vorbesc de Sfintele Paști pentru că sunt creștin ortodox. m-am tot gândit dacă să scriu un articol despre semnificația sărbătorii Învierii, ceva mai duhovnicesc. am hotărât că blogul nu e un loc potrivit pentru asta. nu orice blog, ci blogul ăsta. poate părintele Savatie să scrie pe blogul său texte mai teologice… acum l-am descoperit și am văzut că e preocupat cu ardoare de soarta celor din Republica Moldova. de altfel, e basarabean.

mă frământă însă demult problema credinței. poate problema raportului dintre credințe ar fi mai corect să spun. și să avertizez că nu vorbesc numai despre credințe religioase aici. eu lucrez cu această asumpție mai îndrăzneață: toate convingerile noastre de bază, din orice domeniu, sunt credințe. convingerile care sprijină ceva, fără de care teoriile, științele sau dogmele cad din picioare – toate sunt asumate în urma unui act de credință. ”1+1=2” este o credință matematică.

problema raportului între credințe nu este: care credință este adevărată? de altfel, multe dintre aceste credințe se suprapun pe zone destul de vaste. eu, în calitatea mea de creștin ortodox, n-am nici cea mai mică problemă să cred în ultimele descoperiri privind compoziția nu știu căror micro-particule cu care se ocupă fizicienii. aceștia sunt doi mari jucători pe piață: religia și știința. uneori se poziționează ca și competitori. în capul meu, nu.

”adevăr” este el însuși un concept destul de alunecos. înclin să folosesc cuvântul ”adevărat” într-un sens relativ la un cadru. propozițiile sunt adevărate într-un cadru. e adevărat că Hristos a înviat în cadrul istoric al vieții omenești pe Pământ (cred eu), dar acest adevăr devine în principiu irelevant în cadrul teoriei despre grupuri și inele, sau în cadrul regulilor de componistică. nu devine fals, dar are o legătură prea îndepărtată, cel puțin pentru mintea omenească, cu matematica sau componistica.

adevărurile creștine sunt adevărate într-un cadru creștin. acesta nu este cadrul unei științe sau al unei discipline pretins obiective. Învierea lui Hristos nu se supune verificării empirice, nu poate fi probată sau infirmată prin experimente sau experiență. pe de altă parte, evenimentele creștine mi se par adânc înfipte în istorie. nașterea, viața Mântuitorului și învierea Sa – sunt toate evenimente istorice. nu simboluri, nu arhetipuri. la fel cum în Potir găsim trup și sânge. după mine, dacă n-aș crede așa, creștinismul n-ar avea decât valoare de poveste pentru babe. ar fi un ritual gol, pur formal.

la un seminar cu texte despre religie ale lui Wittgenstein, m-am contrazis cu profesorul Adrian Paul Iliescu pe tema asta. profesorul susținea că Wittgenstein zice: chiar dacă s-ar demonstra științific că Hristos nu a înviat, creștinul ar continua să creadă. eu nu cred că W. zice așa, dacă a înțeles ceva din creștinism. poți să-i demonstrezi orice creștinului, dar el nu va admite ca demonstrație ceva prin care i se năruie opțiuni fundamentale de viață. va zice: e o greșeală undeva. e ca și cum i-ai demonstra că el de fapt nu trăiește, ci visează.

va urma…

Anunțuri