pentru mine, trecerea de pietoni e sfântă. nu am gândit întotdeauna așa, nu e vreun principiu pe care l-am învățat de la Immanuel Kant. e o regulă pe care mi-am asumat-o în cadrul experienței mele de pieton și șofer deopotrivă.

mergi cu gândul la ale tale pe trecere de pietoni. un șofer grăbit are și el verde și face dreapta, dar trebuie să-ți dea prioritate. cele 5 secunde pe care le-ar pierde acel șofer dacă ar opri complet și te-ar lăsa să traversezi în legea ta sunt exact secundele care fac diferența dintre civilizație și barbarie. deci nu oprește, vine spre tine, te presează, te grăbește. se știe că suntem un popor harnic, care muncește la foc automat, aleargă, produce… asta e una la mână: nu te simți confortabil să nu știi dacă va opri sau nu tipul de la volan când vine spre tine și tu ești pe trecerea de pietoni.

a doua la mână: majoritatea șoferilor gândesc că trecerile de pietoni nesemaforizate sunt pentru fraieri. adică fraierii opresc la trecerile alea, când sunt pietoni care vor să traverseze. o astfel de concepție nu este greșită în principiu, dar nu este legală. legea spune că trebuie să oprești.

în Istanbul, să încerci să traversezi pe trecerile nesemaforizate semăna cu sinuciderea. asta face parte din cultura Bosforului – călărețul trece înaintea pedestrașului. eu sunt însă adeptul unui alt cadru cultural – cadrul european, în care regulile de conviețuire între cetățeni se stabilesc și se respectă de comun acord.

prin urmare, cu legea de partea mea (că avem lege de inspirație europeană), mă lupt cu barbaria unor șoferi. cum ar veni, mă împotrivesc unui cadru cultural la care nu ader. nu gândesc așa, nu fac așa. ceea ce-mi atrage binecuvântări de tipul celei din titlu din partea șoferilor grăbiți. pentru că traversez cu tupeu pe trecere nesemaforizată, îmi dă flash-uri șoferul grăbit din Audi, eu mă opresc și-l apostrofez pentru asta (rog să se consemneze: pe un ton civilizat).

rezultat: șoferul grăbit oprește 20 de metri mai încolo să mă înjure prin geamul deschis, cei de pe sensul opus de mers opresc și ei, văzând că traversez; unul mă îndeamnă la viteză: mișcă-te, dă-te-n morții mă-tii de ochelarist! prin urmare, le-am dat de gândit la cel puțin 5-6 persoane.

părerea  mea, stimați șoferi: e ok să fie așa. trăim în lumi diferite. eu sunt ochelarist, voi nu. voi mă presați să mă grăbesc înjurând. eu vă scot din minți vorbind civilizat și zâmbind. e război, fiecare cu mijloacele lui, să vedem care tentație culturală va triumfa. farmecul Balcanilor, nu găsiți?

ultimul paragraf. mi-aduc aminte că m-a apostrofat odată un taximetrist la Gara de Nord, nu mai știu pentru ce. ”ochelarist împuțit” sau pe-acolo, s-a exprimat el. atunci m-am întors și i-am spus: ”ochelarii n-au nici o legătură, să știi! când o să ai matale școală câtă am eu, atunci să vorbești!” acelui om i-a fost rușine de el, l-am văzut cum a înghițit în sec și n-a mai scos un cuvânt. m-am și mirat ce m-a apucat, cred că a fost mai degrabă un impuls jucăuș. dar mi-a confirmat o bănuială: să te porți civilizat și să vorbești amabil, să fii mândru că ești ochelarist – sunt arme mai puternice decât îți vine să crezi.

Anunțuri