vă amintiți de Mihai Barbu, cel care vindea kilometri de povești și spera să găsească în Mongolia – sau pe drumul până acolo – cel puțin niște întrebări, dacă nu și răspunsuri la ele.

Mihai s-a urcat pe Doyle, după ce a trudit zile de vară până în seară să-l pună bine la punct (tehnic vorbind, că sentimental Doyle e stabil), a demarat și a întins-o. pe 10 iulie s-a întâmplat asta, iar eu am fost la mare și n-am putut să-i fac galerie alături de alți câțiva zeci de posesori de kilometri.

mihai barbu la plecarea spre mongolia, de la academia militara

îl puteți urmări pe Mihai în călătoria lui pe www.mongolia.ro, unde găsiți deja jurnalul primei zile de călătorie. mostră:

Am plecat. De data asta chiar sunt pe drum. Desi inca nu reusesc sa constientizez ce ma asteapta inainte. Conform planului astazi as avea de mers vreo cinci sute si ceva de kilometri, pana la Vatra Dornei, acasa la Andrei. Care Andrei, impreuna cu Oana ma vor insoti pana acolo, cu masina.
Ies din Bucuresti. Soarele abia a rasarit in fata mea, si e racoare. Imi lumineaza parbrizul, prin care vad conturul celor 43 de nume care calatoresc alaturi de mine. Si zambesc in casca, de nebun. Gandurile mele sunt o invalmaseala de zile mari. E bucurie, putina panica plus inca ceva chestii pe care nu le pot defini. Cert e ca rotile motocicletului se invart unse, pare ca nimic nu le poate opri. Pot sa merg asa la infinit. Am de mers doar patru luni si douazeci si ceva de kilometri? Haha, ce gluma. Calc-o Mihai, da’ calc-o tandru si nu fi erou, ca nu-i de tine. De-asta mi-am si mazgalit undeva pe maneca mainii stangi un “slow down”, ca sa-mi aduca gandurile pe pamant in caz ca incep sa ma fure curbele pe drum.

drum bun, Mihai! și ți-am făcut o bandă a ta în blogroll!

Anunțuri