mi-am dat seama că în ultima perioadă am fost foarte bucureștean. după vreo două evadări în concediu – la mare și în Bucovina – în care mi-am dezlipit cu totul de pe creier imaginile din marele oraș, am revenit la făgașul vieții bucureștene ca râul în matcă.

sunt printre cei care îi găsesc Bucureștiului numeroase defecte. că e murdar, că e aglomerat peste limita bunului simț, că e mitocan, nerenovat, desuet pe alocuri, țipător și nepotrivit de modern pe alte alocuri, violent, nespălat în RATB, scump pentru ce are de oferit și câte și mai câte.

sunt însă și printre cei care cred că locul este bântuit și de un spirit bun, care încă mai are șanse să învingă – să domine. este un loc viu cultural, un loc în care se întâmplă mereu lucruri, are viață de noapte frumoasă pentru pasionații de așa ceva (so I’ve been told), are școlile, facultățile, cafenelele, barurile, străzile și restaurantele lui bune și frumoase.

dacă îți dai silința și cauți, găsești în București locuri în care să te simți bine, la adăpost, într-o atmosferă caldă, boemă, visătoare, motivantă, plină de oportunități, artistică sau cum ți-ai mai putea dori. sunt oameni frumoși pe-aici, iar omul, după cum se știe foarte bine, sfințește Bucureștiul. sau mici părticele din el.

sunt foarte curios – dacă aș primi o moștenire de 1.000.000 de euro și aș putea să trăiesc cam unde aș vrea, în lumea asta, care ar fi orașul în care m-aș așeza, după câțiva ani de călătorii? aș reveni în București?

tipul ăsta de experiment mental îți face mai clar răspunsul pe care ți-l dai la întrebarea: eu de ce trăiesc aici și nu în altă parte (în alt oraș din țara asta)? o variantă este: aici sunt banii, aici sunt oportunitățile, aici trebuie să fiu și eu. a doua variantă este: îmi place Bucureștiul, cu toate defectele lui (clasicul: e ca un drog!), nu mă văd locuind / trăind în altă parte.

mie îmi devine din ce în ce mai clar ce mă leagă de Bucureștiul acesta imperfect, ce mă face să-mi placă, intermitent, că sunt bucureștean. aici am crescut, aici e o mare parte din copilăria mea. aici am învățat mai tot ce știu să fac, aici mi-am stabilit scopuri de atins, planuri de realizat, vise, proiecții în viitor. nu știu dacă aș fi avut aceeași atitudine în cazul în care orașul meu natal ar fi fost Craiova, sau Bârlad, sau Oradea sau Slobozia sau mai știu eu care alt oraș.

se pare însă că Bucureștiul este un oraș destul de primitor, de memorabil și de potrivit să-ți amintești cu plăcere de o copilărie petrecută în el. și să simți că tu și el aveți, în parte, o istorie comună.

Anunțuri