am fost la concertul lui Chris Rea de la Sala Palatului. mă abțin să vorbesc din nou despre sală. (voi vorbi, cât de curând voi avea timp, de starea patinoarului Flamaropol, unde am fost la Stelele Moscovei).

Chris Rea nu mai cântă la chitară. am auzit cu urechile mele, la concert. nu știu ce-i face – o vrăjește, o gâdilă, o asmute, o tentează, se lasă sedus de ea, o îmbrățișează, dansează cu ea, o pune să jelească, să spună povești înfricoșătoare cu zâne, vrăjitoare, demoni, fete frumoase, iubiri pierdute, amintiri, cafenele uitate… își pune chitara să te fascineze, să te poarte prin munți, pe plaje, prin orașe aglomerate, pe autostrăzi pustii, prin deșert, prin peșteri. face din ea covor zburător.

n-am decât niște poze seci. și un film ca să ilustrez palid ce cântă Chris Rea. dar pe omul ăsta trebuie să te duci să-l vezi pe viu, să ți se facă pielea găină când își descântă chitara (cred că asta-i face, până la urmă) sau când își cântă trăirile râșnind din vocea lui aspră de fumător înrăit.

Anunțuri