You are currently browsing the monthly archive for Octombrie 2009.

în 2003 am dat prima oară cu nasul de internet serios, cu lățime de bandă de aici până-n Chitila, stabil, numai bun de descărcat muzici, filme și de urmărit orice stream-uri online. era în State, la University of Arkansas. (că tot am pomenit de UofA – great place, thank you guys! nu mă pot abține să nu scap anecdota asta luată din pura realitate:

stau la coadă la ghișeul cu vize. ăștia la ambasada SUA din București au un ghișeu cu vize, ca la toate ambasadele. și mă întreabă duduia din spatele ghișeului de ce vreu să merg – făcea conversație îm timp ce verifica actele, aveam scrisoare de la UofA că am fost acceptat într-un program de bursă și urmează să fiu studentul lor. îi spun că la studii. unde? la University of Arkansas – auzisem eu că a Bill Clinton predase Dreptul acolo, dar nu eram așa de fraier să nu înțeleg că mă duc în provincie, la rednecși…

și zice: what will you be studying there? ahhh, cum să îți explic io duduie, mai pe scurt așa, că am voie să studiez ce vreau, că scopul programului OSI nu e să devin io savant… hai să-ți zic pe scurt ce fac și aici în țară: PHILOSOPHY! la care gagica lasă hârtii și political correctness și tot și țipă entuziasmată către colegii ei din spate, din birouri: hey guys, here is a GOOD ONE: he’s going to study philosophy at the University of Arkansas!!! ha ha haahahahah… într-adevăr, aveam să aflu, U of A era renumită mai degrabă pentru cursurile de agricultură etc. dar a fost super ok, my word on that!)

după această paranteză nesimțită, revin la subiect, cred că a fost mai lungă paranteza decât ce am de zis acum. stăteam în primele nopți, la Universitate, până la 3-4 lipit de monitorul calculatorului din Computer Lab. LCD, wtf :D. nu făceam mai nimic, o ardeam pe mail și habar n-am pe mai ce site-uri, dar știu că mă duceam la culcare cu capul greu. internetul era un drog puternic pentru mine, doh!

ei bine, mi-am amintit de asta și de discuțiile despre influența negativă pe care internetul în exces o are asupra vieților noastre – dezumanizarea produsă rețelele de socializare etc. și mi-am dat seama că fascinația internetului a ținut cât eram prea puțin obișnuit cu a avea atât de multe informații și opțiuni sub nas. am băut cu nesaț dintr-o fântână cât Casa Poporului. dar când m-am obișnuit cu disponibilitatea resurselor, am început să beau cu mare grijă, selectiv, filtrând apa în pahare curate.

cred că sunt 10-15 site-uri pe care intru zilnic, iar 7-8 din astea sunt bloguri, unul e facebook, 2-3 sunt serviciile de email, unul e youtube, altul hotnews, iar restul sunt site-uri la care se întâmplă să lucrăm în perioada respectivă. sau b-cafe. daca mai primesc vreun link pe mess, arunc un ochi. internetul cel malefic, care nu mă lăsa să dorm noaptea, s-a cumințit. e instrument de lucru. dar nu mai puțin indispensabil…

Anunțuri

dom’le, cum face cineva un film de succes, cum se găsește o căruță de cârcotași care să-l ia la mișto. n-am văzut Twilight, am auzit doar că e concurentu lu Harry Potter în rândul adolescenților dornici de senzații tari. Harry Potter cică are o imagine cam de pămpălău așa, iar filmul e considerat ”pentru ăia mici”. adolescenții adevărați, cu probleme existențiale, preferă Twilight. o merita văzut?

cred că merită să fac o ”rubrică” periodică din guilti plesures astea. more or less guilti… după Mr. Vain, ascultați Aynur Dogan

cam asa se adună semnăturile pentru depunerea candidaturii la prezidențiale. mă întreb: câți dintre candidați sau șefii lor de campanie nu au recurs la metode asemănătoare? am aflat de aici.

Oprescu a adunat semnături false pentru a candida. Avem dovada!

în ultima vreme au apărut tot felul de nutriționiști, care de care mai școliți afară, care de care mai longevivi sau mai good-looking pentru vârsta lor. aș fi vrut să fac o documentare extinsă pentru acest articol, ca să vă dau nume și recomandări reale, dar nu am timpul care ar trebui pierdut cu asta.

oricum, sigur aveți deja o idee despre ce vorbesc. super-nutriționistul apare într-o emisiune pentru gospodine, cu misiunea clară de a educa poporul cum să mănânce. are niște reguli precise, care dacă sunt urmate cu strictețe te scapă de kilele nedorite in no time. unii merg pe un regim vegetarian, care e cel mai sănătos. alte școli proclamă că poți să mănânci orice, atâta vreme cât mănânci disociat (cred că asta înseamnă că nu te asociezi cu alți mâncăi – hă hă hă!!!) alții îți prescriu cu strictețe ce anume mănânci și la ce oră.

problema, ca și viața, pare complexă :). îmi este foarte clar că mulți români mănâncă nesănătos. mai mult decât nesănătos, mănâncă fără stil, amestecând felurile sau alegând o ordine ciudată pentru a le înfuleca. fie cum va fi fiind cu regimul alimentar al românului, DAR un copil cu 20 de moașe moare cu moțul netăiat. nu cred că vom învăța să ducem un stil de viață sănătos de la 15 guru siguri pe ei care se produc la TV despre ce și la ce oră ar trebui noi să băgăm în gură.

cred că stilul de viață sănătos vine de la un regim alimentar moderat, care se învață de copil, în familie. dacă mama îți aduce ochiuri care înoată în ulei și cârnați umflați de grăsime, la 15 ani ți se va părea firesc un astfel de mic dejun. pe de altă parte, stilul de viață sănătos înseamnă sport sau altfel de mișcare în aer liber. de promovarea sportului ar trebui să se preocupe mai mult un stat care își vrea cetățenii în formă – adică Ministerul Tineretului și Sportului. nu râdeți deja în hohote?

dar să facem sport ar trebui să ne preocupe pe noi. să ieșim măcar din când în când la un fotbal, un tenis, o leapșă prin parc. au început să apară terenuri de sport și cred că este încă mult loc pentru ele în București. și cerere. iar în privința sfaturilor super-nutrițioștilor super-siguri pe ei, cred că dacă le-am urma pe toate n-ar mai trebui să ne gândim toată ziua decât la ce să mâncăm și la ce oră. mai sunt trei minute și trebuie să-mi mănânc banana, dar ce mă fac că vreau la toaletăăăăă!!!

există însă o regulă elementară, pe care cred că toți o pomenesc: NO FAST-FOOD! bine, nu mai mult de o dată – de două ori pe lună!!!

care sentiment? păi, sentimentul național…

din întâmplare am dat sâmbătă seara peste recomandarea lui Cabral de a ne cocoța pe Arcul de Triumf, care a fost deschis vizitatorilor în acest week-end. mi-a plăcut ideea autorităților de a lăsa cetățenii să se apropie de monumentul strict ornamental în majoritatea timpului. și ne-am dus.

din nefericire, ca mai mereu, o idee bună nu este urmată la noi și de o gestionare corespunzătoare a resurselor disponibile pentru a face din ea un eveniment de succes. plusurile (pentru a nu da impresia că numai la noduri în papură mi-e gândul) au fost: expoziție cu imagini din perioada primului război și cea interbelică, coroanele regale ale regelui Ferdinand și reginei Maria, câteva texte despre perioada premergătoare marii Uniri; acces sus pe terasă, pentru priveliștea panoramică.

puncte slabe: nici o reglementare a circulației de natură să ajute pietonii să ajungă în siguranță sub Arc (lumea traversa pe traseul optim desenat de bunul simț); nici un indicator care să-mi spună pe unde să urc (în schimb vreo 3 gardieni care păzeau ușa pe unde se ieșea după coborâre, cu misiunea de a te îndrepta în direcția bună dacă îți veanea ideea să urci pe-acolo). sigur, m-am descurcat și așa, dar sunt de părere că e mult mai plăcut și mai eficient să fii ghidat ca un copil mic decât să bâjbâi nesigur de drumul tău. nu cred că de proști sunt americanii atât de preciși în situații de felul ăsta.

mai departe cu minusurile. nici un ghid care să dea viață interiorului Arcului de Triumf. imaginile pictate pe hârtie ordinară (nu fotografică), dar înrămate. informații disparate, fără o logică ușor de urmărit, fără un fir, printate pe diverse suporturi fără consistență vizuală. sceptrul și coroanele regale expuse fără explicații (noroc cu o doamnă care a prins regatul și știa despre ce vorba…) terasa lăsată pur și simplu în voia vizitatorilor, fără UN agent de pază. concetățenii noștri se urcau pe buza înaltă a parapetului pentru a se fotografia. un accident cu un tânăr zburând de pe Arcul de triumf ar fi mutat atenția pentru o zi de la campania electorală. în sfârșit, ne-am notat impresiile noastre cu un pix ieftin, într-un caiet studențesc de matematică lăsat acolo în acest scop.

a! și n-a fost soare!

acum 5 ani, cam pe vremea asta, începeau la Facultatea de Drept primele cursuri Consilium. mă întorsesem din Statele Unite după anul petrecut acolo cu bursă de la OSI și aveam de prestat ceva muncă ONG-istă, așa cum stabilea contractul meu cu fundația. trebuia să aleg între două opțiuni: să mă ofer voluntar la o asociație non-profit sau să înființez eu una.

așa am înființat Consilium. să înființezi o asociație nu e foarte greu. dar eu nu știam nimic, așa că am făcut în vreo două luni ce aș putea face acum într-o săptămână. am crezut că, după înființare, lumea se va înghesui să conducă proaspătul ”organism”. ei bine, nu știam atunci ceea ce mi-a devenit între timp foarte clar: lumea nu geme de lideri. pentru că-mi era silă de acte și organizare administrativă (de management, as it were), lucrurile mergeau în voia lor…

aa, că uitam să vă spun cu ce se ocupa Consilium, care era scopul ei. cu educația. ofeream cursuri gratuite de pregătire pentru BAC și Admitere. cursurile erau predate de voluntari – studenți la sau absolvenți de diferite facultăți. protestam în felul acesta împotriva practicii curente (și astăzi) a meditațiilor plătite. care nu sunt rele în sine (când se fac pentru performanță, să zicem), dar sunt rele de facto – copii care nu învață nimic la clasă și fac meditații ca să treacă.

poster2_low

în primul an, 2004-2005, am avut în medie cam 30 de studenți, la toate disciplinele. unii din profesori erau de la Team Work, altă asociație studențească. în anul următor, ne-m certat cu Team Work și am renunțat la colaborarea cu ei. s-a format treptat un grup destul de unit de studenți – profesori. cărora a început să le placă foarte mult să predea. media anilor următori a fost de 70-80 de elevi la cursuri.

George s-a ocupat să avem săli, punând o vorbă bună pe la Colegiul Francez. a apărut Delia, care fusese în State cu același tip de bursă, dar un an după mine, și a propus să facem ceva mai creativ. fată hotărâtă, Delia a obținut în toamna lui 2005 suport financiar (5000 de dolari parcă) pentru Cogito, ergo sum! – cursuri alternative pentru liceeni. în primăvara lui 2006, a avut loc prima ediția Cogito, unde am predat un curs de logică. începusem în forță și voiam să le dau elevilor tot ce știam în 3 week-end-uri. m-am domolit treptat :).

în toamna lui 2006, am început să mă împrietenesc și să lucrez cu Bogdan, care deja lucra cu Ion. acești doi vulpoi mai bătrâni și eu, ursulețul cel tânăr, ne-am așezat și am creat brandul Consilium și o identitate pentru Cogito. posterele Cogito din primăvara lui 2007 sunt și acum pe dulapul meu. dacă pui pasiune… vino la Cogito!

poster_FINAL1

între timp, au continuat cursurile de pregătire pentru BAC și Admitere. vreau să le mulțumesc frumos tuturor celor care și-au rupt din timpul lor și au venit să predea, de-a lungul anilor. îmi asum riscul să uit pe câte cineva și sper să primesc bobârnacele cuvenite în comentarii, după care să fac update, dar trebuie să încerc să înșir o listă, fie ea și în devălmășie:

Simpa și Edu au pierdut niște ore cu mine pe la notar și bancă, în calitate de membri fondatori

George a obținut sălile la Drept

Ciuby a predat economie (dacă nu înșel, de la bun început)

Radu, Ileana și Gina au predat franceză, cu un real succes

Oana, Suzan și oare mai cine ? au predat engleză, scris și oral

Cristina, Anda și Anca au făcut bucăți manualele de literatură (mai era cineva?)

Maria, Madi și în final Ștefania și Silvia au umplut tablele de formule de matematică

Octav și Aida (și Cristi) au făcut biologie/anatomie

Anca și Irina au albit la orele de chimie

Cristina și Viorel – gramatică

Anca și Gina – fizică

Adina și Corina – psihologie prin niște locuri din București 🙂

Nora și Bianca – puțină filosofie

Delia – istorie

Dana – germană (nu-i așa?)

cred că am uitat destui, să nu mai zic de cei care au ținut cursuri la cele 4 ediții Cogito (incluzând-o pe a Deliei) – Delia însăși, Bogdan, Ion, Oana, Anca, Suzan, Ileana, Smaranda, Vlad și Marius, Alex, Cristina și Anca, Tudor, Silvia, Irina, Raluca și Adriana.

Doamne, pe cine oi mai fi uitat?

ei bine, ce-i frumos trece. așa că, din păcate, au trecut și Consilium și Cogito, de care mă văd nevoit să declar oficial că nu mai am timp. dacă cineva poate să preia și să ducă mai departe toată chestia, e mai mult decât binevenit.și nu e exclus nici să mă întorc la organizat ceva de genul Cogito, la un moment dat.

acum toate energiile mele dedicate formării și educației concetățenilor noștri se canalizează spre b-cafe. nu e non-profit, dar nici orientată spre câștigul cu orice preț nu va fi, cafeneaua mea.

le mulțumesc încă o dată tuturor celor care au trecut pe la Consilium și Cogito, ca elevi sau ca profi. sper că nu a fost degeaba! și o dedicație, tuturor:

știți chestia aia cu nevăzutul pădurii din pricina copacilor. oare chiar se aplică la propriile noastre vieți? nu vedem că trăim mai bine decât în anii ’90, să zicem? nu ne dăm seama cât de civilizați am ajuns, cât s-a îmbunătățit orașul sau sătucul nostru, cum s-au mai schimbat vedetele și emisiunile tv în bine, câte acte caritabile pe metru pătrat de multinațională se întâmplă la noi? etc.

eu zic că astea sunt prostii. toată lumea simte că aerul e puțin mai respirabil decât în ’90 și anii următori, că fițele, deși fițe de prost gust în continuare, sunt mai aroape de occident, că mizeriile jenante proliferează în continuare pe la show-uri tv, că manelele cu țâțe, cururi și dușmani duduie în continuare prin geamurile căscate ale BMW-urilor, că fetele sunt pipăite în autobuz de obsedați cu coșuri etc., DAR: nu chiar ca înainte.

adevărul este că nu ne găsim prea mulți în vreo eroare. s-au mai schimbat lucrurile, dar prea puțin, prea încet față de cât speram. ne-am găsit lumile noastre paralele: nu mă mai uit la televizor, am netul pentru informații; nu mai citesc editoriale de jurnaliști care se cred guru pentru că au apucat să bată la mașina de scris – am blogurile și twitterul la un click distanță; nu mai cred în tot ce se spune la tv, iau știrile din 4-5 surse și le judec în capul meu.

mai mult, pot să fac ceva valoros, și dacă-mi iese într-adevăr, am facebook-ul și youtube-ul sau ceva asemănător, astfel încât în două săptămâni știe de mine toată România. asta dacă se mai găsesc din ăia care să aprecieze valoarea chestiei respective. și se mai găsesc.

suntem în aceeași ciorbă incertă, care dimineața poate mirosi a ciocolată cu lapte și a brioșe, la prânz a auorlac, seara a pizza cu prosciuto crudo și gorgonzola sau a mertzan transpirat sau a fusta lucioasă strânsă pe șunci sau a cărți și dvd-uri cu filme sau a ceai sau a metrou plin de lume sau a fum dens care doboară plămânii vitejilor bicicliști sau a toate deodată, multe altele pe care nu mai stau să le înșir.

ziceam: suntem în aceeași ciorbă, care fierbe în continuare. unii din noi aruncăm diverse ierburi aromate, alții pun mai departe grăsimi și măruntaie necurățate de sânge. durează până ne hotărâm asupra rețetei. cred că asta e de fapt problema: am avut așteptări greșite. am vrut să trăim ca-n vest după 10 ani de ”reforme”. ei bine, nu! viața frumoasă nu e pentru noi. e pentru copiii noștri. dacă vrem o viață normală în țara asta, pentru ei avem de tras – ei sunt singurii care au șansa să o trăiască.

pur și simplu mai sunt prea multe de făcut ca să ne mai smiorcăim – prea multe mici lucruri despre care nu simțim că fac diferența, dar care însumate înseamnă ceva. până la urmă, pădurea e alcătuită din copaci. și ai copacii pe care îi sădești.

‘neața!

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva