când eram puștan și până târziu, spre terminarea facultății – că am avut nevoie de multe carte ca să-mi vină mintea la cap… – apropierea Paștilor se făcea pentru mine încet. fără pripeală, s-ar zice într-o limbă veche parfumată. prin liceu, după o perioadă mai zbuciumată și mai teribilistă, undeva de la jumatea clasei a XI-a încolo, lucrurile erau foarte așezate și mă gândeam din vreme la semnificația Sărbătorii și la săptămâna care i-a premers ATUNCI.

fiind copilăria întoarcerii mele la o viață apropiată de viața Bisericii, ronțăiam dulciuri, beam lapte – as it were. citeam, adică, cămașa lui Hristos, de Lloyd C. Douglas. e o carte frumoasă, am citit-o vreo 3 ani chiar înainte de Paști. relatează epic (vreau să zic că destul de înflorit) evenimentele din timpul răstignirii Mântuitorului și imediat după, din perspectiva unui tribun roman care asistă la răstignire (și câștigă cămașa la zaruri), după care se convertește la creștinism. Marcellus îi zice în carte, cred că Tradiția îl reține cu alt nume…

în orice caz, recitind-o după o vreme în care am mai săpat ceva mai adânc prin tainițele ortodoxiei, mi s-a părut încă plină de nerv și captivantă epic, dar departe de sâmburele adevărat al celor de-atunci. adică i s-ar aplica vorbele sfântului Apostol Pavel:

Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul. Evrei 5, 12-14

Cămașa lui Hristos nu este hrană tare, dar este lapte dulce. hrana cea mai tare este citirea Evangheliilor în care sunt povestite toate, în care sunt înșirate nu numai faptele, ci și îndelungatele rugăciuni ale lui Hristos către Dumnezeu-Tatăl, în care ni se descoperă sensul celor ce aveau să se petreacă, rostul lor adânc și asuns până și de ochii educați deja ai ucenicilor apropiați. hrană tare este citirea cărților sfinților părinți care tâlcuiesc pe larg și cu răbdare textele evangheliilor – cum ar fi tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur la Matei sau a Sfântului Chiril al Alexandriei la Ioan.

oricare ar fi, mi-am dat seama în ultimii doi ani că nu prea am avut vreme să mai ronțăi din ele pe cât mi-aș fi dorit. sau nu am avut râvnă. de aia stau și mă întreb: cât de ocupat și de prins până peste cap de treburi să fii încât să nu ai vreme să te oprești o secundă și să te uiți la omul din interior? cât de agitată și de plină de importanță să-ți fie munca sau distracțiile încât să nu-ți rezervi o săptămână să te gândești la ce a fost și de ce a fost – acum aproape 2000 de ani, în cetatea Ierusalimului…

pentru unii hrana tare este în altă parte – într-o religie, într-o știință, în încrederea în puterea propriei lor judecăți. indiferent unde își caută fiecare această hrană mai consistentă decât orice  yaht sau bentley sau apple sau iphone sau guccu (mă gândesc că guccu e singularul de la gucci)… indiferent de unde își ia hrana asta, mai avem nevoie de ea sau nu? mai merită să te oprești câteva zile și să te gândești – la ce? nu la ceva tragic și măreț, ci la tine așa cum ești în mijlocul lumii, la ce te face omul care ești și ce te-ar putea face mai bun.

pentru că gândul la răstignirea lui Hristos și la Înviere nu e ca o piesă de teatru în care eroul s-a comportat admirabil și a realizat o jertfă foarte spectaculoasă, bună de film la Hollywood. e gândul la cum poate un om să-și asume păcatele sale și ale lumii, la cum poate, dând bunătate, să ardă răul la inimă. dar fii atent – e mai ales gândul la cum poate Dumnezeu să-și asume păcatele lumii și să plătească pentru ele. păi, dacă stau să mă gândesc o secundă, pe un astfel de Dumnezeu merită să încerci să înveți să-L iubești…

Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

Ioan 3, 10. 1 Petr. 2, 1. 1 Cor. 3, 1.

13. Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc.

Iona 4, 11. 1 Cor. 13, 11; 14, 20.

14. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul.

Anunțuri