dacă aș avea timp, aș putea scrie acest articol. sunt convins că ar fi cel mai bun dintre toate articolele :D. pentru că mă gândesc de mult timp la problema asta, pentru că l-am citit pe Wally Ollins și l-am înțeles și pentru că lucrurile sunt simple. iar eu nu înțeleg decât lucruri simple.

cum nu am timp, pot doar să scriu cel mai bun al doilea articol despre branding de țară și identitate națională. mai în grabă și mai puțin complet. am însă ideea principală, mi-am pus lentila prin care lucrurile se văd bine, bine de tot.

ce mi-a venit cu asta? păi am citit în ultimele zile articolele lui Petreanu despre greva profesorilor (uite greva, nu e greva!). mai exact, am citit articolul lui despre lașitatea lui Băsescu. și comentariile la articol, din care citez:

Alex Petras: parerea mea – avem un presedinte dupa chipul si asemanarea tarii. e las pentru ca si tara e lasa … din pacate trebuie sa recunoastem asta.

Cristi: @Alex Petras : Imi permit sa iti raspund: da avem niste politicieni care seamana prea mult cu majoritatea romanilor. Sunt mincinosi, lenesi, smecheri, profitori. Manelisti. Dar asta nu este o scuza sau o chestiune fireasca ci tocmai problema. Liderii unei natiuni nu trebuie sa fie aidoma esantionului unui sondaj. Ei trebuie sa fie elita: diferiti, superiori, vizionari, nemultumiti de starea de fapt.

cei care vrem să schimbăm lucrurile, să facem din România o țară frumoasă, cu o imagine care să adune puhoaie de turiști la granițe și cereri de cetățenie din toate colțurile lumii etc. – toți avem o mare problemă: ne pricepem prea bine la români. suntem foarte fini psihologi. imediat putem să răsturnăm pe masă un sac de adjective mai degrabă invective prin care să ne descriem pe noi ca nație. știm bancuri din care reiese că românul e hoț, șmecher, prost sau leneș.

cu alte cuvinte, suntem tare conștienți că țara noastră e nașpa, că locuitorii ei sunt niște neîmpliniți ai istoriei, că nu se va schimba nimic în bine decât printr-o revoluție, pe care o tot aștepătăm cu ochii în soare. așa susține și Dragoș Mănac, care pare să se fi hotărât să plece din țară. iar această conștiință rece și necruțătoare, aproape demiurgică, a neîmplinirilor noastre ca neam, EA este însăși piedica în calea revoluției. pe care nu se oferă nimeni să o facă în locul nostru.

nu știu cum s-a întâmplat că românii au început să nu se mai simtă bine în propria lor piele. să se simtă stânjeniți când întâlnesc străini, să aibă conștiința rudei sărace, mai de la țară. dar știu că nu se poate ieși din condiția asta așa cum ne tot amăgim noi că s-ar putea: analizând lucrurile și luând niște măsuri ”ca să fim și noi ca alții”. de la atâta analiză, am uitat ce aveam de făcut. și am început să ne plângem că e greu, că n-ai cu cine etc.

to be continued…

Anunțuri