atenție – text politic neargumentat.

Șacalu (Dumnezeu să-l ierte! – era un prieten din Suceava pe care l-au omorât niște marocani prin Napoli) a fost genial când a spus: ”mă uit la fetițele astea de 15-16 ani, care abia au început să vină la discotecă. așa se zbânțuie și se sparg în figuri, sar și se strâmbă ca toate cele… îmi venea să mă duc la una care dădea așa din cap și s-o întreb: Tu fitițî tu! Tu pientru ci ti zbați?

aceasta este o întrebare nemuritoare, pe care ajungem la un moment dat să ne-o punem, când rămânem singuri cu noi înșine. o variantă a aceleiași întrebări este: ”acuma eu ce fac?” deci am stat și m-am întrebat, frământându-mă îndelung: ”ce să fac eu?” adică acum, în momentul ăsta în care România, din punct vedere politic, arată ca un spital de nebuni, iar economic se pare că am început s-o luăm din nou la vale exact când ne pregăteam să ne odihnim în vârful unui mic deal.

cred că neîncrederea în clasa politică este acum mai mare ca niciodată. mă visez într-o emisiune de televiziune cu un politician oarecare, să ajungă microfonul la mine, în public și să-i spun: ”minți! minți! minți! minți! minți! minți!…” dacă vrem să ieșim undeva la lumină cu țara noastră (care ”are un potențial imens bla bla bla”), nu avem voie să ni se facă lehamite. nu avem voie să ne resemnăm și să le lăsăm altora puterea să ia decizii în locul nostru (cum ar fi să-și bată joc de educația copiilor pe care îi avem sau îi vom avea).

într-un moment de criză, într-o țară bolnavă la cap, singura mișcare fatală este să renunți să visezi. sunt două opțiuni simple: renunți să visezi aici și pleci din țară (dar măcar pleci viu), sau renunți să visezi cu totul și începi să te uiți la televizor și să bei bere. cred că marea majoritate a populației s-ar putea împăca pentru toată viața cu o astfel de soartă (variind băutura și tipul de monitor).

ce fac însă, ca să nu cad în depresie? cum pot să mai visez aici? încerc să produc ceva valoros. nu vreau să mă înregimentez în cohortele de votanți fericiți că au primit un telefon pe gratis sau 50 de lei, să aibă de semințe; nici în găștile de intelectuali cu opinii ferme – dezgustați de România, care tot trăncănesc despre cum nu mai e de trăit în țara asta și cum s-ar muta ei mâine dacă ar putea. păcat că nu pot.

acesta este textul meu politic neargumentat: singura șansă să scapi zdravăn la cap din acest spital de nebuni este să produci ceva valoros, să lucrezi ca și cum ai trăi într-o țară normală, unde valoarea muncii tale este recunoscută. nu ai voie să ți se facă lehamite – de eternele promisiuni, de politicieni vopsiți și incompetenți, de oameni mici care vor să fie mari. când îți cresc buruieni în curte, nu ți se face lehamite de ele – le dai foc!

Anunțuri