mi-au răspuns la sesizare :). am primit și email, și scrisoare în plic.

nu e vina lor mă, e vina mea, ca nu am o cutie poștală mai mare… de parcă eu am făcut cutiile astea poștale din scara blocului în care, adevărat, abia îmi intră mâna să-mi iau facturile.

tot mai bine m-am înțeles cu nea poștașul scării noastre, care mi-a adus nu știu ce la ușă după reclamație. zice:

– degeaba v-ați supărat, cu revista… dacă n-are loc! ce era să-i fac!

și cu un ușor reproș în glas:

– nu puteați să-mi spuneți mie, ne înțelegeam între noi…

zic:

– nu v-am întalnit, să vă fi spus. dar nu puteați s-o aduceți la ușă? aduceți-mi-o la ușă, sau lăsați-o la vecina de la parter.

– așa fac de-acum, să știți! haideți c-o rezolvăm noi, o să fie bine!

– ok!

deci așa. Poșta Română a răspuns reclamației, ca orice companie care se respectă. mai trist e că stau și-mi dau seama că am ajuns să mă bucur la semnele de normalitate…

Anunțuri