You are currently browsing the monthly archive for Mai 2010.

Ce: Ziua Porților Deschise pentru Copii – cu meciuri de rugby tag, competiții sportive, exerciții demonstrative cu câini, cai, restabilire a ordinii publice, atelier criminalistic, luptători din Brigada de Intervenție a Jandarmeriei etc. Multă distracție, aer curat, somn bun după 😀

Când: Mâine, Sâmbătă 29 mai, de la 10.

Unde: La Jandarmeria Română (pe strada Jandarmeriei nr. 9-11), în baza de antrenament și pregătire a jandarmilor.

Plus: copiii se vor putea antrena alături de jandarmi (escaladă, coborîre în rapel, pista psihologică etc.) şi se vor putea plimba cu maşinile de intervenţie folosite pe timpul executării misiunilor.

ok?

trebuia să scriu articolul ăsta acum câteva zile, chiar când s-au întâmplat lucrurile. în semn de recunoștință față de un om despre care știu doar că-l cheamă Ghiță.

totul a fost atât de simplu, de firesc – totul a fost așa cum ar trebui să fie în fiecare zi. ce mi-ar plăcea să fie banalul cotidian e din păcate un eveniment neobișnuit.

am parcat, am pus alarma și dădeam să plec în treaba mea. în fața mea, un Mercedes de până în 2000. un domn între 30 și 40, înalt, bine făcut, roșcățiu la păr și la barbă aranja tacticos niște lucruri în portbagaj. m-a strigat: vedeți că vă curge ceva! e lichid de parbriz?

zic: nu cred, că nu e nimic spar pe-acolo, din câte știu. s-a aplecat și a înmuiat un deget în mica baltă care începea deja să se formeze. e antigelul, a zis, după ce a mirosit degetul. s-a spart vreun furtun de apă; ridică capota!

m-am executat. uite! aici – vezi cum țâșnește. așa era – țâșnea. trebuie să desfaci furtunașul ăsta, uite din colierele alea două. te duci și-ți iei altul și trebuie pus la loc – uite pe țevile alea două. dacă aș avea un patent &^%$(^%^er la mine, ți l-aș scoate eu… de fapt, stai că mă duc până acasă, că stau aici la 2 pași. și a plecat după patent.

eu mă uitam ca vițelul la poarta nouă. apare domnul binevoitor și se apucă de lucru. e greu și se murdărește tot pe mâini, căci spațiul e strâmt. între timp, apar o doamnă în vârstă (mama sau soacra domnului binevoitor, presupun), o doamnă în care identific soția și un puști cuminte, care se urcă la locul lui în mașină. doamna în vârstă zice simplu: rezolvi ceva, Ghiță?

aha, zic – domnul Ghiță. și pe cel mic îl chema Horia, am auzit cum îl striga tot doamna în vârstă.

a scos până la urmă din portbagaj un patent &^%$)^%^er (un ”papagal”), s-a mai chinuit vreo 10 minute să tragă de colierele înțepenite și, în sfârșit, a scos furtunul buclucaș. mi-a explicat din nou cum trebuie să montez un alt furtun și a plecat omul să ducă patentul în casă, însoțit de mulțumirile mele.

am ținut să-i pun eu la loc niște scule pe care le scosese din portbagaj, de pe la roata de rezervă, și i-am mulțumit încă o dată doamnei în vârstă. știți cum e, a spus ea, trebuie să fim oameni!

să le dea Dumnezeu sănătate!

cu întârziere, câteva cadre de pe și din MNAC.

domnule, eu am auzit la viața mea despre tot felul de leacuri mai mult sau mai puțin băbești pentru sughiț. să înghit de 9 ori consecutiv. să-mi țin respirația nu știu câte secunde. să mă sperie cineva. nici unul dintre astea nu a funcționat imediat și nici unul nu a funcționat de fiecare dată.

aseară, în schimb, am avut o revelație. bine, ar fi trebuit să o am duminică seara, la concertul AC/DC, când Patricia i-a explicat-o Ștefaniei. dar aseară, pentru că am avut nevoie, m-a învățat Ștefania cum să scap de sughiț. și am scăpat. am băut invers din pahar – adică aplecându-mă și lăsând să curgă lichidul în cerul gurii. te prinzi la fața locului cum funcționează.

azi la birou, povestindu-i lui Cathy întâmplarea, am aflat încă niște leacuri, despre care nu știu dacă funcționează sau nu, că încă nu le-am încercat. Cathy le recomandă cu încredere. nr. 1: apeși progresiv cu palma undeva în zona plexului, și trece. nr. 2: (cum să vindeci pe cineva de sughiț) – îl atingi cu degetul undeva pe corp, pe umăr sau unde ți se pare potrivit (nu știu dacă persoana care sughite nu trebuie să se aștepte la atingere sau se poate foarte bine să o atenționezi: vezi că acum te ating, ești pregătită, te ating pe umăr sau pe burtă?…)

Cathy mai recomandă și nr. 3: să iei 7 înghiituri mici de apă, cu pauze scurte. în asta nu am prea mare încredere, dar dacă zice ea…

și stau și mă uit la articolul ăsta și mă-ntreb: oare încep să virez spre Felicia?

Poze de la AC/DC, cu telefonul :D. Cea de mai jos și cele din galeria flickr, undeva în partea stângă.

Ieri a avut loc un turneu de fotbal organizat de Jandarmeria Română, în parteneriat cu Chinezu și selecționata lui de bloggeri, cu participarea Naționalei Artiștilor, a selecționatei Presei și, desigur, a selecționatei Jandarmilor.

Învingători au fost artiștii – mai bine pregătiți fizic și mai ”sudați”. Oricum, Make le-a descifrat planurile tactice și data viitoare nu se știe dacă nu cumva vom reuși să-i batem… Bloggerii au ieșit pe locul 2, după ce i-au învins pe jandarmi în semifinală. Toma Nicolau a înscris 3 goluri.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la evenimentul de ieri, în afara organizării de excepție a Jandarmeriei, a fost fair-play-ul de care a dat dovadă toată lumea pe teren și pe margine. Nu cred că am auzit o înjurătură sau un schimb de replici mai tăios în toate cele 4 meciuri care s-au disputat.

Arbitru a fost Alexandru Tudor și, vorba Chinezului, oricât de chițibușari am fi, nu avem ce să-i reproșăm.

Pentru că a ieșit atât de bine și toată lumea s-a simțit excelent, organizatorii se gândesc să repete isprava în fiecare ultimă joi din fiecare lună. Cred că bloggerii pot începe antrenamentele serioase!

Echipa bloggerilor (via ofițerul de presă Vlad Dulea):

Selecționata bloggerilor a fost formată din Adi Zabava (portar) și Vlad Balan, Mircea Mester (AutomarketRo), Alex Cirstea, Toma Nicolau, Adrian Ciubotaru, Birkof, Andrei Bicky, Alex Tunaru, ihearlights, Lucian Marin, Robert Trandafir, Pandutzu și CezarV (jucători de câmp).

Veste bună: Florin Piersic a acceptat să filmăm un interviu pentru B-Cafe. Interviul va avea loc într-una din zilele săptămânii viitoare, cel mai probabil.

Altă veste bună: m-am gândit că n-ar fi rău să nu mă duc singur la întâlnire, ci să iau cu mine un admirator / o admiratoare care să aibă astfel ocazia de a-l cunoaște personal pe marele actor (nu mă mai feresc de clișee, în cazul său, pentru că e mare, ce să mai…)

Așa că am lansat acest concurs pe blogul B-Cafe. Dacă ”îți dorești mai mult victoria”, dacă ți-ar plăcea să fii prezent la discuție și să-i pui chiar tu întrebări lui Florin Piersic, urmează regulamentul concursului și scrie un comentariu pe blogul B-Cafe sau pe email – îl găsești la pagina de contact.

succes!

jandarmii au reputația (stabilită de niște galerii formate din susținători politicoși și manierați ai echipelor de fotbal) că bat. dacă ar fi după sus-pomeniții ”suporteri”, cel mai bine ar fi ca ei să nu mai calce pe lângă arenele sportive, astfel încât galeriile să se poată complimenta în voie pentru realizările echipei adverse înainte, în timpul și după meci.

ok, hai să revenim cu picioarele pe pământ. Chinezu vă oferă ocazia să-i bateți măr pe jandarmi, într-un meci de fotbal din cadrul unui turneu inedit. participanți: echipa Jandarmeriei, naționala de fotbal a ziariștilor, echipa artiștilor și, doamnelor și domnilooooor: echipa bloggerilor, în frunte cu vajnicul ei selecționer, numit mai sus – Cristi China-Birtinho.

patrulaterul jandarmi-bloggeri-artiști-ziariști va avea loc joi, 13 Mai, pe terenul Jandarmeriei, în Băneasa. transportul pentru bloggeri va fi asigurat. mai multe detalii la Chinezu, desigur.

când se văd vechi colegi de liceu (mergeți în urmă până în clasa a IX-a spre a X-a, când unul din ei a plecat în alt liceu), se povestește din urmă și se râde pe tema: ce nebuni eram, frate!

inevitabil, se povestește despre bețiile care au mai intervenit între timp. Pește, care este de altfel un om admirabil de responsabil și nu bea niciodată când e cu mașina, ne-a zis două pațanii din facultate de ne-a lăsat cu gura căscată.

una e din Vamă și nu trebuie să ne mire. după o băută prelungită, omul s-a hotărât să se întoarcă la gazdă, cândva spre dimineață. dar n-a fost așa simplu. pentru că s-a trezit, pe la 10, într-un tomberon, fără telefon, fără șlapi, fără cheile de la mașină.

acest ultim aspect l-a îngrijorat, oarecum. negăsind cheile pe nicăieri, a început să-și caute mașina. ei, aici se va vedea calitatea vamaioților, stofa din care sunt croiți. mașina era la locul ei. deschisă. iar pe scaunul șoferului zăcea un bilet: ți-am găsit cheile, vino să ți le iei de la vila… și s-a dus, și le-a luat.

altă dată s-a dus la discotecă, în București, cu un prieten. s-a trezit a doua zi la mare, la Neptun, într-o cameră de hotel și fără un pantof. l-a sunat să întrebe ce s-a întâmplat și a aflat că, la un moment dat, a plecat anunțând pe toată lumea că el se duce la mare. cum a ajuns acolo, cum a ajuns la hotel, rămâne un mister până astăzi.

a aflat dimineața, la recepție, că ceruse o cameră pentru două zile și o plătise. i-au dat banii înapoi pentru o zi și s-a întors acasă. a fost, probabil, cea mai scurtă plimbare până la mare pe care a făcut-o vreodată.

Am auzit o poveste care, deci, nu se poate așa ceva. Nu pot să vă spun de la cine am auzit-o – persoană importantă, de încredere, de altfel.

Era prin anii ’90, când încă nu se știa, după cum nici acum nu se știe, care a fost mai întâi: oul sau găina? Un grup de tineri binevoitori, cam voluntari ei de felul lor, duceau niște ajutoare într-un sat uitat de lume din județul B. Lume amărâtă, imediat după Revoluție, nu prea văzuseră ei multe în viața lor.

Tinerii noștri, cât de binevoitori ar fi fost, se gândeau cu îngrijorare că vor fi invitați la masă și tratați cu ceva bunătăți locale, că locuințele nu păreau deloc igiene și, dacă mă înțelegeți, propice pregătirii de bucate gustoase.

Și cum de ce ți-e frică nu scapi, au primit o invitație la masă din partea mai-marelui satului, zis și primar, la masă. Și s-au socotit ei în mintiulica lor să spună că nu le e foame, că au mâncat bine, dar hai – așa ca să nu refuze, să accepte doar ceva ușor, niște ouă fierte, că doar pe alea nu prea au cum să le pregătească în condiții neigienice.

”Ne fierb ouăle, ni le curățăm noi, scăpăm ușor…” își ziceau ei. Săracii.

Și s-a petrecut așa: o bătrână venerabilă a fiert ouăle. Pe urmă le-a curățat, că de, așa îi cerea datoria de gazdă. Curățându-le, nu prea și-a adus ea aminte să se spele pe mâini înainte, așa că le-a cam umplut de funingine, ceva urme de pământ de pe niște cartofi curățați mai devreme și alte substanțe organice.

”Aoleu, și-au zis tinerii noștri voluntari văzând-o pe bătrână că se apropie cu un castron de ouă, o să mâncăm ouă negre!”

DAR NU! Gazda avea o strategie bine pusă la punct pentru a oferi oaspeților ouă curate, strălucitoare, cu nimic mai prejos decât ouăle din reclame, dacă s-ar face reclame la ouă fierte. procedura: lua un ou, îl băga în gură, îl scotea printre buzele țuguiate cu un plescăit îl oferea cu un zâmbet.

așa au plecat voluntarii noștri bine hrăniți cu câte două gălbenușuri.

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva