sunt foarte bucuros în ultimele zile. așa, fără un motiv aparent. parcă am mai multă poftă de viață, parcă sunt mai încrezător în steaua mea. mătur zăpada de pe Linda de fiecare dată când plec, îi descleștez parbrizul și luneta din strânsoarea de gheață, dau cu lopata zăpada așternută peste locul de parcare, îmi îngheață mâinile pe ștergătoare când le eliberez și pe ele de țurțuri, mă chinui pe străzile mai mult sau mai puțin înzăpezite (primăriilor și altor autorități care se ocupă de problemă – alesele mele sentimente de prețuire, respect și multă… pace!), aștept câte 10-15 minute să se încălzească în mașină (diesel, de!)  și altele asemenea.

și totuși, sunt foarte bucuros. mie îmi place iarna.

deși înjur principial autoritățile care nu-și fac treaba cât ar trebui de bine, eu mărturisesc naiv că mă cam bucur de înzăpezirea asta. iarna, cu străzile blocate, orașul respiră altfel. mai calm, mai puțin zgomotos, cu mai puțini nervi. în trafic, nu ne mai tăiem calea, nu ne mai depășim ca bezmeticii pentru a câștiga primul loc la semafor, nu mai scoatem șumahărul din noi. suntem mai cuminți. e mai multă liniște, zăpada absoarbe zgomotul motoarelor. și mai sunt câte -9 grade dimineța, încât ai chiar senzația că respiri aer curat.

da, niște crase banalități am debitat. dar cum să spui cu multe vorbe că-ți place să ieși afară, să vezi zăpadă și să tragi aer rece pe nări? poate doar în compunerile absurde din gimnaziu… ”A venit iarna! Totul împrejur este de un alb mirific, străzile sunt îngropate sub stratul gros de nea. Vântul troienește zăpada, iar omătul ajunge până… sub numerele de înmatriculare ale mașinilor” etc. etc.

Anunțuri