am reușit în sfârșit să pregătesc niște poze de la mitingul pro-logică și să le pun sus. plus câteva rânduri în care am povestit ce s-a-ntâmplat atunci.

ce m-a bucurat pe mine, pe lângă oarecarele succes al acțiunii – a venit presă, a venit secretarul de stat de la Educație (toată numai zâmbet :D), am strigat de-au tremurat geamurile, ne-am jucat cu portavocea etc. – așa, ce m-a extra-bucurat a fost că ne-am strâns până la urmă între 80 și 100 de oameni.

asta nu  e mult deloc, dar atâția eram și data trecută, iar data trecută au venit foarte mulți elevi din Sava și din alte două-trei licee. elevi care merg la CEX – centrul de excelență în filosofie, unde predă profesorul Săndoiu.

de data asta, elevii au cam lipsit, pentru că au avut festivități de sfârșit de an. au tras o fugă până la școală să-și ia premiile sau să se hlizească pe-acolo, cum bine le șade, după care or fi tăiat-o prin parcuri, ca la sfârșit de an. chiar și așa, au venit non-elevi. oameni responsabili, de!

faptul că astfel de oameni au apărut în număr mai mare decât data trecută mă bucură pe mine. se pare că și cauze așa de abstracte și puțin spectaculoase, cum e logica, își atrag publicul lor. mai încet, mai greuț, dar îl atrag. cauza de pe facebook a ajuns la 1013 membri, iar blogul logicaebuna e în primele 500 pe zelist.ro.

la mai multă educație cu cap! ca să zic așa…

Anunțuri