„M-am născut la câteva zile după cutremurul din ’77, într-o mahala din Constanţa. Chiar dacă nu era la marginea oraşului, era mahala, pentru că era cartierul turcilor, cărora constănţenii le zic ”ţigani”. Dar nu sunt ţigani, sunt turci. E un cartier în care o treime sunt turci, o treime – machidoni şi una – români.

Se-nţeleg foarte bine. Se bat între ei – turcii cu turcii, machidonii cu machidonii. Turcii mai ales când se fură mireasa, când o fură un tip care nu e foarte bogat sau nu era vizat de familie pentru căsătorie. Aşa apar scandaluri, care erau un spectacol pentru noi, puştanii de pe stradă. Erau foarte gălăgioşi şi ne plăcea să ne uităm cum se bat, sau cum urlă femeile unele la altele de la o sută de metri… pe turceşte.

Eu am trăit printre barbugii şi bişniţari. Unii erau gunoieri, alţii aveau şarete cu care mai făceau un ban, mai ales după ’89, când li s-a dat liber să transporte turişti cu şareta. Alţii erau oameni respectabili… Era o lume foarte pestriţă. De case. Foarte aproape de mare.În Constanţa, marea este centrul oraşului. Centrul oraşului este la marginea oraşului. Marea este locul unde se plimbă oamenii, se duc fetele pe faleză şi se pupă, (între ele sau cu băieţi…) pe dig, pe stabilopozi, acolo unde sunt locurile mai discrete.

Harry Tavitian încerca să ţină un club de jazz şi îi reuşea, într-o anumită măsură. Şi încropise un fel de cerc de literatură, erau discuţii la el în club – un beci foarte micuţ, unde barmani erau pisica lui şi Harry Tavitian însuşi. Era un cerc foarte restrâns, dar cei care voiau să vorbească, să se împrietenească, reuşeau acolo. Se crease un fel de comunitate, iar acum o parte din acea comunitate realizează revista Tomis din Constanţa.”

cine povestește? Costel Popa, directorul asociației Salvați Delta. Vino la o discuție cu el despre omul Costel, directorul Costel Popa și iubitorul de Deltă – el, tu, oricine. În Que Pasa, duminică la ora 17, la a patra întâlnire B-Cafe offline.

Anunțuri