You are currently browsing the monthly archive for Iunie 2009.

învăț.

pe zi ce trece, tot învăț. sunt niște banalități, când le formulez. ”ca să faci un lucru bun, musai trebuie să muncești din greu”, ”nimic nu devine valoros daca nu-l cresti ca pe copilul tau”, ”cand nu ai rabdare, strici munca de luni de zile într-un minut.” aș putea să scot vreo duzină de cugetări din astea despre muncă și importanța dedicării unui timp și a unui efort însemnat pentru a face ceva, orice – dar valoros să fie – să meargă.

e cu totul altceva când înveți lecții din astea arhetipale pe pielea ta, decât când le citești prin cărți. sau pe bloguri :D. documentându-mă pentru un proiect (am de scris niște texte pentru un site), am găsit zicerea asta a lui Tim Notke (habar n-am cine e…): ”Hard work beats talent when talent doesn’t work hard.” și are dreptate omul, în jocul ăsta destul de ieftin de cuvinte.

unui tânăr care crede că e buricul pământului (adică unul luat la întâmplare) nu cred că poate să-i intre în cap destul de devreme că munca nu e o chestie nasoală. mai ales dacă tânărul e genul ”creativ”, a citit ceva poezii, a văzut 3-4 filme sau a ronțăit o carte de filosofie ntr-o vacanță. deci, ok – educatorii mei din pruncie până în prezent – recunosc, ați câștigat! munca e importantă.

dar știți de ce e importantă? nu pentru că nu putem trăi fără ea. Hristos spune clar: ”nu doar cu pâine va trăi omul”. adică, va trăi și cu pâine, dar nu va fi așa un capăt de lume să-și obțină pâinea. munca este importantă și pentru stomac, dar mai importantă pentru minte. nu poți să faci nimic valoros dacă nu stai de el și nu inițiezi o conversație intimă și uneori dureroasă cu copilul ăsta al tău – proiectul pe care îl începi.

învăț. învăț, de exemplu, de la Zoltan Andras, căruia i-am luat ieri interviu și care ar fi fost gata să stea în frig și chiar în ploaie, la terasă, să-mi vorbeaască de muzică și de împlinirea spirituală pe care simte el că trebuie să ți-o dea muzica. Zoltan nu doarme nopțile dacă nu reușește să rezolve o frază muzicală.

deci trebuie să-ți pui întrebarea asta: pe mine ce mă poate face să stau treaz 3 nopți la rând? am așa ceva pe listă? dacă nu ai și munca ta e muncă de birou, muncă rutinieră, în care nu crezi – îmi pare rău de tine. adapă-te la ceva valoros și autentic în timpul tău liber. probabil ai mult mai mulți bani decât mine, dar oare ești fericit?

toate bune și frumoase cu munca. deși nu părea chemarea mea de copil, mă ofer voluntar. dar țin să-mi păstrez libertatea. pentru că printre vorbele de duh ușor clișeiste culese în documentarea mea se numără și asta, a lui Ralph Waldo Emerson (ăsta știu cine a fost):

Do not go where the path may lead, go instead where there is no path and leave a trail.”

ploaia a cam stricat socotelile la noaptea institutelor culturale. chiar și așa, în ICR era plin. lumea știa de concertul lui Harry Tavitian.

până una alta, concertau niște nemți, înauntru. unde era prea cald și înăbușitor, așa că am ieșit în curte. tocmai la timp să aflăm că Harry va cânta totuși afară. lui Geo i-a picat fața, după cum se poate vedea în ilustrația de mai jos, când un tânăr domn a venit la noi și a ținut să ne declare că femeile noastre miros demențial.

vis-a-vis de ICR, la Institutul Italian, se proiecta un film. o comedie. noi am preferat o plimbare pe jos până la Institutul Polonez, la recomandarea domnului cu mirosul atât de fin. acolo ne așteptau porții cu varză călită cu stafide, caramele poloneze și suc românesc. plus un film polonez care părea destul de interesant, ceva cu ”sex”, cu doi tipi care se trezesc din criogenie într-un viitor în care bărbații au fost complet exterminați de femei. am aflat și cum se pronunță numele lui Henryk Sienkiewicz și al câtorva din personajele sale din Potopul.

ne-am întors la ICR și am tras niște poze cu urechea lipită de boxa în care Harry Tavitian și restul orchestrei pompau sunete.

dornici să completăm puzzle-ul, am tăiat-o la Institutul Francez, unde am găsit mâncăruri franțuzești la prețuri piperate, baloane și, hmmm… salsa. și pe Andrei.

am mai dat o fugă până la Centrul Ceh, unde aveau proiecții de filme, bere Pilsner Urquell și o expoziție grafică. acolo Geo și Andra ne-au povestit cum a fost luna de miere în Dubai și Mauritius. În Mauritius mai frumos ca în Dubai.

ora 3, așa că hai acasă. la cât mai multe nopți albe!

a murit Michael Jackson.

mie îmi pare rău de el, Dumnezeu să-l ierte! Michael Jackson și copilăria mea s-au întâlnit la un moment dat. abia ieșisem din comunism, abia începuseră să apară casete cu muzică ”străină”. mai întâi a fost Michael Jackson, cu Thriller și Jam și Billie Jean.

Billie Jean era piesa mea favorită. și mai era dansul ăla în care-și sucea gleznele și pe care îl exersam toți puștanii de clasa a IV-a pe holurile școlii.

când a venit a doua oară în România am fost la concert. eram deja la liceu cred, nu-mi mai plăcea Michael Jackson, dar aveam niște invitații și am mers de curiozitate. atunci am făcut mișto românesc din tribună și i-am strigat (întârzia mult cu apariția pe scenă): Maicăleeee! hai tată că ne grăbim și noi acasă! etc. urât!
îmi pare rău.

în week-end am aflat că sunt semidoct. m-am ofticat puțin, la început. e destul de penibil să fii semidoct și să te învârți prin peisaj pretinzând că (încă mai) lucrezi la o teză de doctorat și să scrii pe vreo 3-4 bloguri, așa – de amorul artei. adică, după ce că sunt prost, mă mai dau și mare. totuși, îmi vine să zic, domnule procuror, nu se poate să spun și eu ceva în apărarea mea – eram obosit, am avut un moment de scăpare… nu!

”Dragă writeman,

îţi dau un mic citat. Pe cine voi cita, întrebi, precum un şcoler emininke? Pe tine, desigur: “Săndoiu a citit din nou memoriul adresat Ministrului Educației și noi l-am aplaudat și am strigat slogane pro-logică.”

Te anunţ că pluralul substantivului comun “slogan” este “sloganuri”, nu “slogane”. Ia verifică, ştiu că poţi: http://dexonline.ro/search.php?cuv=slogan Eşti exemplul perfect al produsului şcolii româneşti: ofensat că se atentează la “minţile” elevilor, eşti de fapt incapabil să realizezi că eşti un semidoct, care nu se poate exprima corect in limba sa maternă. Îmi aduci aminte de o profesoară de filosofie şi socio-umane care spunea constant “esee” in loc de “eseuri” şi “delicvenţă” în loc de “delincvenţă”, asta în timp ce avea o atitudine de ziceai ca i-a pus Kant, Fichte şi Heidegger mâna-n cap….Deci, lasă demonstraţiile şi fii atent la ora de română, se pare că ai nevoie….”

nedorind să intru în vreo dispută în care eram nesigur de victorie (dacă, Doamne ferește!, are dreptate Mastermind și chiar sunt semidoct? amicus Plato, sed magis amica veritas…), am răspuns prudent:

”multumesc pentru plural. ai dreptate, am corectat. cat priveste afirmatia ca as fi semidoct, concluzia mi se pare pripita. sau poate tu stii lucruri despre mine care mie imi scapa… ma bucur totusi ca am ajuns un exemplu perfect, nu am sperat vreodata!”

probabil că Mastermind are plăcerea să urmărească soarta comentariilor sale pe bloguri, pentru că revine și punctează decisiv:

”Când cineva se exprimă greşit în limba sa maternă, mai ales când este vorba de articole publicate (în ziare, reviste, bloguri, etc), se poate trage o concluzie, chiar şi fără a fi specialist în logică. Că mai eşti elev la ditamai Colegiul Naţional, şcoală cu pretenţii, deci….devine patetic! Iar când mai faci şi pe deşteptul, devine de-a dreptul insuportabil. Iar despre exemplul perfect, ştii tu cum se spune: “be careful what you wish for”.

PS: Singurul lucru lăudabil este că ai avut totuşi curajul să publici comment-ul meu. Alţii nu ar fi făcut-o nici măcar pe asta!”

bine, domnule procuror, dar dumneavoastră vă grăbiți foarte tare cu concluziile! în primul rând, se vede limpede că nu știți cine sunt. înțeleg din textul dumneavoastră că trăiți cu impresia, greșită, că aș fi elev la Sava. am fost, slavă Domnului! dar nu mai e cazul. aceasta nu este însă singura dumneavoastră presupoziție neverificată. din moment ce nu știți cine sunt, puteți fi oare sigur care este limba mea maternă? (vedeți, e vorba de logică aici, materia pe care nu o vrem noi scoasă din licee…).

dar stați să vedeți. după această demonstrație zdrobitoare a lipsei mele de doxa, condimentată cu nume grele, de nemți, logica și reacția civică și-au primit și ele partea lor din perdaf. de data asta fără nume grele, dar cu referințe la civilizația occidentală, modelul preferat de Mastermind:

”De fiecare dată când, printr-o minune parcă, s-a încercat simplificarea programei şcolare (de altfel, o chestiune cerută insistent de către sindicate, elevi, profesori, şamd.), aceasta a fost voit blocată prin fel de fel de campanii, care mai de care mai patetice….

Să exemplific:

1. s-a dezbătut înlăturarea limbii latine… Nici bine nu s-a dumirit natul, cum toată lumea a sărit ca arsă – cunoaştem toţi frazele sforăitoare – suntem un popor latin, moştenirea culturală (popor care a folosit alfabet CHIRILIC şi limba slavonă până nu de mult!), limba culturii, lingua franca, etc. Drept urmare, a intrat si chestiunea asta pe orbita “la paştele cailor”….sau la idele lui Martie, pentru cei mai latini dintre noi…

2. la fel şi cu orele de educaţie fizică: mens sana in corpore sano (uite că totuşi ne trebuie latina, chit că sunt convins ca trei sferturi dintre profesorii de sport nu stăpânesc nici măcar limba română!), cum se poate, sănătatea copiilor, etc. Rezultat: zero schimbare.

3. Logica: desigur, imperios necesară, chiar şi viitorilor strungari ai ţării, care nu numai că habar n-au de logică, dar a căror ultima lectură a fost Albă-ca-Zăpada într-a IV-a, asta în cazurile fericite…. Rezultat: zero schimbare.

Lista poate continua la nesfârşit. Aşa nu se poate face reformă, stimabililor! Niciodată! E o atitudine schizoidă şi ipocrită: pe de-o parte toţi suntem de acord că programa trebuie simplificată, dar să nu cumva dispară o oră/materie de umplutură, că e bai….Şi, ca să se mai calmeze toţi aceşti “intelectuali” care îşi dau foc la păr la auzul primului zvon precum că de la anul nu mai au normă întreagă, le spun ca în vest nu se face nici logică, nici latină, nici muzică, nici desen la modul OBLIGATORIU, aşa cum se face la noi, dintr-a IX-a până într-a XII-a! De ce? Pentru că aceste materii există sub formă de OPŢIONALE, opţionale reale, nu băgate pe gât elevului, numai ca stimatul profesor să rămână cu “norma” neîntinată!

Şi, mai ales, in România avem specializări de profil: uman şi real, în cazul liceelor teoretice. Şi şcoli specializate pentru cei cu înclinaţii spre sport (Şcolile Sportive), desen (Liceele de Arte Plastice) şi muzică (Liceele de Muzică). Dacă tot se doreşte aşa mult şi limba latină, să se infiinţeze secţii de limbi clasice – greacă şi latină! Ia sa vedem, câţi doritori avem?

PS: Nu, nu sunt elev. Sunt profesor. Încă.”

ei, după ce ne-am luat-o toți pe cocoașă – de la strungari până la profesori de sport, latină, muzică și desen, nu prea mai aveam ce comenta. bineînțeles că domnul procuror Mastermind are dreptate cu opționalele în vest (pe unde, întâmplător, am mai studiat și noi și unde n-ai cum să termini o facultate fără cursuri măcar elementare de logică și filosofie, care chiar se fac…). dar subiectul blogului logicaebuna (unde Mastermind și-a dezlănțuit atacul) nu era reforma de ansamblu a învățământului, ci scoaterea logicii din licee. dacă ar fi citit măcar 5 minute și alte articole, Mastermind ar fi aflat că profesorilor de logică nu le este amenințată în nici un fel norma și că protestul nu are nici o coloratură ”sindicală”.

în fine, după ce am râs bine, am hotărât că nu se poate sta de vorbă cu domnul procuror și i-am răspuns cam arogant:

”mastermind, lucrezi cumva la ministerul educatiei? daca da, putem sa bem o bere. daca nu, nu te mai obosi, de aere e plina Romania.”

se vede că s-a cam supărat (îmi cer iertare, pe această cale!), pentru că a revenit cu un comentariu:

”Da, lucrez la Ministerul Educaţiei…Sunt profesor, deci este ministerul de resort. Aşa cum şi pentru tine, acest minister, este tot de resort. În cazul în care doreşti să insinuezi că aş fi un mare suporter al ministerului, te înşeli amarnic. Sau să spun ca ai tras o concluzie pripită?

Mai mult, nu are nici o importanţă unde lucrez eu. Puteam fi şi gunoier, şi om de afaceri. Dacă te mulţumeste, pot să îţi spun că am lucrat şi la firmă (multinaţională, sâc!), şi ca ghid turistic pentru străini…şi altele. Spun acestea pentru a nu avea impresia că habar nu am ce se întâmplă în lume, cum este cazul a 90% din profesori închişi în turnul lor de fildeş, care în viaţa lor nu au lucrat altundeva decât în acest sistem sinistru.

Dacă vrei să spui ceva inteligent, încearcă să mă contrazici cu nişte argumente serioase care să combată ce am scris, nu cu zeflemea mioritică. Şi dacă tot ai adus vorba de “aere”, nu ştiu care dintre noi se dă mai rotund în colţuri, tu sau eu.

Discursul pe care îl utilizezi este tipic pentru elevul actual. Şi nu ai înţeles nimic din ce am scris. Ergo, îţi urez mitinguri multe şi plăcute, circ şi pâine, şi mai ales, o programă super-încărcata!

PS: Mai trebuie să te naşti o dată ca sa bem o bere.”

până în acest punct, titlul e clar? se potrivește cu restul conținutului? da? ok. ne oprim aici.

când am fost la nuntă la Baia Mare, m-am reîntâlnit cu D.B. (îi zic D.B. ca să n-o identifice prea ușor milițiile comuniste și s-o aresteze pentru înaltă trădare sau vreo altă invenție; milițiile secrete comuniste din Moldova, se știe, arestează și bat).

stai că nu vreau s-o dau pe glumă. D.B. mi-a povestit ce s-a întâmplat în Moldova, când cu protestele. pentru tinerii moldoveni din Chișinău, este fapt știut că protestele violente au fost regizate (foarte bine regizate) de către comuniști. inițial, au ieși în piață câțiva tineri să conteste niște alegeri care le-au furat din nou istoria. pașnic, fără aruncat cu pietre în instituții, fără lozinci care să conțină cuvântul ”România”. în scurtă vreme, printre acești protestatari au apărut instigatori violenți, care au spart cam tot ce au putut și au pătruns în diverse instituții, cum ar fi clădirea Parlamentului.

ei, aici la Parlament avem o poveste interesantă – pentru a ajunge pe acoperiș, spune D.B., trebuie să treci de câteva uși securizate, pe care nu poți să le deschizi fără cartele sau coduri de acces, iar să le spargi nici nu poate fi vorba. ei bine, protestatarii au ajuns pe acoperișul clădirii în doi timpi și trei mișcări.

D.B. se poate să-mi fi argumentat mai științific ipoteza că în spatele protestelor violente s-a aflat chiar aparatul de stat, dar țineți seama că stăteam de vorba pe la 2 noaptea și eram la o nuntă. în orice caz, am reținut că în plasa întinsă prin înscenarea acestor violențe au căzut mulți tineri anti-comuniști. așa că în zilele următoare, care cum trecea pe-acolo era săltat de băieți în civil, urcat în mașină fără nici o explicație și… se întorcea după câteva zile, cu niște vânătăi profesioniste, cu un certificat medico-legal că ar fi căzut pe scări sau ceva asemănător și semnatar obligat-forțat al unei declarații complet inventate despre acțiunile reprobabile la care s-a dedat. unii s-a întors cu vânătăi atât de profesioniste încât familiile lor au primit certificate medico-legale că se intoxicaseră cu nu știu ce gaze…

D.B. mi-a povestit că în acele zile tinerii care prinseseră manevra nu ieșeau din casă decât în grupuri. comunicau între ei prin sms-uri trimise de pe nu mai știu ce tip de cartele (rețelele de telefonie erau bruiate și nu funcționau). internetul și posturile de televiziune străine au picat la comandă, singurul care mai emitea era postul național, care difuza mesajele lui Voronin. revoluția Twitter, spune D.B., a fost mai mult revoluție în afara Moldovei; a fost, adică, modalitatea prin care au reușit, pentru o vreme, să mai trimită informații și în afara țării, până au tăiat internetul. între ei au comunicat prin sms.

ca s-o scurtez, în Moldova nu e de trăit, pentru un om care a mirosit cea mai subțire adiere de libertate. în Moldova oamenii au parte de bătaie de stat, de reprimarea oricăror încercări de a schimba regimul politic, de agenți în civil care știu să lovească unde doare, fără să se legitimeze. în Moldova, alegerile se fraudează ca în pădure și comunitatea internațională, prin observatorii trimiși, tace mâlc, pentru că nu are nici un interes să nască un pui de scandal în coasta Rusiei. în Moldova, populația îmbătrânită votează cu nostalgia anilor de comunism mascat-prosper. tinerii nu au nici o șansă la o viață normală, încearcă să plece, se agață de orice șansă de a ieși din țară.

Moldova nu e un loc în care să-ți dorești să fii. asta mi-a povestit D.B.

atenție – text politic neargumentat.

Șacalu (Dumnezeu să-l ierte! – era un prieten din Suceava pe care l-au omorât niște marocani prin Napoli) a fost genial când a spus: ”mă uit la fetițele astea de 15-16 ani, care abia au început să vină la discotecă. așa se zbânțuie și se sparg în figuri, sar și se strâmbă ca toate cele… îmi venea să mă duc la una care dădea așa din cap și s-o întreb: Tu fitițî tu! Tu pientru ci ti zbați?

aceasta este o întrebare nemuritoare, pe care ajungem la un moment dat să ne-o punem, când rămânem singuri cu noi înșine. o variantă a aceleiași întrebări este: ”acuma eu ce fac?” deci am stat și m-am întrebat, frământându-mă îndelung: ”ce să fac eu?” adică acum, în momentul ăsta în care România, din punct vedere politic, arată ca un spital de nebuni, iar economic se pare că am început s-o luăm din nou la vale exact când ne pregăteam să ne odihnim în vârful unui mic deal.

cred că neîncrederea în clasa politică este acum mai mare ca niciodată. mă visez într-o emisiune de televiziune cu un politician oarecare, să ajungă microfonul la mine, în public și să-i spun: ”minți! minți! minți! minți! minți! minți!…” dacă vrem să ieșim undeva la lumină cu țara noastră (care ”are un potențial imens bla bla bla”), nu avem voie să ni se facă lehamite. nu avem voie să ne resemnăm și să le lăsăm altora puterea să ia decizii în locul nostru (cum ar fi să-și bată joc de educația copiilor pe care îi avem sau îi vom avea).

într-un moment de criză, într-o țară bolnavă la cap, singura mișcare fatală este să renunți să visezi. sunt două opțiuni simple: renunți să visezi aici și pleci din țară (dar măcar pleci viu), sau renunți să visezi cu totul și începi să te uiți la televizor și să bei bere. cred că marea majoritate a populației s-ar putea împăca pentru toată viața cu o astfel de soartă (variind băutura și tipul de monitor).

ce fac însă, ca să nu cad în depresie? cum pot să mai visez aici? încerc să produc ceva valoros. nu vreau să mă înregimentez în cohortele de votanți fericiți că au primit un telefon pe gratis sau 50 de lei, să aibă de semințe; nici în găștile de intelectuali cu opinii ferme – dezgustați de România, care tot trăncănesc despre cum nu mai e de trăit în țara asta și cum s-ar muta ei mâine dacă ar putea. păcat că nu pot.

acesta este textul meu politic neargumentat: singura șansă să scapi zdravăn la cap din acest spital de nebuni este să produci ceva valoros, să lucrezi ca și cum ai trăi într-o țară normală, unde valoarea muncii tale este recunoscută. nu ai voie să ți se facă lehamite – de eternele promisiuni, de politicieni vopsiți și incompetenți, de oameni mici care vor să fie mari. când îți cresc buruieni în curte, nu ți se face lehamite de ele – le dai foc!

am reușit în sfârșit să pregătesc niște poze de la mitingul pro-logică și să le pun sus. plus câteva rânduri în care am povestit ce s-a-ntâmplat atunci.

ce m-a bucurat pe mine, pe lângă oarecarele succes al acțiunii – a venit presă, a venit secretarul de stat de la Educație (toată numai zâmbet :D), am strigat de-au tremurat geamurile, ne-am jucat cu portavocea etc. – așa, ce m-a extra-bucurat a fost că ne-am strâns până la urmă între 80 și 100 de oameni.

asta nu  e mult deloc, dar atâția eram și data trecută, iar data trecută au venit foarte mulți elevi din Sava și din alte două-trei licee. elevi care merg la CEX – centrul de excelență în filosofie, unde predă profesorul Săndoiu.

de data asta, elevii au cam lipsit, pentru că au avut festivități de sfârșit de an. au tras o fugă până la școală să-și ia premiile sau să se hlizească pe-acolo, cum bine le șade, după care or fi tăiat-o prin parcuri, ca la sfârșit de an. chiar și așa, au venit non-elevi. oameni responsabili, de!

faptul că astfel de oameni au apărut în număr mai mare decât data trecută mă bucură pe mine. se pare că și cauze așa de abstracte și puțin spectaculoase, cum e logica, își atrag publicul lor. mai încet, mai greuț, dar îl atrag. cauza de pe facebook a ajuns la 1013 membri, iar blogul logicaebuna e în primele 500 pe zelist.ro.

la mai multă educație cu cap! ca să zic așa…

de ieri seară m-au lăsat fără curent electric. vine din când în când, dar nu la tensiunea la care ar trebui, aşa că modemul nu funcţionează. mi-am luat catrafusele şi m-am mutat la Ştefania, unde am reuşit să punem sus prima parte a interviului cu Peca, înregistrarea audio.

mă gândeam aseară, când m-a apucat meditaţia pe întuneric, că Petreanu a scris pe blogul său că s-a plictisit groaznic fără curent. acum suntem victime ale aceluiaşi sistem. dar eu nu m-am plictisit. mi s-a părut chiar relaxant – blocul era tăcut şi întunecat, gândurile se auzeau mai bine.

cred că nu face să ne batem cu pumnii în piept pentru culmile pe care ne-a dus civilizaţia, dacă nu suntem nimic prin noi înşine, fără electricitate, fără internet, televiziune, celulare etc. ceea ce nu înseamnă că trebuie să rămânem pasivi când Electrica ne mai trage câte o baie din asta forţată de întuneric meditativ, ca pe vremea lui nea Nicu.

când ți se mărită foste colege de bursă prin State și te pui pe tren și te duci la nuntă și iar te pui pe tren și faci cale-ntoarsă, mai lași puțin blogul din brațe.

dar, chiar și așa, am muncit. încât interviul cu Noni Molete, omul care face efecte speciale și decoruri pentru spoturi publicitare, precum și patină de film, este acum gata montat și aproape gata transcris.

cât despre interviul cu Ștefan Peca, să-i zicem și lui ”dramaturgul”, se aude foarte bine. eram îngrijorat, pentru că a fost luat în aer liber, la doi pași de bulevardul Magheru, plus că șuierau niște plopi în apropiere de ziceai că s-au făcut deodată arbitri toți. dar e ok, se aude bine și va fi și el sus până la sfârșitul săptămânii.

am rămas dator cu niște fotografii și o dare de seamă despre ce s-a întâmplat vineri la mitingul pro-logică. s-a întâmplat că nu au venit elevi așa mulți, cum miza profesorul Săndoiu, pentru că au fost prea ocupați cu festivitățile. mi s-a părut, în schimb, că a fost mai multă lume care aflase de miting de pe blog sau de pe facebook decât data trecută. ceea ce m-a bucurat.

altfel a fost frumos. Săndoiu a mai citit o dată memoriul, a dat cuvântul și altora din cei prezenți, care au fost la înălțimea momentului. adică au vorbit scurt și la obiect, fără să se îndrăgostească prea tare de portavoce. a fost chemat în Minister, la negocieri, un grup mai consistent decât data trecută. eu n-am  mai făcut parte din delegație, așa că trebuie să mă informez ca să vă spun cum stă situația pe frontul logic. dar imediat ce m-am informat, v-am și spus!

pe logicaebuna, cu tot cu fotografii.

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva