era cald sub plapumă. soba duduise toată noaptea. prin jaluzele se strecura un abur de lumină, cât să vezi ce arăta ceasul cu cuc. era aproape 10. afară se auzeau deja copiii strigând și chiuind din goana săniilor.

în 10 minute era îmbrăcat, spălat. numai un obstacol rămăsese – mâncarea. bunică-sa nu-l lăsa să iasă cu sania până nu-l îndopa bine. numai că, de data asta, ea ordonă schimbarea hainelor de sanie cu unele mai bune. mergeau la biserică. ah, da! era Craciunul! mă rog, sania putea să mai aștepte puțin.

nu mult, căci după Sfânta Liturghie și masa cuvenită sania și-a primit porția ei de atenție. ”du-te și mai slăbește-mă cu sania ta!!!”, i-a zis bunica. ”mie îmi crapă capul de griji pentru taică-to și maică-ta și ție îți arde de sanie. n-auzi ce zic la radio, că e revoluție la București! vai de zilele mele…”

ce e aia revoluție? adevărul era că în ultimele zile îi tot treceau cuvinte neobișnuite pe la urechi – revoluție, teroriști, libertate, comunism, tiran etc. în fine, nu era bine că mama și tata erau amenințați de nu știu ce primejdii și că se împușcau oamenii pe-acolo, dar toate astea erau departe. iarna era frumoasă, zăpada îmbia la sanie, drumul era plin de copii gălăgioși. după sanie, fotbal în curtea școlii, pe zăpadă, cu obrajii roșii de efort, cu hainele albe de tăvăleală.

Bucureștiul n-avea decât să se descurce. teroriști prin sat nu erau. acei înfricoșători și misterioși teoriști, despre care se spunea că umblă în haine de piele negre…

iar undeva pe după-amiază parcă, nu-și mai aducea bine aminte, s-a zvonit prin sat: îl judecă pe Ceaușescu. fugise cu elicopterul (cuvântul ăsta îl știa…) dar fusese prins. acum îl judecau și se transmitea în direct la televizor. câte 10-20 de oameni se înghesuiau în casele celor care aveau televizor. judecata, Ceaușescu incredibil de jerpelit și debusolat în fața judecătorilor, execuția.

strigătele de răzbunare ale oamenilor din satul de munte în fața televizoarelor, în timpul procesului și după… ”mai taci, Sandule, că n-auzim ce zice!” ”dumnezeul lui de criminal!….”

și puștile automate au spurcat colindele cu sânge.

după 20 de ani, stă în fața laptopului și își amintește. și se întreabă – cine au fost teroriștii d efapt? cine a tras? cine a ordonat să se tragă? a fost revoluție sau lovitură de stat? doar așa, niște curiozități…

dar, mai ales – cum au putut să treacă 20 de ani și să n-avem răspuns la curiozitățile astea?!?!

Anunțuri