când am fost la nuntă la Baia Mare, m-am reîntâlnit cu D.B. (îi zic D.B. ca să n-o identifice prea ușor milițiile comuniste și s-o aresteze pentru înaltă trădare sau vreo altă invenție; milițiile secrete comuniste din Moldova, se știe, arestează și bat).

stai că nu vreau s-o dau pe glumă. D.B. mi-a povestit ce s-a întâmplat în Moldova, când cu protestele. pentru tinerii moldoveni din Chișinău, este fapt știut că protestele violente au fost regizate (foarte bine regizate) de către comuniști. inițial, au ieși în piață câțiva tineri să conteste niște alegeri care le-au furat din nou istoria. pașnic, fără aruncat cu pietre în instituții, fără lozinci care să conțină cuvântul ”România”. în scurtă vreme, printre acești protestatari au apărut instigatori violenți, care au spart cam tot ce au putut și au pătruns în diverse instituții, cum ar fi clădirea Parlamentului.

ei, aici la Parlament avem o poveste interesantă – pentru a ajunge pe acoperiș, spune D.B., trebuie să treci de câteva uși securizate, pe care nu poți să le deschizi fără cartele sau coduri de acces, iar să le spargi nici nu poate fi vorba. ei bine, protestatarii au ajuns pe acoperișul clădirii în doi timpi și trei mișcări.

D.B. se poate să-mi fi argumentat mai științific ipoteza că în spatele protestelor violente s-a aflat chiar aparatul de stat, dar țineți seama că stăteam de vorba pe la 2 noaptea și eram la o nuntă. în orice caz, am reținut că în plasa întinsă prin înscenarea acestor violențe au căzut mulți tineri anti-comuniști. așa că în zilele următoare, care cum trecea pe-acolo era săltat de băieți în civil, urcat în mașină fără nici o explicație și… se întorcea după câteva zile, cu niște vânătăi profesioniste, cu un certificat medico-legal că ar fi căzut pe scări sau ceva asemănător și semnatar obligat-forțat al unei declarații complet inventate despre acțiunile reprobabile la care s-a dedat. unii s-a întors cu vânătăi atât de profesioniste încât familiile lor au primit certificate medico-legale că se intoxicaseră cu nu știu ce gaze…

D.B. mi-a povestit că în acele zile tinerii care prinseseră manevra nu ieșeau din casă decât în grupuri. comunicau între ei prin sms-uri trimise de pe nu mai știu ce tip de cartele (rețelele de telefonie erau bruiate și nu funcționau). internetul și posturile de televiziune străine au picat la comandă, singurul care mai emitea era postul național, care difuza mesajele lui Voronin. revoluția Twitter, spune D.B., a fost mai mult revoluție în afara Moldovei; a fost, adică, modalitatea prin care au reușit, pentru o vreme, să mai trimită informații și în afara țării, până au tăiat internetul. între ei au comunicat prin sms.

ca s-o scurtez, în Moldova nu e de trăit, pentru un om care a mirosit cea mai subțire adiere de libertate. în Moldova oamenii au parte de bătaie de stat, de reprimarea oricăror încercări de a schimba regimul politic, de agenți în civil care știu să lovească unde doare, fără să se legitimeze. în Moldova, alegerile se fraudează ca în pădure și comunitatea internațională, prin observatorii trimiși, tace mâlc, pentru că nu are nici un interes să nască un pui de scandal în coasta Rusiei. în Moldova, populația îmbătrânită votează cu nostalgia anilor de comunism mascat-prosper. tinerii nu au nici o șansă la o viață normală, încearcă să plece, se agață de orice șansă de a ieși din țară.

Moldova nu e un loc în care să-ți dorești să fii. asta mi-a povestit D.B.

Anunțuri