știți chestia aia cu nevăzutul pădurii din pricina copacilor. oare chiar se aplică la propriile noastre vieți? nu vedem că trăim mai bine decât în anii ’90, să zicem? nu ne dăm seama cât de civilizați am ajuns, cât s-a îmbunătățit orașul sau sătucul nostru, cum s-au mai schimbat vedetele și emisiunile tv în bine, câte acte caritabile pe metru pătrat de multinațională se întâmplă la noi? etc.

eu zic că astea sunt prostii. toată lumea simte că aerul e puțin mai respirabil decât în ’90 și anii următori, că fițele, deși fițe de prost gust în continuare, sunt mai aroape de occident, că mizeriile jenante proliferează în continuare pe la show-uri tv, că manelele cu țâțe, cururi și dușmani duduie în continuare prin geamurile căscate ale BMW-urilor, că fetele sunt pipăite în autobuz de obsedați cu coșuri etc., DAR: nu chiar ca înainte.

adevărul este că nu ne găsim prea mulți în vreo eroare. s-au mai schimbat lucrurile, dar prea puțin, prea încet față de cât speram. ne-am găsit lumile noastre paralele: nu mă mai uit la televizor, am netul pentru informații; nu mai citesc editoriale de jurnaliști care se cred guru pentru că au apucat să bată la mașina de scris – am blogurile și twitterul la un click distanță; nu mai cred în tot ce se spune la tv, iau știrile din 4-5 surse și le judec în capul meu.

mai mult, pot să fac ceva valoros, și dacă-mi iese într-adevăr, am facebook-ul și youtube-ul sau ceva asemănător, astfel încât în două săptămâni știe de mine toată România. asta dacă se mai găsesc din ăia care să aprecieze valoarea chestiei respective. și se mai găsesc.

suntem în aceeași ciorbă incertă, care dimineața poate mirosi a ciocolată cu lapte și a brioșe, la prânz a auorlac, seara a pizza cu prosciuto crudo și gorgonzola sau a mertzan transpirat sau a fusta lucioasă strânsă pe șunci sau a cărți și dvd-uri cu filme sau a ceai sau a metrou plin de lume sau a fum dens care doboară plămânii vitejilor bicicliști sau a toate deodată, multe altele pe care nu mai stau să le înșir.

ziceam: suntem în aceeași ciorbă, care fierbe în continuare. unii din noi aruncăm diverse ierburi aromate, alții pun mai departe grăsimi și măruntaie necurățate de sânge. durează până ne hotărâm asupra rețetei. cred că asta e de fapt problema: am avut așteptări greșite. am vrut să trăim ca-n vest după 10 ani de ”reforme”. ei bine, nu! viața frumoasă nu e pentru noi. e pentru copiii noștri. dacă vrem o viață normală în țara asta, pentru ei avem de tras – ei sunt singurii care au șansa să o trăiască.

pur și simplu mai sunt prea multe de făcut ca să ne mai smiorcăim – prea multe mici lucruri despre care nu simțim că fac diferența, dar care însumate înseamnă ceva. până la urmă, pădurea e alcătuită din copaci. și ai copacii pe care îi sădești.

Anunțuri