosc sau mi le bănuiesc… dar aici era vorba de o relație client-comerciant, care s-a transformat rapid într-una: client grăbit-vânzător impertinent-client nervos nemulțumit.

eram pe grabă, știam clar că vrem un ipod shuffle, l-am cerut. politicos. tipul a venit foarte tacticos din spatele tejghelei, a deschis vitrina în care se găseau, i-am spus că vrem de 1Gb, albastru. l-a scos, ni l-a înmânat, ne-am dus la casă. o singură casă care funcționa în toată Diverta. semn rău.

după ce rezolvăm mai rapid decât ne așteptam cu plata, ne întoarcem la worst computers pentru garanție. Ștefania fuge să caute ceva de lipit, ca să împachetăm cadoul, pe fugă, în mașină. tipul se mișcă în continuare foarte în reluare, ia cu nonșalanță un formular de garanție, mai vorbește ceva cu un coleg… în fine, vine spre mine. îi dau produsul și bonul. zic:

– te rog frumos, se poate puțin mai repede, ne grăbim foarte tare!

jur că în momentul ăsta aveam vocea unui om grăbit, nu a unuia care caută scandal.

– vă grăbiți, zice el, daaaar… și ridică din umeri, ce să fac eu?

– puțin mai cu viață, zic eu, încercând s-o dau pe glumă, doar-doar m-o înțelege omul din popor, care abia începea să scrijelească ceva cu pixul pe formular. dar omul din popor e vreun student frustrat de slujba asta part-time, presupun, vreun geniu electronist care trebuie să stea la vânzare, pentru că-mi răspunde:

– vă grăbiți, dar nu e obligatoriu să mă grăbesc și eu…

în momentul ăsta într-adevăr mi-a sărit muștarul și am devenit clientul nemulțumit și scandalagiu.

– ești cam nesimțit, i-am zis.

apoi a început o discuție principială despre calitatea care îmi dă mie dreptul să-i vorbesc urât și să-l iau la per tu. n-am prea vrut să intru în amănunte, așa că i-am zis:

– scrie-mi odată garanția aia sau dă-mi formularul că o scriu eu, zi-mi ce și unde trebuie să completez!

în fine, a mai povestit ceva despre fatul că nu e el obligat să-mi suporte mie problemele etc. i-am zis că așa e, dar poate să aibă bunul simț să mă ajute dacă îl rog. s-a mai fâțâit pe-acolo cu lentoarea specifică după o ștampilă, pe care mi-a lipit-o grațios de garanție. pe care mi-a lăsat-o cu două degete, de parcă era o cârpă plină de jeg, pe un birou.

știți cum făcea un tip Robby în State când voia să-și schimbe o pereche de papuci? se ducea la Wall-Mart și făcea un scandal de 2 minute că-l strâng și că ce nașpa sunt. îi dădeau pe loc o pereche nouă. îl întrebam: dar bine, ei nu te-ntreabă de ce nu i-ai probat când i-ai luat? nu, nu contează asta – pe ei îi interesează să nu fac scandal, să plec mulțumit; ăsta cu papucii e un fleac, iar dacă mai văd 2 clienți că se ceartă cu mine, imaginea lor are de suferit; ei știu că mint, dar îmi dau papucii – și oricum își scot banii, pentru că îmi fac și alte cumpărături din magazinul lor…

am povestit asta doar pentru că, pur conjunctural, ipod shuffle din America vine 😀

Anunțuri