Shalom!

mai multe lucruri s-au legat pentru mine foarte plăcut în jurul aniversării a tocmai 27 de ani de viață. am scris deja despre asta. așa că aveam, primite cadou, o călătorie în Israel, o rachetă Wilson, un trepied (ba două) și un obiectiv de 50mm.

pentru că excursia însemna un grup de 50 de persoane – adică pelerinaj și vizite și cumpărături împreună, deci agitație, deci fugă dintr-un loc în altul, mi-am zis că trepiedele pot rămâne acasă. era puțin probabil să am timp de ele. racheta de tenis părea și ea destul de nefolositoare în condițiile date. obiectivul de 50mm a intrat însă direct pe lista cu ”must take with me.”

numai că, dacă tot îl iau, mi-am zis eu, ce-ar fi să-l folosesc numai pe el? zis și făcut. toate fotografiile din Israel sunt cu 50mm. obiectivul care a venit cu D80-ul, cel de 18-55, a făcut călătoria în geantă numai pentru a se sfinți și el la locurile sfinte. altfel, a rămas neatins.

Ștefania așteaptă bagajele pe Ben Gurion.

Ștefania așteaptă bagajele pe Ben Gurion.

așa că eu și Ștefania ne-am urcat în avion și am zburat spre Tel Aviv. eh, vorba vine ne-am urcat și am zburat, de fapt nu a fost așa simplu. cu zburatul a fost ok, cu urcatul a fost mai complicat. zborurile spre și din Israel au unele din cele mai stricte proceduri de îmbarcare.

– cine ți-a făcut bagajul?

– eu! sau: mama…

– ai fost de față tot timpul când a fost făcut bagajul?

– mda.

– a introdus cineva în bagaj obiecte de care tu nu ai cunoștință?

– nu.

– ai în bagaj arme sau ceva ce ar putea semăna cu o armă – revolver, cuțit etc.?

– la naiba, NU!

scanat, controlat, întrebat, verificat – treceți vă rog! norocul nostru că nu au vrut să ne desfacă bagajele, că le învelisem deja în folie de plastic. and up we go!

aterizăm pe Ben Gurion, în Tel Aviv. acest domn Ben Gurion, am aflat mai târziu, a avut un rol important în construirea statului israelian modern. dar asta n-o știam (și văd acum pe wiki): spre sfârșitul vieții s-a retras din politică și a locuit într-un chibuț. o să vină vremea să vorbim și despre chibuțurile astea.

dictatura mareșalului Antonescu

dictatura mareșalului Antonescu

autocar, direcția hotel. intrăm sub dictatura mareșalului Antonescu. da, Ion Antonescu, patronul de la Marshal Turism, care acum face pe ghidul. hotelul este pe malul Mediteranei, iar noi avem cameră cu vedere la mare. bună treabă. în juma de oră suntem afară, dornici să dăm cu nasul prin Tel Aviv și prin sarea Mediteranei.

vreun concert, presupun.

vreun bike-fest? 😀

e cald și mult mai umed decât la noi. străzile sunt relativ murdărici. mulți duzi – o clisă lipicioasă pe trotuare. multe tomberoane – miros eco. vedem niște cuști mari de fier – sunt pentru peturi de plastic. sunt aproape pline. se pare că evreii colectează deșeurile diferențiat, dar de ridicat nu le ridică așa des. Ștefaniei i se pare murdar, eu mă aștept și la mai rău.

prin vitrină

prin vitrină

nu avem răbdare să investigăm prea mult partea noastră de oraș. declanșez doar la niște afișe colorate strident care nu înțeleg ce anunță și un magazin cu tot felul de aparate de fotografiat și telescoape vechi. echipați de baie, fugim la malul mării. nisipul e foarte fin, apa e incredibil de caldă.

surferi pe marea Mediterana

surferi pe marea Mediterana

și cam agitată, motiv pentru care rămân eu fără ochelari. păi să vă spun. de zeci de ori am intrat în apă cu ochelarii la ochi și am ieșit cu ei la fel. de data asta, au rămas în Mediterană. da, corect: ce bou! un fleac – un val jucăuș m-a plesnit din spate, când înotam fără grijă spre mal și apa cred că nu-mi venea mai sus de piept, ochelarii mei s-au desprins dornici de aventură și duși au fost. ce să mai cauți în spuma apelor agitate și pline de nisip?

un contre jour chiorât

un contre jour chiorât

bun, ochelarii ca ochelarii, dar ce fac eu chior 6 zile în Israel? am venit degeaba? ideea cea bună ne-o dă domnul Ioan T. Morar, despre care descoperisem cu surprindere că face parte din grupul nostru: mergeți la recepție și întrebați dacă au pe-aproape un magazin care vinde ochelari gata făcuți sau îi lucrează foarte repede. întrebăm, primim indicații și o luăm la picior spre un mall din apropiere.

o iau pe Ștefania de braț ca un invalid și râdem că nu văd să citesc ce scrie pe ditamai firmele. intrăm în vreo două farmacii. au ochelari gata făcuți, dar nu pentru miopie. doar pentru citit. nu, mulțumesc.

la mall, găsim ce ne trebuie, din a doua încercare. mâine dimineață o să-i am. am o baftă chioară, ca să zic așa. noi am ajuns în Israel joi. vineri e anul nou evreiesc, iar sâmbătă e Shabbat. vineri toate magazinele vor închide cel târziu la ora 15. acum e joi seara – ora 18. se poate în intervalul ăsta? se poate – mâine la 10 vii și-ți iei ochelarii.

o tipă îmi face  un scurt consult, îmi stabilește dioptriile, aleg rama și negociem tipul de lentile. eu știu că oricum îmi fac lentile noi acasă, după rețeta completă a doctorului meu, deci nu vreau mai subțiri și mai scumpe. ea se face că da, nici o problemă, după care îmi spune niște povești despre cât de abili sunt românii la negociat, că în Israel circulă o vorbă de genul: ”nu poți păcăli un român”, după care, la sfârșitul consultului, îmi spune că ochelarii vor fi super cu lentilele lor puțin subțiate (200 de shekeli în plus… adică vreo 50 de dolari). eu, ca românul care nu poate fi păcălit, mă arăt foarte surprins – nu ne-am înțeles că oricum vreau să-mi schimb lentilele când ajung acasă și le vreau cât de simple? ok. ne vedem mâine.

La terasa London, unde Nikon-ul focalizează cum vrea el

seara ieșim la o terasă pe plajă, unde se mănâncă înghețate uriașe și delicioase. Tel Aviv-ul, spre deosebire de Ierusalim, are viață de nopate. eu mă joc cu aparatul de fotografiat pe bâjbâite. cam așa arată orașul prin ochii mei :).

Tel Aviv fără ochelari.

Tel Aviv fără ochelari.

Anunțuri