nu râde! vorbesc serios! sigur, o să-mi spui că te-ai spălat. gândește-te bine, hai să lăsăm la o parte rușinea dacă vrem să învățăm ceva. când ai făcut ultima oară duș? sâmbătă? păi vezi!

spălatul nu face parte dintre cerințele obligatorii de bună conviețuire în toate culturile. în a noastră face, sau eu așa socot. mirosul corpului nespălat nu este jignitor sau ofensator în sine, e o chestie de convenție de la ce punct încolo începe să devină deranjant. dar atitudinea în astfel de cazuri trebuie să fie: hai să mă comport având în vedere că așteptările celorlalți sunt mari.

mai întâi, între faptul că nu te speli și faptul că miroși urât este o legătură cauzală de care nu cred că te îndoiești. dacă miroși urât și te speli, ai observat și tu că mirosul dispare. o să-mi spui că tu nu miroși. e, aici avem o problemă. problema este că suntem uneori atât de obișnuiți cu mirosul corpurilor noastre încât nu simțim când ele încep să devină mai puternice ca de obicei. în special atunci când venim după o perioadă îndelungată de nespălare. deci crede-mă pe cuvânt: dacă nu te-ai spălat, miroși!

uite-așa sa curga apa!

trebuie să te speli cel puțin o dată pe zi. ai în vedere că vine vara, când corpul emană mai multă transpirație. transpirația miroase, înțelegi unde bat… așadar, fă un duș. dacă ai apă caldă (sau chiar rece, e reconfortant când dau căldurile), pornește dușul, ia un săpun (se găsește la supermarket, costă o nimica toată) sau un gel de duș. te uzi tot, din cap până în tălpi, te săpunești bine.

freci mai ales pe la încheieturi. fără rușine, ai făcut-o alteori și pentru cauze mai puțin nobile! după ce ești alb de spumă, te clătești cu un jet puternic de apă, de sus în jos. te ștergi cu un prosop curat și te parfumezi. hai că ești gigea! acum poți să ridici brațul în autobuz și să te ții de bara de sus fără să observi că pleacă lumea de lângă tine sau întoarce nasul. ai grijă și de excesul de păr din anumite zone, favorizează transpirația…

te-aștept la următoarea lecție, curat și parfumat. pa!

Anunțuri