care sentiment? păi, sentimentul național…

din întâmplare am dat sâmbătă seara peste recomandarea lui Cabral de a ne cocoța pe Arcul de Triumf, care a fost deschis vizitatorilor în acest week-end. mi-a plăcut ideea autorităților de a lăsa cetățenii să se apropie de monumentul strict ornamental în majoritatea timpului. și ne-am dus.

din nefericire, ca mai mereu, o idee bună nu este urmată la noi și de o gestionare corespunzătoare a resurselor disponibile pentru a face din ea un eveniment de succes. plusurile (pentru a nu da impresia că numai la noduri în papură mi-e gândul) au fost: expoziție cu imagini din perioada primului război și cea interbelică, coroanele regale ale regelui Ferdinand și reginei Maria, câteva texte despre perioada premergătoare marii Uniri; acces sus pe terasă, pentru priveliștea panoramică.

puncte slabe: nici o reglementare a circulației de natură să ajute pietonii să ajungă în siguranță sub Arc (lumea traversa pe traseul optim desenat de bunul simț); nici un indicator care să-mi spună pe unde să urc (în schimb vreo 3 gardieni care păzeau ușa pe unde se ieșea după coborâre, cu misiunea de a te îndrepta în direcția bună dacă îți veanea ideea să urci pe-acolo). sigur, m-am descurcat și așa, dar sunt de părere că e mult mai plăcut și mai eficient să fii ghidat ca un copil mic decât să bâjbâi nesigur de drumul tău. nu cred că de proști sunt americanii atât de preciși în situații de felul ăsta.

mai departe cu minusurile. nici un ghid care să dea viață interiorului Arcului de Triumf. imaginile pictate pe hârtie ordinară (nu fotografică), dar înrămate. informații disparate, fără o logică ușor de urmărit, fără un fir, printate pe diverse suporturi fără consistență vizuală. sceptrul și coroanele regale expuse fără explicații (noroc cu o doamnă care a prins regatul și știa despre ce vorba…) terasa lăsată pur și simplu în voia vizitatorilor, fără UN agent de pază. concetățenii noștri se urcau pe buza înaltă a parapetului pentru a se fotografia. un accident cu un tânăr zburând de pe Arcul de triumf ar fi mutat atenția pentru o zi de la campania electorală. în sfârșit, ne-am notat impresiile noastre cu un pix ieftin, într-un caiet studențesc de matematică lăsat acolo în acest scop.

a! și n-a fost soare!

Anunțuri