omul cât trăiește învață. v-am povestit cum mi-am luat microfon, dar nu știu cum de nu v-am povestit ce-am pățit cu el. adică nu eu cu el, el cu mine. microfon în bună stare, foarte bun pentru înregistrat sunete omenești la interviuri b-cafești, iar eu de fapt nici nu-l foloseam. îl scoteam frumos din traistă, îl montam pe micul trepied de masă (și e impresionant microfonul, lung de vreo 30 și ceva de centimetri, de-i făcea pe toți bărbații invidioși; și are și-o căciuliță faină din burete…), îi dădeam drumu și… mă plângeam de cât de prost înregistrează, mai ales când e oleacă de zgomot de fundal…

ei bine, nu era el de vină, eu eram, că n-am știut să-i fac setările ca lumea lui adobe audition, care nu-l ”vedea” și înregistra cu microfonul încorporat al laptopului. noroc cu Emil Viciu, mare meseriaș și om de bine, care a lămurit problema.

acum am început să filmez interviurile, cu ajutorul lui Dripal, care îmi împrumută camera și mi-a împrumutat, de multe ori, și know-how-ul ei cinematografic (adică, mai pe românește, a filmat ea…). ei bine, era greu cu capturile. o băteam la cap pe săraca Dripal să-mi captureze casetele mini-dv și să mi le pună pe hardul de un tera cumpărat special pentru proiect.

când uite-aici în partea stângă laptopul are o frumusețe de intrare fire-wire, iar în fund la cameră se găsește una similară, din alea pentru 4 pini ;). deci m-am trezit! mă duc să-mi iau cablu și să-mi capturez singur filmările de pe casete. că sunt deja 4-5 interviuri filmate și nemontate! mai bine mai târziu decât niciodată, dar mai bine din prima decât din a cinșpea 😛

Anunțuri