mă îndrept spre ghișeul Petrom (de la televizor, cei cu țara lui Ardei…), ca să cumpăr câteva sticle cu apă distilată. un angajat spală pe jos cu furtunul, stropind fericit.

ma gândesc să nu-l ocolesc prin față, unde tocmai stropea, ci să trec de el prin partea lui. când ajung la 2 metri de el, întoarce brusc furtunnul spre mine și mă stropește pe pantaloni, destul de zdavăn. mă opresc.

– poftim, treci! zice.

– m-ai stropit! zic.

– hă hă, pardon! nu te-am văzut…

– eram la doi metri de tine… îmi exprim eu nedumerirea. și erai cu fața!

– hai domle că nu ți-am spart capul, du-te-n treaba ta! face el.

– eu mi-aș cere scuze în locul tău, îndrăznesc, după ce am stropit aiurea pe cineva.

– păi am zis pardon, ți-ajunge! hai cară-te și nu mă mai f… la cap!

– când ești prost (m-a luat gura pe dinainte, am vrut să zic: când faci o prostie; nu că mi-ar părea rău), măcar nu mai faci gura mare…

– așa sunt eu, prost! băga-mi-aș picioarele să-mi bag în voi de înțepați…

plec să iau apa distilată, deja amuzat de întâmplare. cer, plătesc, mi se pun 3 sticle de 1,5 l în față și mi se dă bonul.

– o pungă? întreb.

– punga nu ține! zice răstit omul de la casă.

– dă-mi totuși o pungă, o țin în brațe… cum le iau așa?

îndeasaă nervos sticlele în pungă. una tot cade, nu vrea să stea în picioare.

– NAȚIA MĂ-TII de sticlă!!!! zice omul și îmi întinde punga prin ghișeu.

plec.

atât.

Anunțuri