al doilea răspuns remarcabil pe care l-am primit pe facebook a venit de la George. George nu are blog, pentru că e avocat :D, dar mi-a scris așa:

”Eu cred ca tocmai aceste discutii libere despre oamenii din spatiul privat, despre ce-i mana pe ei in lupta, despre placinte si despre razboi, despre pasiuni – astea mi se par interesante, la ele ma pot raporta ca la modele si in ele ma regasesc si caut sprijin. Entuziasmul nu prea apare in discursul despre viata publica si cred ca tocmai asta face bine B-Cafe, da o portie de entuziasm si de incredere in noi si in frumusetea oamenilor din jur.”

după degetul pe rană pus de Sandra, a venit punctul pe i de la Geo. nu doar că discutăm mult și facem prea puțin, dar toate aceste discuții sunt foarte

NE-constructive.

mai mult decât atât, sunt demoralizatoare. în fiecare zi auzim la televizor sau citim pe ziare, bloguri, site-uri de știri despre tot felul de nenorociri, de greșeli, de incompetenți care vor duce țara de râpă etc. imaginea noastră despre viețile noastre în țara asta este una foarte proastă.

și-mi aduc aminte de ce-mi spunea Alex Belenyi, când i-am luat interviu, despre experiența lui din Venezuela. sud-americanilor în genere li se părea că un om este foarte dubios dacă își vorbește țara de rău. să-ți critici țara de față cu unii străini era privit ca un gest de lașitate, dezonorant. cred că în Venezuela sunt departe de a primi lapte și miere la robinet, dar cred că un patriotism înflăcărat și o conștiință a specificului stilului lor de viață îi ajută să ducă existențe mai puțin deprimante / deprimate.

prin urmare, nu ajunge să discutăm mai puțin și să facem mai mult, sau măcar să înțelegem mai bine ce e de făcut. mai trebuie să ne împodobim șuetele și cu modele luminoase; mai trebuie ca în discuțiile noastre să-și facă loc și exemplele pozitive, încrederea, speranța. cu alte cuvinte, nu cred că vom deveni oameni de acțiune și ne vom schimba viețile până nu vom avea motivația necesară.

iar motivația, of!, nici ea nu vine din senin. vine de la oamenii pe care îi întâlnim, de la cărțile citite (în fond, niște întâlniri și ele – cu natura umană în variatele ei manifestări), de la filmele văzute etc. conform punctului pe i pus de Geo, să ne uităm la oameni admirabili și să-i admirăm activ. pentru că schimbarea în bine are nevoie de mai mult decât analiză (țară de talk-show-uri, asta suntem!).

are nevoie de inspirație și de pasiune!

Anunțuri