l-am văzut aseară la Divertis Show sau Mall, cum s-o mai numi acum, pe Damian Drăghici. Damian a spus că el e țigan, a insistat de câteva ori asupra acestei denumiri. într-un cu totul alt spirit, mi s-a părut, decât cel al campaniei inițiate de Jurnalul Naționalul pentru înlocuirea în limba română a apelativului ”rom” cu ”țigan”.

e un interlocutor amuzant și viu, acest muzician. vorbește simplu, fără aere de vedetă, fără să-și dea ochii peste cap. îți dă răspunsuri neașteptate, dar firești la urma urmei – sunt neașteptate dacă te aștepți să spună ceva în limbajul de lemn vedetist, de care e plin televiziunile.

l-au întrebat Grecu și Jojo ce i-a lipsit, cât a stat departe de casă (a locuit câțiva ani în SUA). Damian a spus ceva extraordinar – e de altfel și motivul din care scriu eu acest articol. extraordinar, dar cu o simplitate dezarmantă a spus el: nu mi-a lipsit nimic de-aici, câtă vreme am muncit. când muncesc, când mă adâncesc într-un proiect, nu-mi lipsește nimic, după cum nici aici nu-mi lipsește nimic de acolo, când lucrez… (nu citez ”din memorie”, cam asta am reținut).


și a mai spus Damian, la fel de simplu și de important: nu se poate să nu reușești, dacă crezi în ceea ce ai de făcut. sigur (ce simplu e, nu?), trebuie să treci peste o perioadă în care e greu, atunci strângi din dinți, dar la sfârșit e ok.

cred că abia auzisem de el până să-l văd aseară în emisiune, dar am mai trecut un nume pe lista celor care merită respectul meu.

Anunțuri