sunt un șofer destul de impulsiv. am un defect care îmi mănâncă nervii, în traficul din București: sunt tipul de justițiar. mă oftic când depășește coloana câte un deștept și se bagă el în fața a 20 de fraieri care așteaptă cuminți la semafor. în fața mea nu se bagă.

am început să am însă momente mai calme, cred că o dată cu vârsta. atunci aștept cuminte să se spargă alții în figuri și contemplu comportamentul uman. doar despre el trebuie să-mi scriu (până la urmă) dizertația… și ce văd?

văd că românul practică o nepăsare stoică față de moarte și alte evenimente neplăcute care pot surveni în trafic. sau bucureșteanul, mai precis. bucureșteanul traversează cu grație prin loc nepermis și a început să nici nu se mai grăbească. aleargă pe stradă, printre mașini, să prindă tramvaiul care tocmai închide ușile, făcându-și loc cu sacoșele când se năpustește pe refugiul deja plin de lume.

bucureșteanul merge pe marginea șoselei chiar și atunci când trotuarul este liber. dacă îl claxonezi, te înjură. dacă îl calci, ești nebun și meriți pietre în lunetă (stați liniștiți, n-am pățit – dar întâlnesc în fiecare zi, pe străduțe lăturalnice, pietoni cărora nu le mai ajunge trotuarul și încearcă să-și extindă teritoriul către axul drumului). bucureșteanul mai crede că are prioritate la orice traversare pe la colț de stradă – deși eu i-am mai demonstrat că nu e așa.

văd oameni care circulă în mod aberant pe marginea drumului sau traversează în condiții riscante, când ar putea să folosească foarte frumos trotuarul și să se comporte mult mai prudent. nimeni nu are răbdare. dar nu doar atât: cei pe care îi observ eu au parcă o bucurie subînțeleasă și tembelă de a încălca reguli. știu cum ar trebui să fie. știu că își riscă siguranța, dar fac la fel, uite de-ai naibii!!!

bun, dacă oamenii sunt duși cu capul, lasă-i să și-l riște pe răspunderea lor. dar ce te faci când riscă siguranța altor persoane – ca pietoni, de șoferi nemaivorbind… văd MAME nebune care își conduc cărucioarele în care se află prețioase odrasle printre mașini, traversând în fugă, sau pe marginea șoselei – când trotuarul e la un metru mai încolo. le văd alergând cu copii în brațe sau trăgându-i de mână să alerge mai repede, pentru că traversează pe roșu. nu mai zic de mame care își lasă copiii pe stradă nesupravegheați sau îi pun în situații riscante pentru că se grăbesc.

se grăbesc să ce? să câștige 30 de secunde pe care le vor folosi să prindă o telenovelă sau să curețe un cartof sau să bârfească o vecină sau să-și aleagă un tricou. cu un preț, Doamne ferește, absurd de mare, când accidentul se produce.

Anunțuri