Adina se-ntreabă ce-o fi în capul meu, de am comis așa un desen...

știu că v-am mai întrebat o dată, acum două săptămâni, când eu mi-am băut-o cu George Stanca, la prima întâlnire B-Cafe offline.

dar, poate n-ai ghicit, duminica asta mi-o voi bea cu altcineva, la a doua întâlnire B-Cafe offline. și anume cu Adina Bereș, psiholog. pentru că site-ul B-Cafe este (încă) în renovare și nu puteți citi sau asculta interviul cu Adina la el acasă, găzduiesc câteva fragmente din el aici pe blog.

Writeman: Oamenii își amintesc ce desenau ei cel mai des, în copilărie?

Adina: De obicei își amintesc. Cred că, în experiența mea, nu mi-a zis nimeni că nu-și amintește. Majoritatea și-au amintit chiar cu plăcere. Multe despre interpretare nu vreau să-ți spun acum, în timp ce desenezi. În timp ce subiectul desenează, terapeutul trebuie să-și ia niște notițe, să facă niște observații, să urmărească anumite lucruri pe care le face subiectul.

W.: Terapeutul, despre care știm că vindecă oameni…

A. (râde): Capcană! Deci nu vindecă oameni, oamenii se vindecă singuri până la urmă! Terapeutul îi ajută, e alături de ei în timp ce se vindecă.

Terapeutul, în formarea lui, își însușește niște deprinderi în plus față de alți oameni, pe lângă tehnici, metode… care contează foarte puțin într-o terapie. (S-au făcut studii și cel mai mult într-o terapie contează relația terapeutului cu pacientului, peste 50%). Și terapeutul are niște abilități, niște deprinderi. El în timpul formării ar trebui să-și dezvolte empatia, ascultarea, înțelegerea, conferirea sentimentului de securitate – toate astea pentru a forma un cadru în care pacientul să se poată exprima, să vorbească liber despre el, fără teamă, să simtă că e înțeles, să simtă că e ascultat…

W.: Am impresia că trebuie să fie o gazdă bună, terapeutul…

A.: Da, trebuie. Se pune accentul, sau unii pun accent și pe cum arată camera în care faci terapie, cât de confortabil e unde stai… E foarte importantă distanța dintre client și terapeut, dacă e ceva între ei sau nu… Asta depinde și de școlile de terapie, și de nevoile clientului. De exemplu, unii terapeuți te-ntreabă: vrei să mă-ndepărtez mai mult de tine, să mă apropii, să stau mai la dreapta, mai la stânga…? Deci cel mai mult într-o terapie eu zic că contează, mai mult decât tehnica și metoda, clientul. Și relația dintre client și terapeut.

W.: Spune-mi cum e cu desenul meu, că l-am terminat. Nu interpretarea, dar câteva reguli în general.

A.: Am mai zis că testul Davido-Chad conține de fapt 4 desene. Tu l-ai făcut pe primul. Primul desen are tema: desenează ce desenai cel mai des în copilărie. Al doilea desen are ca temă: desenează niște mâini, oricâte! Al treilea: desenează o mână care te jenează! Al patrulea este desenul liber – desenează ce vrei tu! Eu ți-am pus la dispoziție creioane colorate și un creion normal… Urmărim foarte multe lucruri: ce culori s-au folosit, unde e plasat desenul în pagină, dacă ai întors pagina sau n-ai întors-o, ce elemente conține desenul, trăsătura: dacă e apăsată sau nu. Toate lucrurile astea spun câte ceva despre tine. Fiecare om, fiecare casă, fiecare animal spune ceva.

W.: Poți să îmi dai niște exemple, fără să te referi la desenul meu, de ce semnifică unele lucruri – faptul că apeși mai mult sau altceva…

A.: De exemplu, o persoană care face un desen plin de roșu este o persoană agresivă. Roșul exprimă agresivitatea. Liniile curbate ne vorbesc despre o persoană blândă; liniile ascuțite vorbesc despre agresivitate, iarăși… proporțiile obiectelor vorbesc despre imaginea de sine. Dacă toate lucrurile sunt mici mici mici în desen, avem de-a face cu o persoană cu un sentiment de inferioritate. Locul în care este plasat desenul – sus jos stânga dreapta – ne vorbește despre introversie sau extroversie, sau despre materialism și spiritualitate. Anumite animale spun câte ceva despre tine, o casă, un drum spune ceva. Soarele, care este simbolul tatălui, apa… toate spun câte ceva despre tine.

Anunțuri