s-a făcut un sondaj de opinie cu întrebarea: ”în care dintre instituțiile românești aveți cea mai mare încredere?”. pe primele două locuri s-au situat, ca de obicei, Biserica și Armata. pe locul al III-lea, deloc surprinzător, a ieșit instituția grătarului.

grătarul este o instituție fundamentală pentru români. grătarul românesc este unic, el nu are nici în clin nici în mânecă cu barbeque-ul american. el încorporează un stil de viață autonom, dar în același timp închide în sine o varietate de manifestări independente, fiecare cu parfumul ei. de mici…

locurile în care instituția grătarului își deservește cotizanții sunt și ele dintre cele mai variate: la țară, la pădure, în spatele blocului, pe blog, pe balconul gheenei blocului, în grădina blocului, la marginea lacului, la casa de vacanță, la vilă – lângă piscină etc. în oricare dintre aceste locații, instituția este la fel de eficientă – consum record de carne porc pui pastramă de oaie cotlete de berbecuț mici pește slănină mici cartofi prăjiți pe disc frigărui mici copănele mici și nu în ultimul rând mici…

o locație mai parfumată decât oricare alta este însă mahalaua bucureșteană, instituție respectabilă la rândul ei, deși greu încercată de prigoana modernismului… mahalaua este locul de la marginea orașului, partea lui cu străzi liniștite, cu vecini care se cunosc și se împrumută, cu oameni care trăiesc în case și își adună pe lângă ele toate cele necesare bunului trai. în mahala poți găsi orice – de la limuzine cu o oglindă spartă la frigidere care și-au dat demult ultima suflare și au zăcut în ploaie până s-a milostivit de ele Dumnezeul buy-back-urilor și a venit cineva să le ridice…

fiare, materiale de construcții, vie, grădină de zarzavat, casă de locuit, scule, mașină, motocicletă, garaj, cârpe, ligheane, jucării ale celor mici, șlapi, cățel, copaci, flori, alte lucruri trebuitoare pe lângă casa omului. toate fac împreună un univers mic și simpatic, în care te simți confortabil și adăpostit. grătarul este o instituție identitară în această lume. grătarul sintetizează tot traiul ei tihnit și mărunt în marginea acestei bube de puroi care este orașul.

la grătar avem: prieteni, familie, copii, verișori, prietenul vară-mii, vecini, socrii, discuții, punemasa-strângemasa, cățel, vin, bere, sucuri, pâine și muștar, haz de necaz, vorbit cu gura plină. și să nu uit: mici. instituția despre care vorbim este piatra de temelie a societății de mahala, mahalaua de care îi era dor lui Radu Anton Roman. aici se fac și se desfac simpatii, se împărtășesc proiecte, se pun pirostrii, se bea și se cântă, ba chiar dansează.

grătarul e micul protest al românului față de stres și viață urbană plină de noxe. e surogatul unei existențe fericite și împlinite, în care nu lipsește nimic, banii vin în urma unei munci făcute din pasiune iar mâncarea este un pretext de socializare. e o instituție protestatară, deși bonomă.

de aia micii se mănâncă cu mâna…

Anunțuri