am constatat de ceva vreme (cam un an de zile, cred) o creștere îngrijorătoare a ratei de ridicare a ștergătoarelor mașinilor parcate undeva unde nu-i convine cuiva. uneori, acel cineva este îndreptățit să nu-i convină că i-a fost ocupat locul de parcare, pentru că este al lui și dă bani pentru el la ADP. chiar și în acest caz, dacă nu mă înșel, iar dacă mă înșel vă rog să mă corectați, legea spune că locul de parcare trebuie lăsat liber de ceilalți participanți la trafic după ora 17, când se presupune că se întoarce omul de acasă de la muncă și poate vrea să nu mai plece – se tolănește la televizor alături de cea mai bună prietenă – berea.

de cele mai multe ori însă acel cineva care ridică ștergătorul, cu o mână diabolică, nu are nici un drept să o facă. de multe ori o parchez pe Linda în spațiul public și îi găsesc ștergătoarele ridicate de către locatari ai vreunui bloc din apropiere care s-au obișnuit să parcheze acolo.

”E locul meu, domle! Aici parchez de când mă știu!”

cam asta ar putea aduce, ca argument, în sprijinul acțiunii lor vandalice.

mesajul pe care ei îl transmit este simplu: ”nu mai parca aici!” problema este că lipsește un canal pentru feed-back. aș vrea să-i pot transmite și eu un mesaj: ”pai unde ai vrea să parchez, dacă am o întâlnire de vreo două ore la un birou în blocul ăsta? și cu ce drept îmi ridici tu ștergătorul? mașina e proprietatea mea (nu știe că e de la tata, dar n-are rost să intru în detalii…), așa că n-ai voie nici s-o ștergi de praf, dacă nu-ți dau eu. și e pe spațiul public, nu pe locul tău de parcare. locul ăsta de parcare e al tău numai în capul tău!”

mă gândesc să mă înarmez cu o cretă și să scriu pe asfalt. dar pentru asta trebuie să mut mașina ceva mai încolo, iar între timp sigur cineva îmi va ridica ștergătoarele pentru că i-am ocupat locul…

Anunțuri