regele David. mă tot întreb de ce are doar două corzi la liră.

regele David. mă tot întreb de ce are doar două corzi la harfă.

prin Ierusalim am mai văzut locul unde s-a descoperit, recent, mormântul Regelui David, psalmistul. am ajuns tocmai când câțiva evrei își făceau rugăciunea. NO pictures! ok! am mai fost unde se spune că Mântuitorul ar fi luat cina cu ucenicii și ne-am întors la zidul plângerii. sus în autocar, direcția Biserica Românească din Ierusalim.

un mic Rastignac local, care îi adresează Ierusalimului provocarea: ”Entre nous deux, maintenant!”

un mic Rastignac local, care îi adresează Ierusalimului provocarea: ”Entre nous deux, maintenant!”

Cartier de evrei tradiționaliști în zi de shabbat. Ion Antonescu ne sfătuiește să nu facem poze, că poate ne trezim cu o piatră în cap. vedem evrei cu zulufi și căciuli dintr-o blană foarte fină, de forma unor roți mari de cașcaval. se pare că unii le țin în frigider, așa e de sensibilă blana respectivă. Ion Antonescu ne mai spune o poveste despre acești tradiționaliști: deși fac foarte mulți copii, se pare că nu pun vreodată mâna pe vreo femeie goală. nu doar că nu o văd, dar nici nu îi ating pielea. există un cearșaf mare, cu o găurică la mijloc. ne întoarcem la Tel Aviv și dormim ca pruncii. mâine ne trezim la 6.30, la 8 plecăm spre Tabor.

nu mă pot abține să nu vă mai arăt niște poze de prin Ierusalim.

jos în dreapta e zidul plângerii

jos în dreapta e zidul plângerii

începem deci ziua a IV-a. și o începem cu o călătorie până la Haifa, port la Marea Mediterană. aici vedem o biserică (Stela Maris) ridicată pe locul grotei Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. și mai vedem niște grădini spectaculoase, rezervate adepților cultului Baha’i. căscăm gura vreun sfert de oră și facem poze. de data asta chiar despre poze e vorba, deci declanșăm fără milă:

grădinile Baha'i

and again...

and again...

Bahai details.

Baha'i details.

în Stela Maris dăm peste un grup de asiatici care cântă cu foc, cu chitară și tot tacâmul. sunt peste tot :D.

în fine, Nazareth. Biserica Ortodoxă a Bunei Vestiri, construită pe locul fântânii de unde se spune că lua Maica Domnului apă. biserica e pictată de doi români – frații Moroșanu, în 1977. Nazareth-ul are alt aer decât vechiul Ierusalim. e mai puțin strident, parcă și mai puțin înghesuit. mergem destul de mult pe jos, așa că-mi exersez noua distracție – fotografii cu camera în mișcare.

pe locul case Sfintei Fecioare și a sfântului Iosif e cel mai mare lăcaș de cult din Orientul apropiat. catolic. nimerim în mijlocul unei mese discrete. arhitectura bisericii nu e cea cu care suntem noi obișnuiți. catolicii au virat mai mult spre modernism. constat că sunt destul de impresionat, vizual, pentru că am făcut multe poze și încă îmi plac.

un credincios se roagă.

un credincios se roagă.

o scurtă oprire la grota Sfântului Iosif (desigur, și aici a fost construită o biserică) și pornim spre Tabor.

ne oprim să mâncăm o shaorma și să facem niște cumpărături (turistice, nu m-am atins :D) într-un cartier arăbesc al Nazareth-ului. toți băieții aici au arme de jucărie.

pentru mine, Taborul și marea Galileii au fost momentele cele mai fericite ale călătoriei. când am ajuns sus pe munte, am început prin a observa cisternele de apă (e greu cu aprovizionarea, probabil). am intrat și ne-am închinat. am rămas mai mult de 20 de minute în biserică, timp în care părintele care făcea parte din grup a ținut o mică slujbă, citind Evanghelia Schimbării la Față.

de pe Tabor

după 5 minute, mă cuprinsese așa o bucurie că nu-mi mai trebuia nimic. era în miezul zilei, soarele ba intra după câte un nor, ba ieșea; în biserică era când umbră, când lumină. lumina aceea era însă atât de dulce, de caldă… cred că soarele intra prin vreun vitraliu, pentru că chipul Maicii Domnului din icoană lua o culoare aurie, ca în apus. aș fi stat acolo toată ziua, așezat într-o strană, bucuros ca un copil, fără motiv.

Anunțuri