drumul spre Ierusalim. no traffic, its shabbat.

drumul spre Ierusalim. no traffic, it's shabbat.

e shabbat. adică o zi numai bună de plecat spre Ierusalim, pentru că traficul este foarte lejer. aproape inexistent, de fapt, pentru că ne  jenează mai mult semafoarele decât alte mașini. evreii care respectă shabbat-ul nu întrerup nici măcar un circuit electric sâmbăta. la hotel există un lift special – shabbat elevator – care urcă și coboară de capul lui, fără să fie nevoie să apeși pe vreun buton. la parter te așteaptă cu ușa deschisă. dacă vrei să ajungi la etajul 7, liftul urcă până la 12 (ultimul etaj) și apoi coboară cu oprire la fiecare etaj.

Tatăl Nostru, în aramaică și ebraică

Tatăl Nostru, în aramaică și ebraică

prima noastră oprire în drum spre Ierusalim este la Biserica Pater Noster, pe Muntele Măslinilor. aici spune Tradiția că ar fi rostit Mântuitorul pentru prima dată rugăciunea Tatăl Nostru. muntele era plin de grote și de peșteri, în care se pare că Hristos se adăpostea cu ucenicii. biserica este ridicată deasupra unei grote numite și grota ucenicilor. prima construcție a fost executată din ordinul sfântului împărat Constantin cel Mare. distrusă de arabi, a fost reconstruită de cruciați pe la 1150 de cruciați.

Maori.

Maori.

biserica este astăzi inclusă într-o mănăstire carmelită, a cărei construcție a început în anul 1915. particularitatea acestei mănăstiri atrage turiști pozari din toate colțurile lumii: pe zidurile curții interioare și ale bisericii se poate citi rugăciunea Tatăl Nostru în mai toate limbile pământului – de la aramaică la maori, cherokee sau flamandă.

din nou mă încearcă sentimentele și gândurile mele ciudate. Hristos se plimba pe muntele ăsta cu ucenicii, se adăposteau prin peșteri și îi învăța cum să se roage, cum să trăiască. pe undeva pe aici poate vreunul din Sfinții Apostoli și-a zdrelit piciorul de vreo piatră. dar nu pot să vizualizez, să simt cumva, atmosfera de atunci. aici e o mănăstire, construită pe un loc, pe niște coordonate geografice la care s-a găsit la un moment dat Mântuitorul. numai că mănăstirea asta schimbă cu totul acest loc, chiar dacă acele coordonate au rămas neschimbate.

da-ți-mi și mie un 10 șekeli...

da-ți-mi și mie un 10 șekeli...

de la biserica Pater Noster, coborâm spre grădina Ghetsemani. un bătrân cerșește. turiștii îi dau bani, chiar și românii noștri – miloși. cred că face câteva sute de șekeli pe zi – în toată călătoria prin Israel nu știu însă dacă am văzut mai mult de 3-4 cerșetori.

Ierusalim.

Ierusalim.

cimitir

cimitir

acum avem în față Ierusalimul, în care vom intra prin Poarta Leilor. priveliștea e dominată de Moscheea lui Omar, cea albastră și cu cupola poleită. așadar, acesta este Ierusalimul, orașul sfânt. de la depărtare ne orbește cu zidurile lui albe, rar împestrițate cu pete de verdeață. trecem pe lângă un cimitir evreiesc și ajungem la grădina de măslini…

măslini

măslini

grădina Ghetsemani arată mult mai bine primăvara sau la începutul verii. atunci e plină de flori. în septembrie totul pare mai uscat, mai arid. lumina e foarte puternică, zidurile strălucesc în soare, verdele măslinilor e palid. ne închinăm lângă o piatră pe care se pare că S-a sprijinit Hristos când S-a rugat să treacă de la el paharul acela și ucenicii nu au putut priveghea împreună cu El.

și aici e o mănăstire – una franciscană, de această dată. în biserică e agitație. în cursul călătoriei noastre am întâlnit multe grupuri de asiatici – chinezi, japonezi, indonezieni (cred) – care se rugau foarte zgomotos. mai precis, cântau de mama focului, deseori acompaniați de un virtuoz chitarist.

mă simt și eu turist. suntem pe fugă, pentru că ne propunem să ajungem la Sfântul Mormânt până în ora 12. la 12 începe o slujbă, care ne-ar ține pe loc încă vreo oră. pe mine nu m-ar deranja… dar suntem un grup de 50 de persoane, e nevoie de disciplină aici. așadar, suntem oarecum pe fugă – intră, fă poze, ascultă câteva explicații istorice, gândește-te 2 minute la cele sfinte și hai mai departe. adevărul e că nu se poate altfel, dacă vrei să vezi mai toate locurile sfinte în 4 zile.

coborâm panta foarte abruptă a Muntelui Măslinilor. mașinile își fac loc printre zecile de pelerini, ne lipim de ziduri să treacă. în sfârșit, urcăm altă colină și intrăm în orașul vechi pe poarta leilor. suntem în Ierusalim. e o aglomerație destul de zdravănă de mașini – sunt arabi, pentru care shabbat-ul nu are nici o relevanță.

Poarta Leilor

Poarta Leilor

primele imagini din Orașul Sfânt sunt relativ sordide. sunt străzi sau ganguri laterale dinspre care vin mirosuri nerecomandate stomacurilor sensibile. ne oprim o clipă lângă scăldătoarea Bethesda, lângă care acum este o mănăstire grecească, închinată sfintei Ana (în locul casei sfinților părinți Ioachim și Ana). e închisă.

un arab care respectă shabbat-ul

un arab care respectă shabbat-ul

pornim mai departe, spre Via Dolorosa. facem un mic popas pentru rehidratare și alte nevoi omenești. aici pot fi satisfăcute în condiții cât de cât salubre. mai avem de trecut un gang și intrăm pe traseul Crucii, cu cele 14 opriri (stations) pe care tot Tradiția le consemnează.

prima imagine după ce am intrat în vechiul Ierusalim, pe Poarta Leilor

prima imagine după ce am intrat în vechiul Ierusalim, pe Poarta Leilor

Mântuitorul a cărat propriu-zis bârna orizontală a crucii. cea verticală se afla deja pe Golgota, înfiptă în pământ. bârna asta orizontală nu avea mai puțin de 50 de kilograme. încercați deci un drum destul de abrupt, cu un sac de ciment în spinare, după ce v-ați flagelat bine și v-ați pus o cunună (după unele surse, se pare că ar fi fost chiar de forma unei căciuli) de spini pe cap. mântuirea lumii nu e floare la ureche.

începem deci să urcăm.

Anunțuri