un vecin îmi povestea următoarea întâmplare. într-o iarnă, chiar în ajun de Anul Nou, într-o gară de prin Oltenia, câțiva oameni așteptau un tren sau altul. printre trenurile care erau programate să sosească era și un anume personal, să zicem personalul 1870. și la un moment dat crainicul gării face un anunț: trenul personal nr. 1870 a sosit și a plecat de la linia a III-a.

simt că am mai scris și vorbit despre asta. nu neapărat în termenii de mai sus, dar problema mă preocupă de mic: să las ceva în urma mea. unii dintre noi nu vrem să trecem prin viață ca trenul prin gară, fie el și anunțat la timp. vrem să facem ceva notabil, ceva despre care oamenii să vorbească și să scrie. vrem să intrăm în istorie.

ei bine, STAȚI AȘA! nu e bine. îmi aduc aminte că citeam, tot copil fiind, în Universul copiilor o presupusă scrisoare a unui puștan către Michael Jackson. puștiul îi cerea lui Michael un sfat despre cum să ajungă celebru, cum era el. Michael, adică. și Michael îl încurajează să-și urmeze visul și să facă ceea ce simte etc. cred că scenariul din Universul copiilor era că puștiul insistă: să-i spună Michael ce trebuie să facă, ce a făcut EL la 10 ani ca să devină celebru. și Michael zice că, orice ar fi făcut, n-a întrebat pe nimeni ce trebuia să facă.

ai nevoie de ceva curaj, să o crezi: cei care lasă ceva în urmă, despre care se scrie și se vorbește peste ani, nu sunt cei care își propun asta. sunt cei care își propun să creeze valoare. succesul veritabil nu vine când vrei să ai succes, vine când vrei să spui ceva ce contează. aprecierile sau criticile celor din jur sunt zgomot de fond, dacă tu crezi în ce faci.

desigur, e sănătos să te oprești din când în când și să te întrebi, pentru o secundă: oare eu sunt cel dus cu pluta, sau ei?

Anunțuri