articolul de astăzi al lui Vlad Petreanu m-a urmărit pe parcursul zilei. chiar și pe vremea asta minunată, cum spuneam altă dată, cu soarele strălucind voios pe cer și păsărelele ciripind a primăvară, noi tot triști și amărâți, răuvoitori și meschini… un comentariu la acest articol a presat buba și am înțeles de ce. păcat că JM nu a lăsat și vreun link către un blog ceva, să-i mulțumesc că a pus punctul pe i:

”Desigur, exista o cauza a diferentei de comportament [între români și alți europeni] si, sincer, cred ca aceasta este tara in care traim. Atmosfera din societatea romaneasca, ceea ce sa intampla zi de zi, dezinteresul cu care tratam marile abuzuri, resemnarea cu care acceptam statutul de “prostime” cu care ne-a certificat gasca “baietilor destepti”. Citesc zi de zi comentarii interesante, scrise de tipi inteligenti, cu o buna perceptie asupra realitatii. Problema este ca nimeni nu pare dispus sa faca pasul urmator: sa actioneze…

m-am gândit cu o oarecare spaimă la aspectul ăsta și am constatat că e adevărat: suntem o gașcă de triști și de resemnați, luați în mare. când ne adunăm la o masă, la un grătar, între ai noștri, ne mai dăm și noi drumul la râs, dar altfel suntem tare serioși. pe stradă, în metrou, în supermarket – parcă am juca în filme cu spioni. dacă se întâmplă să mă trezesc în lift cu altă persoană, fiecare privește înainte, evită contactul vizual cu celălalt. cred că suntem super-crizați în legătură cu ce-o crede celălalt despre noi.

sau poate pur și simplu ne e frică de toată lumea. un hoț în spatele fiecărui cetățean întâlnit pe stradă! nu e o ipoteză prea aiurită nici asta: ne ferim de ceilalți, îi evităm sau jucăm pasiv-agresiv jocul relațiilor sociale din cauza sentimentului general de nesiguranță. astăzi Ștefania mi-a povestit experiența ei teribilă din autobuz, unde un grup de băiețași vorbeau despre ea de parcă ea n-ar fi auzit și încercau să o atingă! de unde concluzia că trebuie să cheltuie mai mult pe taxi…

în schimb, google-ind după ”tristețe”, m-am înseninat. am găsit acest blog, unde tristețea la feminin face să petreci 5 minute cu ea, ca să-ți recuperezi zâmbetul. o mostră:

”Lasa SOARELE sa vina sa ma incalzeasca cu dragostea lui… sa-mi umple viata

cu lumina lui… sa ma orbeasca cu razele lui…

Vreau sa-ti spun ADIO… ADIO… ADIO TRISTETE… te las in urma mea… nu te vreau… nu te-am cautat… tu mai gasit si eu nu te vreau… nu… nu…

Vreau sa ma lasi in pace… sa nu mai am acea privire  tulburata de tine… sa nu mai oftez… sa ma lasi sa fiu  fericita…”

Anunțuri