You are currently browsing the monthly archive for Noiembrie 2009.

e o vreme așa de frumoasă și e soare de toamnă și-mi place foarte mult când îmi bate soarele ăsta blând în ochi și închid ochii nu mă deranjează deloc chiar și când sunt la volan îmi place cum strălucește asfaltul ud pe alocuri după ploaia de azi noapte și uneori pare să fie așa o pace peste lume și o binecuvântare bine nu ține mult senzația poate dar simți uneori că lucrurile se vor aranja și nemulțumirile se mai topesc și te împaci cu toate și important e soarele și aerul și viața și luptele contenesc și nu mai contează că ăia mint 24 de ore pe zi la televizor și că e greu va fi bine și vei reuși nu-ți pierde vreodată speranța pune-ți încrederea în cele bune și în dragoste și vei fi fericit este?

nu știu ce a fost în mintea mea la începutul zilei, când m-am trezit că urmăresc ”dezbaterea” halucinantă despre presupusul incident cu lovirea copilului. am urmărit-o toată ziua (27 Noiembrie) și senzația mea este că m-am trezit bou și mă duc la culcare vacă. oricum, a fost o zi în care n-am auzit un cuvânt despre Geoană. azi Geoană nu a existat, a existat doar un Băsescu care a acaparat atenția opiniei publice.

în orice caz, așa m-am săturat de imaginile astea și de dezbaterile sterile pe tema lor că bag o guilty pleasure pentru de-stresare. și pe urmă bag somn. 🙂

a! mai e ceva! vreau să le mulțumesc public domnilor Groparu și Ioan T. Morar (în ordine alfabetică și cronologică) pentru că mi-au promovat pe blogurile lor proiectul (b-cafe). cu ajutorul lor site-ul a ajuns ieri și azi, cumulat, la aproape 3000 de vizitatori. asta îmi dă mare încredere că ideile mele nu sunt de tot tâmpite și că b-cafe poate crește. oricum, nu vă rezumați la Groparu și Ioan T. Morar, mai sunt și alți oameni vrednici pe-acolo :).

toată lumea va vorbi zilele acestea despre imaginile în care președintele Traian Băsescu apare plesnind un copil peste moacă, în timpul unui miting electoral din 2004 (se pare). acestea sunt timpuri de surescitare, de vocalize din partea ambelor tabere, de murdării.

să scoți astfel de imagini în acest moment e greu să nu treacă drept joc politic. asta pe de o parte. pe de altă parte, oamenii lucizi așteaptă o confirmare a unor specialiști că imaginile nu sunt trucate. (aviz băieților de la Gardianul – Gardianul fiind ziarul care le-a publicat online, imaginile; ca jurnaliști, am impresia că aveau datoria să verifice autenticitatea lor înainte de a le posta, astfel încât să poată susține că sunt netrucate; dar se pare că nici ei nu pot susține asta în acest moment).

după reacția lui Băsescu la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu de la Realitatea TV, înclin să cred că imaginile nu sunt trucate, că a fost o scăpare într-un moment în care era nervos și acel copil l-a iritat și mai rău. bineînțeles, gestul lovirii copilului este cu totul condamnabil. am două comentarii de făcut în legătură cu gestul, dacă el este real.

1. gestul plesnirii / îmbrâncirii / împingerii / chiar lovirii unei persoane este un gest pe care sunt înclinate să-l comită majoritatea persoanleor puse într-o situație similară (presupunând că respectivul copil devenise agasant) și marea majoritate a bărbaților. eu însumi mă văd în situația de a-l fi comis. cu tristețe recunosc că sunt o fire impulsivă și nu exclud să-mi scape un dos de palmă sub condiții de stres. nu e scuză, e o latură tristă a personalității mele, pe care încerc constant să o corectez. desigur, gestul este amplificat de 100 de ori de poziția personajului principal. repet, dacă e real, Băsescu nu are nici o scuză că l-a comis, e blamabil și apare într-o postură odioasă în ochii publicului.

2. dacă se dovedește că imaginile nu sunt trucate, am în continuare de luat o decizie de vot. Geoană sau Băsescu? să presupunem că sunt dintre cei indeciși. cât îmi afectează gestul lui Băsescu percepția mea despre cât de bun președinte este sau va fi, în eventualitatea că va fi reales? cât îl ridică gestul lui Băsescu în ochii mei pe Geoană? după mintea mea, imaginile care au apărut acum nu ar trebui să facă să tremure ștampila unui votant pro-băsescu din calcul politic. crud, dar cred că adevărat. miza sunt indecișii.

a, da, 3.indiferent dacă e adevărat sau nu că a lovit, campania clar e super-jegoasă, nu murdară.

update: Băsescu a ieșit (într-adevăr ciudat de târziu) la o declarație de presă și a afirmat că nu a lovit în viața lui un copil. (fie vorba între noi, cu cât mă uit mai mult la imagini cu atât mi se pare mai clar că e o făcătură – dar nu sunt specialist, așa că aștept 🙂 ).

dacă se dovedește în zilele următoare că imaginile sunt trucate, cei care le-au difuzat îi vor fi creat un avantaj președintelui în funcție prin tot acest circ. cât de departe să mergem cu teoriile conspiraționiste? dacă Băsescu și-a înscenat singur toată ”murdăria”? nu e el maestrul loviturilor de teatru?

ah, ce țară! cum să te plictisești?

semnalizez că virez la dreapta pe o străduță. în spatele meu sunt mașini care merg înainte și așteaptă să mă car din fața lor. mă și grăbesc. dar un cuplu de vârstă mijlocie traversează elegant, braț la braț. sunt în mijlocul unei conversații importante. cei doi văd că virez, dar nu se obosesc să-mi dea atenție.

presat din spate, mă apropii de ei, la două-trei palme. atunci bărbatul se sesizează și își apucă nevasta de braț, cu un gest protectiv. dar nu se grăbesc, mai fac trei pași în același ritm și sunt pe trotuar. și-mi strigă: ”traversăm și noi, BĂ!”

(”Bă!”, pentru cititorii de limbă engleză care sunt în plin proces de învățare a limbii române și exersează pe writeman.wordpress.com close reading, este o formulă de politețe pe care o poți adresa din prima, cu nonșalanță, oricărui necunoscut, în scopul de a stabili relații amicale de tipul taică-miu a păscut vițeii cu tac-tu. despre această categorie de relații interumane, întrebați-vă profesorii de sociologie.)

pentru că mă mănâncă, în situații din astea, și sunt cu dreptatea, las geamul în jos și explic: să știți că nu e trecere de pietoni aici! la care nevasta sare revoltată: ”e colț de stradă, așa că putem să traversăm!” tranșez disputa (v-am zis că mă grăbeam): ”traversatul pe la colț de stradă nu e reglementat de codul rutier!”

ba uite că am greșit. e reglementat; și anume în favoarea mea, a conducătorului de autovehicul, care am eu prioritate, m-ai înțeles? –

Art. 72 – (2) Pietonii au prioritate de trecere fata de conducatorii de vehicule numai atunci cand sunt angajati in traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

(3) Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.

eu zic că e greu să ne luăm drepturi pe care de fapt nu le avem fără să încălcăm alte drepturi, despre care am convenit că alții le au. asta e o morală a poveștii.

dar mai e una, mai interesantă. lăsând la o parte codul rutier și privind de pe poziția celui care circulă în fiecare zi prin trafic (a traficantului de zi cu zi): una e evidența pentru șofer și alta pentru pieton. regulile bunului simț dictează altceva pentru fiecare din ei. șoferului îi e clar că e pe carosabil și are dreptul să treacă, nemaipunând la socoteală că îi încurcă pe cei din spate și naște claxoane etc. pietonului îi e clar că ăla din mașină e dușmanul care îl persecută. că poate să aștepte tipul de după covrig 3 secunde, cât traversează el o amărâtă de stradă.

numai că trei secunde pentru un șofer sunt mult mai lungi decât 3 secunde pentru un pieton.

AG Weinberger a pățit una urâtă tare. în luna Noiembrie trebuia să se desfășoare o nouă ediție a turneului Interzis FM – vezi muzici ce nu auzi la Radio. s-a desfășurat, cumva – și anume într-un fel șchiopătat și neprofesionist.

turneul presupunea concerte în 10 mari orașe. a fost un fiasco – până la urmă s-a cântat doar în 5 orașe. lumea nu a știut, afișajul stradal nu a funcționat (au apărut chiar afișe cu mențiunea ANULAT), ziariștii de showbiz au primit informații contradictorii de la organizatori etc. cine au fost organizatorii? agenția VreauBilet. în ce-l privește strict pe AG, propunerea de a participa la turneu a venit din partea impresarului Pepino Popescu.

ce a pățit, mai concret, AG? a fost angrenat într-un circ de neprofesionalism și de țepe. mai bine citiți povestea direct pe blogul lui. doar un extras:

Nu apreciem scandalurile publice si le tratam cu cata eleganta suntem in stare sa mai afisam in conditiile in care, victime ale unei sarlatanii de clasa fiind, suntem tot noi acuzati pentru faptul ca demascam neregulile unei agentii care ne-a pus, cu buna stiinta, intr-o postura nefavorabila in fata publicului.

Cu parere de rau pentru faptul ca fanii nostri sunt nevoiti sa asiste la un astfel de spectacol ridicol, cu replici zeloase, ne vom sustine pledoaria in continuare din respect pentru iubitorii de muzica si colegii de breasla si, mai ales, pentru ca este de neconceput sa lasam aceasta experienta sa se propage.

La Iasi, organizatorii au declarat ca nu au fost vandute decat 90 de bilete desi in sala au fost peste 250 de oameni ( cei prezenti la eveniment pot confirma, la fel si pozele facute in seara concertului ).

Vi se pare onesta si ‘profesionala’ replica agentiei care ne-a fost data cind am cerut explicatii de la asociatul agentiei in legatura cu concertul de la Iasi – si anume: “Maestre, de pe scena se vede cu totul altfel… artistii intotdeauna au iluzii de pe scena… noi stim cit s-a vindut la intrare…”.  Sfidator si scandalos…

articolul este un răspuns la un comunicat de presă din partea VreauBilet, redactat probabil în fugă de doamna femeie de serviciu, cu dezacorduri și virgule inedite (știu, sunt pricinos):

Referitor la declaratia artistului cu privire la organizarea turneului national, mentionam ca din cele 7 orase programate initial, au avut loc reprezentatii ce s-au desfasurate in cluburi adecvate genului muzical, case de cultura sau sali de teatru in 5 orase insumand un numar total de 187 spectatori.

Pierderile si ineficienta acestui proiect a condus la suspendarea celorlalte 2 concerte si a determinat refuzul categoric de a mai continua a fi sponsor al acestui chitarist.

Regretam faptul ca artistul a ales calea neloiala de a-si exprima nemultumirile prin intermediul unui comunicat de presa ce atrage dupa sine prejudicii Agentiei Vreau Bilet recunoscuta si apreciata atat pentru promovarea valorilor autohtone cat si pentru organizarea celor mai importante evenimente muzicale din Romania. Considerand ca am avut un aport semnificativ in dezvaluirea identitatii artistului AG Weinberger, speram ca acuzatiile aduse Agentiei sa fie retrase odata cu prezentul comunicat , altfel vom fi indreptatiti sa apelam competenta instantelor de judecata.

lumea aceasta a spectacolelor în săli impropriu-numite ”de spectacol”, lumea cântărilor în săli de sport și case de cultură năruite, o lume meschină și lipsită de orizont – are rechinii ei, ca orice lume în care se învârt niște bani – mulți / puțini. știm bine că există o mafie a afișajului stradal și că trebuie să ai tipărite zeci de mii de afișe și zeci de oameni care să le lipească regulat peste afișele altora, dacă vrei să strângi public în sală. știm bine că organizatorii spectacolelor și impresarii îi tratează pe artiști ca pe niște sclavi.

mai știm și pe unde se cântă – prin săli de sport, prin case de cultură vechi de zeci de ani, prin teatre. în cazuri mai fericite, prin cluburi. poate că situația jalnică de a nu avea în toată țara asta o sală de spectacole modernă, în care să încapă câteva mii de oameni și să se simtă bine, confortabil – poate că situația asta se datorează și rechinilor-organizatori de spectacole care mențin un status quo decrepit în relația cu artiștii și cu publicul plătitor de bilet. staus quo în privința lipsei de respect și a profesionalismului.

ca să închei, vreau să vă spun de ce îl cred pe AG Weinberger și nu pe cei de la VreauBilet. pentru că îl cunosc și m-am uitat în ochii lui, când am discutat la b-cafe. am văzut un om serios, care nu se pretează la lucruri josnice, cum ar fi denigrarea unei agenții super-profesioniste și implicate. am văzut un om corect și generos, care invită alături de el în concerte tineri talentați și le întinde o mână, să crească (mă gândesc la concertul din august, cu puștii de la The Real Fam). pentru că are, cadou de la Observatorul Astronomic, o stea botezată cu numele lui. și pentru încă multe alte motive.

cred mai degrabă într-un om cu stea decât într-o agenție cu afișe. vreau bilet, dar nu oricum!

nu știu cum mi-am amintit, în miezul zilei. s-o trec la more or less guilty pleasures? but it’s not guilty at all!!!

 

în fața Academiei de Științe Economice, str. Căderea Bastiliei, București, România, 2009. cineva a ținut să-și rezerve două locuri de parcare…

vă mai amintiți?

mi-au răspuns la sesizare :). am primit și email, și scrisoare în plic.

nu e vina lor mă, e vina mea, ca nu am o cutie poștală mai mare… de parcă eu am făcut cutiile astea poștale din scara blocului în care, adevărat, abia îmi intră mâna să-mi iau facturile.

tot mai bine m-am înțeles cu nea poștașul scării noastre, care mi-a adus nu știu ce la ușă după reclamație. zice:

– degeaba v-ați supărat, cu revista… dacă n-are loc! ce era să-i fac!

și cu un ușor reproș în glas:

– nu puteați să-mi spuneți mie, ne înțelegeam între noi…

zic:

– nu v-am întalnit, să vă fi spus. dar nu puteați s-o aduceți la ușă? aduceți-mi-o la ușă, sau lăsați-o la vecina de la parter.

– așa fac de-acum, să știți! haideți c-o rezolvăm noi, o să fie bine!

– ok!

deci așa. Poșta Română a răspuns reclamației, ca orice companie care se respectă. mai trist e că stau și-mi dau seama că am ajuns să mă bucur la semnele de normalitate…

mi-am amintit de un comentariu al cuiva pe blogul lui Vlad Petreanu, care recunoștea că Băsescu are cea mai consistentă prezență online, deși nu era vreun simpatizant. și am zis să dau și eu cu nasul prin basescu.ro și prin site-urile principalilor contracandidati, Geoană și Antonescu.

site-ul lui Băsescu e bunicel. are un meniu principal clar, cu 7 butoane: viziunea mea, parlamentul unicameral, printre oameni, forum, știri, galerie media, campanie. știi cam pe unde să te învârți, conținutul e organizat bine. mult conținut foto / video, cu tot felul de spoturi, filmări de la mitinguri electorale și virale penibile. ca ăsta:

primim un îndemn să ne unim, ca internauți, să dăm sfoară (eu știam că expresia e a da șfară în țară, dar să nu facem și analiza lingvistică a site-urilor candidaților acum…) îndemn să dăm sfoară în țară că așa nu se mai poate, că ce-l mai persecută mogulii pe Băse etc. conținutul cel mai puțin ”de umplutură” pe site-ul lui Băsescu (altfel plin de texte în limbaj de lemn) este cel legat de referendum. e tema lui de campanie, deci dă niște explicații despre avantajele unui parlament unicameral. pe mine nu mă conving, deși cu reducerea numărului de parlamentari sunt de acord.

există și o secțiune de vot cu întrebările de la referendum. deși e clar că simpatizanții lui Băsescu au votat masiv, tot se vede că mai puțini români sunt de acord cu unicameralul decât sunt cu reducerea numărului de parlamentari. cifrele de pe site: 80% pentru reducere, 68% pentru unicameral.

Băsescu nu are blog și am crezut că ăsta e un punct slab, la prima vedere. când am văzut însă blogurile celorlalți doi, mi-am dat seama că e un punct tare. Geoană și Antonescu (mă rog, staff-ul lor de campanie…) postează panseuri generaliste despre importanța prezenței la vot, democrație și alte vorbe frumoase. comentariile sunt moderate și nu intră decât cele care îi ridică în slăvi pe candidați. nici o urmă de dezbatere, ca pe un blog autentic, numai lăudele.

pe site-ul lui Băsescu există în schimb un forum, unde trec toate comentariile, fiind rase doar cele cu înjurături și obscenități.

pe blogul lui Crin Antonescu am comentat întrebându-l cum răspunde la acuzațiile că ar fi fost repetent și ar fi chiulit cel mai mult din Parlament (era un articol în care spunea că unui candidat nu trebuie să-i fie rușine de nimic din trecut). deși am introdus bine codul de verificare din prima, am primit un mesaj că l-am greșit și să-l mai introduc o dată. a mers. am mai făcut un test cu un  mesaj de spam și s-a întâmplat la fel. interesant.

site-ul lui Antonescu are ceva ce Băsescu și Geoană, dacă au, au ascuns bine pe site-urile lor. are un buton galben pe care scrie: soluțiile lui Crin. dacă apeși, vezi cam ce promite candidatul să facă, dacă va fi ales. asta e bine. problema e că vorbește de lucruri care nu sunt în fișa postului – înghețarea prețurilor la utilități, reducerea TVA-ului la alimente etc. bine, promite să-l pună premier pe Iohannis, deci trebuie să înțelegem că o să-l roage frumos pe primul ministru să aplice măsurile astea.

altfel, site-ul lui Crin Antonescu pare destul de dezlânat. multe butoane mari pe care poți da click, împrăștiate prin pagină, combinate cu un aspect destul de învechit. stai și te întrebi ce-o mai fi și ”acțiunea Antonescu”. mie nu mi-a venit să dau click. dar am dat de dragul research-ului și s-a dovedit că e o campanie transparentă de donații prin SMS. cică ar fi strâns peste 20.000 de euro până acum. nu e rău, pentru o primă inițiativă de genul ăsta la noi.

în concluzie, site-ul lui Crin Antonescu mi se pare cam dezorganizat; putea fi mai prietenos cu utilizatorul. texte în limbaj de lemn, demagogie, găsim și aici. comentarii moderate netransparent. câteva soluții concrete, dar cam pe lângă fișa postului.

la Geoană, în schimb, mi se pare jale. la prima vedere, nu mi-a venit să apăs pe nimic. am dat click pe poza mare cu candidatul. și am ajuns într-o pagină care arată, în partea ei de sus, ocupând trei sferturi din ecranul laptopului, așa:

e un site plin de liniuțe. mi se pare că are conținut îngămădit fără discernământ, fără să promoveze vreo zonă mai importantă, fără să atragă atenția asupra unui element central. și culmea, Geoană e singurul care are pe site un program în care schițează o viziune politică pe termen lung pentru România, despre ieșirea din criză, societate, economie și instituțiile Statului. programul ăsta e plin de clișee și generalități, dar e o idee bună și îmi face o impresie favorabilă să-l găsesc pe site. numai că e ascuns în spatele unui mic buton de meniu numit ”Proiecte”.

Mircea Geoană sau administratorii site-ului său au aceeași politică vis-avis de comentariile adverse. numai osanalele trec de moderare (măcar aici nu mai trebuie să introduc coduri de verificare). la articolul ăsta, am comentat că nu sunt decât vorbe și nu merită să ies la vot pentru limuzinele lor. n-a trecut :).

Geoană e și pe twitter, ca și Băsescu. dar nu merită să-i urmărești. Băsescu are vreo 10 tweet-uri din 2 Noiembrie până acum. Geoană are mai multe, cu chestii generale de tipul:

Trebuie regândit locul industriei în economia naţională. Nu se poate progresa prin ţepe imobiliare sau credite cu buletinul

cam asta e impresia mea despre site-uri. acum întrebarea mea, desigur, de la Caragiale citire: eu cu CINE votez?

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva