Nikon mi-a făcut un frumos cadou, când mi-am cumpărat D80-ul de la ei, la buy-back. (a-propos de D80, de care eu sunt foarte mulțumit, am întrebat în Israel într-un mall, la un magazin cu camere de fotografiat: cât face unul? mi s-a răspuns cam fără chef: e un model vechi, nu-l mai avem!)

oricum, frumos cadou, cum spuneam: un abonament pe 6 luni la National Geographic, să mai vadă și ochiul meu fotografii miștoace din lumea asta, pe hârtie lucioasă, să mai primească la cunoștință și creierașul despre diferite locuri și evenimente de pe a noastră Terra.

National Geographic după un contact nedelicat cu Poșta Română.

National Geographic după un contact nedelicat cu Poșta Română.

National Geographic – National Geographic, hârtia hârtie și pozele poze, dar păcat că intervine și Poșta Română în ecuație. poștașul care o reprezintă pe doamna Poștă în relația cu mine găsește de cuviință să îndoaie revista în două când mi-o îndeasă în cutia de scrisori, nefăcând nici o diferență între National-ul meu și broșuricile de la supermarketuri, care ajung rapid la coș. nu mai zic că unele numere au sosit cu adresa mea, scrisă citeț (ce-i drept) cu pixul direct pe prima copertă.

nu știu câți bani ia Poșta Română de la National Geographic, nici ce salariu are tipul care mi-l livrează mie în cutia de scrisori. (nu mai vorbesc de cât de meschine sunt cutiuțele astea, cu formatul neschimbat de pe vremea lui Ceașescu). dar îi dau din ce în ce mai mult dreptate lui Petreanu, care a fost tratat cu dispreț de niște angajați Mediagalaxy: salariul mic nu e o scuză. nu poți să ceri tarif pe bun simț, oricât de puțin ai câștiga.

și-mi mai aduc aminte de frumoasa poveste a lui Zoli Butuc, despre mătură, care se încheie cu un sfat unguresc plin de miez: ”Gândeşte-te că dacă ea este bine mersi şi îşi poate face treaba, doar în mâna ta şi-o poate face. Nu fă de râs obiectul ăla!”

Anunțuri