You are currently browsing the monthly archive for Iulie 2009.

dați buzna fără să cereți voie, săriți și vă zbenguiți, care de care mai colorate și mai tâmpite decât înșiși bătuții în cap care v-au dat drumul prin lume, nu știu de unde să vă mai închid, uneori porniți și zbierați din senin sau mă asurziți cu vreo muzică pe care nu am cerut să o ascult; nu așteptați cuminți într-un colț să vă bag în seamă, săriți în sus și țipați înnebunite și înnebunitoare după atenție la cea mai mică mișcare imprudentă a șoarecelui, îmi vârâți pe gât fără să mă întrebați promoții, discounturi, ponturi, reduceri, produse și mai știu eu ce!!!

nu mai pot

m-am săturat de voi, bannerelor expandabile pe care NU AM VRUT SĂ LE DESCHID! v-am suportat cu răbdare atâta timp, dar acum m-am săturat! duceți-vă înapoi în creierele tembele ale cui v-a scornit și infectați-le flashiform! în seara asta ați atins culmea nesimțirii – închid taburi după taburi să dispăreți și voi îmi cotropiți și următorul tab, și următorul tab, lățindu-vă peste tot ecranul și nelăsându-mă să-mi văd de treabă.

deștepților de la Head&Shoulders, aflați că MĂ SPĂLAM pe cap cu șamponul vostru. acum voi spăla cu el pe jos, m-ați pierdut de client pentru toată viața! gsp.ro, și tu ai un avertisment!

Anunțuri

după interviul cu Zoltan Andras de la Sarmalele Reci mi-au rămas niște gânduri în cap și le tot rumeg. Zoltan a spus la un moment dat că el nu se simte contemporan cu mulți dintre cei care îl înconjoară, de la persoane publice la oameni de pe stradă, de la români neaoși la africani îndepărtați și suferind în mizerie. sunt evenimente absurde, neînțelese, care te fac să te întrebi – dacă le raportezi la modul tău de a vedea lucrurile și la așteptările tale – ”eu ce caut aici?”

afirmația asta – ”nu mă simt contemporan cu majoritatea celor lângă care trăiesc” – tinde să fie exacerbată și de întâmplările zilnice mai puțin tonifiante din viața fiecăruia. nu-ți merg bine niște treburi pe la birou? șeful te bate la cap? te-ai certat cu un dobitoc în trafic? imediat te repezi să generalizezi: ”ce caut eu în lumea asta? eu nu sunt contemporan cu țara asta, visele mele sunt altele!”

al doilea gând care s-a înfipt undeva în mintea mea după discuția cu Zoltan este ăsta: cum ar fi dacă am înceta să ne mai punem soundtrack la tot ce facem? (asta e o expresie a Sandrei Ghițescu, din alt interviu – ”trebuie să am soundtrack la tot ce fac!”) Zoltan și Sandra reprezintă două perspective diferite.

Sandra ascultă toată ziua muzică, simte nevoia să audă un ritm, să agațe niște căști la urechi sau să pornească în mașină casetofonul. Zoltan spune: noi trebuie să fim conștienți de lumea în care trăim și de alegerile noastre. nu putem nici să mâncăm dacă nu ascultăm ceva la radio, dar peste 20 de ani ne vom mira de unde a apărut nu știu ce tumoare la creier. știm ce ne afectează și în ce măsură? suntem conștienți?

mă gândeam și eu la povestea asta cu sondtrack-ul la tot ce facem, că n-ar fi chiar așa o decizie înțeleaptă să ne bâzâie tot timpul la urechi o muzică sau alta, dar nu neapărat în sensul ăsta medical – să evităm tumorile. în alt sens. oare de ce nu ne mai place liniștea? e chiar așa de păguboasă?

unii oameni spun că au nevoie de muzică tot timpul, să-i inspire, să-i calmeze sau pentru cine știe ce alte beneficii. eu însumi iubesc muzica, ascult și cânt mai mereu. am început însă a resimți nevoia de liniște. vreau să-mi aud gândurile. și parcă muzica în exces e ca orice altă pasiune în exces. îți place să mănânci bine? oricât de bine ai mânca, tot acolo sfârșești dacă mănânci prea mult…

iar a scris Mihai Barbu; de data asta – mie! 😀

ce mă mai bucur! călătorul nostru mongol, zis și OZN-ul din Carpați, se găsea în ultima etapă într-o pasă destul de neagră, cu ucraineni răuvoitori și cu un japonez migdalat pe post de unic sprijin. se adâncea într-un est din ce în ce mai puțin primitor și mai plin de milițieni care îți vânează cea mai mică abatere de la regulile de circulație.

etapa următoare, care conține kilometri de povești cumpărați de mine, a început într-o notă încă nu prea veselă. Mihai n-a reușit să-și facă copie pentru a mai avea un rând de chei (a pierdut cheile de rezervă prin Bucovina, când cu căzătura, dacă-mi aduc bine aminte…), și-a luat motorul din parcare și a pornit din nou la drum. click-uiți și citiți ce și cum… pentru toată povestea – www.mongolia.ro

drum bun!

povestea Anitei aici: http://mongolia.ro/?p=144&cpage=1#comment-97

urmează povestea mea!!! abia aștept!

miercuri am văzut filmul ăsta cu Michelle Pfeiffer și cu un tip, care a jucat bine și el. Cheri îl cheamă pe film. pe scurt, un puștan deja îmbătrânit în rele până la vârsta de 20 de ani (fiu de curtezană, de!) se îndrăgostește de o prietenă a mamei sale, curtezană și ea, care are mai bine de dublul vârstei lui. mai corect spus, se îndrăgostesc unul de altul. și mai corect spus, se pasionează unul de altul.

vreo 6 ani de zile tipa are grijă de el ca o mamă, cu excepția anumitor raporturi. el îi zice Nounune, ea îi zice Cheri. după anii ăștia de plăceri în care el se poartă ca un răsfățat și ea plătește pentru chestia asta din banii ei, Cheri al meu se lasă căsătorit de mamă-sa cu o puștoaică de 18 ani pentru bani. deși drăguțică, nevestica nu reușește să-i inspire cine știe ce pasiune. omul își face treaba de soț conștiincios, dar visează la Nounoune a lui.

și uite așa mai râzi la o poantă englezeasă și te mai plictisești puțin, în vreme ce Nounoune își caută amanți pe la Biaritz, devastată de dorul lui Cheri. în fine, ea se întoarce, el dă buzna noaptea peste ea în casă topit de dorul ei, ea se apucă să facă planuri pentru viitorul lor comun, el îi cam dă de înțeles că a îmbătrânit. după care Cheri al  meu, ne spune povestitorul, pleacă în război, se acoperă de glorie și își zboară creierii cu un pistol, înțelegând că nu va mai putea iubea o altă femeie așa cum o iubise pe Nounoune.

iar tu îți iei frumos punga de pop-corn și paharul de suc și o tai afară din sală întrebându-te: what the fuck? oare filmul ăsta s-a luat în serios sau a fost o parodie de moravuri? pentru că ai impresia că e multă ironie în el. sunt unele filme după care, deși proaste, rămâi cu niște imagini pregnante în cap, cu o atmosferă. după ăsta n-am rămas cu vreun parfum de epocă sau cu vreun cadru pe care să-l visez. dar cred că știu de ce.

pentru că Cheri ăsta, cum să zic… e plin de el peste tot. îl cunoaștem cu toții pe acest fiu de curtezană care nu reușește să găsească în el forța să-și dorească ceva. e tânărul debusolat și lipsit de motivație, căruia i-a lipsit mama de mic. mama ocupată cu munca – curtezană sau directoare de bancă, ce contează! Cheri lipsit de afecțiune, care a învățat să facă sex înainte să îmbrățișeze, Cheri lipsit de voință, moale, bleg, decadent. asta poate salva filmul, dacă încerci să-l deschizi cu cheia asta – Cheri e tânărul european contemporan.

via Petreanu.

vă amintiți bancul cu badea Gheorghe? badea Gheorghe era la cosit și deodată trece pe deasura lui un mic avion în flăcări, lăsând în urmă trâmbe de fum, după care se înfige într-o căpiță, câteva sute de metri mai încolo. comentariul lui badea Gheorghe: țară de kkt, atentate de kkt!

ei, și-acum citiți ultimele ”bombe” din scandalul Ridzi-gate. o să aflați că nu de incompetență e vorba, ci de corupție și rețea infracțională organizată în sânul Ministerului Tineretului și Sporturilor. Tolo și echipa lui susțin că Ridzi a promovat zeci sau sute de colegi de partid în posturi cheie din Minister pentru a deturna fonduri precum cele cheltuite pentru 2 Mai.

”Săptămîna trecută, Ridzi a demisionat din mai multe motive. Sondajele de opinie arătau că PD-L şi Traian Băsescu scad din cauza acestui dosar, şocant pentru opinia publică.

Apoi, au venit informaţii potrivit cărora nu e vorba doar de risipă, ci şi de ceva mai grav: organizarea deturnării banului public de către o reţea alcătuită din oameni din fruntea tinerilor PD-L.”

devenise un loc comun pentru comentatorii politici și pentru omul de rând vorba lui Brucan: peste 20 de ani vom putea vorbi de democrație în România. țin minte că Săndoiu ne spunea în liceu că Brucan s-a grăbit, sau a vrut să fie politicos. poporului ales i-au fost necesari 40 de ani de plimbat prin pustie pentru ca în Țara Făgăduinței să nu intre nici unul dintre cei născuți în robie.

nu știu câți ani îi vor fi necesari României să devină în sfârșit o democrație funcțională. nici nu știu dacă România vrea să devină. sunt în finalul pasajului citat de pe blogul lui Tolontan niște cuvinte foarte dureroase: organizarea deturnării banului public de către o rețea alcătuită din oameni din fruntea tinerilor PD-L.

așadar, lupii tineri au ieșit și ei după pradă. eu tot trâmbițez pe unde pot să nu ne mai plângem, să facem ceva – cei care credem că România ar trebui și ar putea să arate și altfel. dar, la naiba, e foarte descurajant să vezi că oameni de vârsta ta, unii cărora chiar le-ai da șansa să vină să-ți strângă mâna și să-ți spună: votează-mă, de data asta va fi altfel!, tineri – dacă mă-nțelegi! sunt deja supți de vestitul ”sistem ticăloșit”. sistem a cărui bombardare publică i-a adus lui Băsescu victoria în alegeri…

ene

a propos de Băse, nu mă pot abține să nu vă trimit la site-ul avocatului său din cazul Flota, la serviciile căruia apelează acum doamna Ridzi. este un site delicios, ceva deosebit…

mă simt cam prost că tot pun pe blogul meu realizări de-ale altora. dar face Mihai ăsta o călătorie… țâță de mâță, cum se spune. a ajuns la Kiev. citiți aici: http://mongolia.ro/?p=111&cpage=1#comment-52.








Whusssssup going political





un filmuleț făcut de Dripal pentru schimbalumea.ro, o inițiativă pentru a schimba lumea. cel puțin lumea noastră…

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva