Am auzit o poveste care, deci, nu se poate așa ceva. Nu pot să vă spun de la cine am auzit-o – persoană importantă, de încredere, de altfel.

Era prin anii ’90, când încă nu se știa, după cum nici acum nu se știe, care a fost mai întâi: oul sau găina? Un grup de tineri binevoitori, cam voluntari ei de felul lor, duceau niște ajutoare într-un sat uitat de lume din județul B. Lume amărâtă, imediat după Revoluție, nu prea văzuseră ei multe în viața lor.

Tinerii noștri, cât de binevoitori ar fi fost, se gândeau cu îngrijorare că vor fi invitați la masă și tratați cu ceva bunătăți locale, că locuințele nu păreau deloc igiene și, dacă mă înțelegeți, propice pregătirii de bucate gustoase.

Și cum de ce ți-e frică nu scapi, au primit o invitație la masă din partea mai-marelui satului, zis și primar, la masă. Și s-au socotit ei în mintiulica lor să spună că nu le e foame, că au mâncat bine, dar hai – așa ca să nu refuze, să accepte doar ceva ușor, niște ouă fierte, că doar pe alea nu prea au cum să le pregătească în condiții neigienice.

”Ne fierb ouăle, ni le curățăm noi, scăpăm ușor…” își ziceau ei. Săracii.

Și s-a petrecut așa: o bătrână venerabilă a fiert ouăle. Pe urmă le-a curățat, că de, așa îi cerea datoria de gazdă. Curățându-le, nu prea și-a adus ea aminte să se spele pe mâini înainte, așa că le-a cam umplut de funingine, ceva urme de pământ de pe niște cartofi curățați mai devreme și alte substanțe organice.

”Aoleu, și-au zis tinerii noștri voluntari văzând-o pe bătrână că se apropie cu un castron de ouă, o să mâncăm ouă negre!”

DAR NU! Gazda avea o strategie bine pusă la punct pentru a oferi oaspeților ouă curate, strălucitoare, cu nimic mai prejos decât ouăle din reclame, dacă s-ar face reclame la ouă fierte. procedura: lua un ou, îl băga în gură, îl scotea printre buzele țuguiate cu un plescăit îl oferea cu un zâmbet.

așa au plecat voluntarii noștri bine hrăniți cu câte două gălbenușuri.

Anunțuri