geope Geo îl știu din clasa a VI-a. eram amândoi la școala nr. 280, unde se practica o metodă preluată de pe la nu știu ce străinezi. la sfârșitul clasei a V-a, elevii care doreau dădeau un examen pentru a face următorii ani până la terminarea școlii într-o clasă specială, a VI-a I. a VI-a am prins-o noi, cred că din anul următor au început cu a V-a. în mod recurent pe parcursul anilor de școală, am făcut parte din generații de elevi care ba erau primii care făceau o chestie, ba erau ultimii care o prindeau în vigoare.

eu am acces în clasa a VI-a I venind de la a V-a B, Geo de la a V-a C. cred. Geo era un băiat foarte bun. pe atunci îi ziceam George. aș putea să-l fac de panaramă acuma și să pun aici o poză cu un copil grăsuț, roșcățiu la păr și cu pistrui. adică el. dar mă abțin. George era aproximativ sacul nostru de box – tot timpul știu că boxam cu umerii lui, de-i făceam vânătăi. asta nu pentru că era un pămpălău, ci pentru că era îndeajuns de înțelept să nu riposteze. iar când a ripostat, o singură dată, s-a văzut că nu era un papă-lapte. din fericire n-am avut onoarea să încrucișez spada cu el.

o amintire dragă avem amândoi din generală – participarea, în clasele a VII-a și a VIII-a parcă, la concursul de teatru în limba engleză care se desfășura la Palatul Național al Copiilor. era și un american printre organizatori. am câștigat de două ori marele premiu, pentru Best Acting, la categoria noastră de vârstă, pentru montarea pieselor ”The Catcher in the Rye” și ”The Winter of our Discontent”. responsabilă pentru aceste succesuri (sau succese, că de când cu EBA parcă am și dificultăți să-mi amintesc forma corectă :P) era doamna profesoară Liliana Radu, pe care înțeleg că o voi revedea la nuntă. which is very nice!

am fost și coleg de liceu cu George, devenit ”Hippie” și apoi ”Țippie” sau ”Georgică”. de data asta nu și în aceeași clasă. el la info, eu la filo. acum el este avocat și eu fac site-uri :)). adică l-am făcut pe primul. scuze de reclama mascată, dar dacă nu i-o fac eu, nu i-o face nimeni. în sfârșit, Hippie s-a stabilizat la apelativul Geo, cu care numai bine poți să-ți strigi un vechi prieten.

dar nu azi (sâmbătă 30 mai). pentru că azi e ”Ginerică”! casă de piatră, Geo și Andra!

Anunțuri