You are currently browsing the monthly archive for Iulie 2010.

Uitați-vă la Piticu pentru detalii.

Și mai uitați-vă și la acești vectori de pe shutterstock 😀 (via @zaineasca)

Ce e mai trist: rușinea pe care ne-o aruncă în ochi Ministerul Turismului sau faptul că, de fapt, deep down there, noi habar n-avem cine suntem? Noi, ROMÂNII…

Anunțuri

am vorbit într-o lecție anterioară despre cum să eviți să-ți tai unghiile în autobuz, sau în public. ei bine, se pare că unii dintre cursanți nu au înțeles bine. unghiile trebuie tăiate, și curățate și pilite și dacă vă face plăcere lustruite și manichiurizate. spuneam doar că nu în public. dar TREBUIE, și eu zic că trebuie tăiate toate.

pentru a face lucrurile mai simple, vă reamintesc că omul are două mâini și 10 degete, câte 5 la fiecare mână. atunci când vă tăiați unghiile, aveți de retezat 5 unghii de la mâna stângă și, atenție, 5 de la mâna dreaptă. unghia de la degetul mic este o unghie ca oricare alta și nu ar trebui să se bucure, conform standardelor bunului simț, de un tratament preferențial.

există un curent de opinie care susține contrariul și pe care îl critic cu aplomb. adepții acestui curent sunt cunoscuți îndeobște drept unghiulongi și se caracterizează prin aceea că preferă să-și lase unghia de la degetul mic mai lungă decât celelalte unghii.

pe lângă aspectul total inestetic pe care îl dobândește astfel mâna, unghiulongul violează, prin filosofia sa de viață, cele mai elementare norme de igienă. pentru că el nu se mulțumește doar să-și lase unghia lungă, așa de amorul artei. nu! îi dă funcții practice, îi dă un rol decisiv în viața lui. unghia lungă de la degetul mic se ascute frumos la vârf, astfel încât să poată servi, după caz, drept: zgârmătoare în ureche, scărpinătoare după ceafă sau în alte locuri transpirate, scobitoare pentru resturile alimentare rămase între dinți, scobitoare pentru resturile de orice natură strecurate sub alte unghii etc. ”etc.” poate însemna, de exemplu, că unghia specială se folosește pentru a pune sare în mâncare…

desigur, unghiulongul este un personaj convins de justețea convingerilor proprii, care cu greu se va lăsa convins să-și schimbe filosofia de viață. acest articol este însă destinat sufletelor pure, angelice, care recunosc adevărul învățăturilor de bun simț anti-unghiulonge. articolul are, de altfel, un rol pur prevenitor. știu că nu v-ar trece vreodată prin cap să vă puneți sare în mâncare cu unghia, dar nu strică să înăbușim din fașă orice ispită diavolească de a ne lăsa unghia mică să crească… mai mult decât este cazul.

impostorii.

pe ăia care zic că sunt ce nu sunt

pe ăia care nu sunt ce zic că sunt

pe ăia care promit ce nu pot să facă și nu fac ce promit

pe ăia care își ascund cu grijă slăbiciunile și se preocupă să dea bine, chiar dacă în spate e gunoi

ăia care, dacă sunt profi, dictează la cursuri aceleași vechi notițe, în fiecare an, compilate din cărțile altora

pe ăia care se recomandă: scriitor, când tot ce-au publicat e un articol în ziarul comunei natale

pe ăia care pretind că știu să scoată țara din criză, când ei verifică pe net ce înseamnă ‘PIB’

pe ăia care pretind că ei sunt buni la fotbal, dar dau numai pase sigure, de doi metri, și strigă la alții să alerge

pe ăia care n-au voce, dar vor să fie în cor, ca-n geniala reclamă la Stella Artois

pe ăia care ”știu” cum se face treaba, dar nu pun mâna

pe ăia care își fac blog nu pentru că îi arde în buricul degetelor să scrie, ci pentru că așa se poartă, plus că așa își mai pot adăuga niște admiratori la colecția de fraieri

pe ăia care nu recunosc că au greșit, ci îți explică circumstanțele ca să se scoată.

și tot restul.

p-ăștia nu-i suport eu, pe impostori.

sunt (din nou) inundații în România. cam pe unde au mai fost, din ce se aude la TV. unii vorbesc deja, cu sarcasmul care îi șade tare bine românului, despre tradiția inundațiilor, sau inundații din generație în generație.

au fost create niște pârghii cu ajutorul cărora îi putem sprijini pe oamenii afectați de inundații – pe cei rămași fără case și gospodării, pe bătrâni care au muncit o viață și acum s-au trezit că mai au doar o pereche de cizme de cauciuc, împrumutate. Manafu a făcut o listă cu posibilitățile de a dona bani sau alimente pentru sinistrați.

am donat și eu câțiva euro prin sms, la numărul 876. un sms face doi euro. nu am spus că am donat ca să mă laud, ci pentru că mă întreb, așa într-o doară, cum se împart acești bani. oare câți cenți din cei doi euro ai mei i-am dat pentru necazul oamenilor? câți merg să acopere pierderea lor grea – casa luată de ape,  animalele pierdute etc.? câți cenți merg, dimpotrivă, să acopere prostia și reaua voință?

am auzit despre familii care au pățit necazul și în anii trecuți, dar n-au binevoit să se mute din calea apelor. și-au făcut casa tot în pantă, cum s-ar spune. am auzit de defrișări ilegale care au favorizat nenorocirile care se petrec acum. de mult am început să aud de astea, din anii 90.

am auzit un ”cadru didactic” certându-se la televizor cu președintele țării, într-adevăr ca o țață, acuzându-l că guvernanții au mințit-o, nu i-au crescut salariul așa cum au promis, ba chiar i-l reduc acum cu 25%. asta în contextul în care președintele s-a găsit să întrebe – ce inspirație… – dacă avea asigurare de locuință. și mă gândesc așa: că nu sunt atâția cenți în cei 2 sau 4 sau 400 sau 400.000 de euro pe care i-am putea dona noi toți sinistraților, cât să acopere toate problemele astea.

nu sunt, pur și simplu nu sunt.

am primit această provocare absolut obligatorie de la Brightie. deci prestez:

O locomotivă pufăie obosită și se pune în mișcare. Noaptea de Revelion. Am lucrat până târziu; sunt de dimineață pe drumuri, la deszăpeziri; abia îmi mai simt brațele. La 22.30 ne-au dat dobitocii drumul să plecăm. La 23.10 trece personalul de Filiași, o să mă arunc în el și la 23.45 o să mă arunce el în gară. Am 7 minute să ajung acasă și încă 8 să mă spăl și să bubui șampania. Nevastă-mea trebuie să stea ca pe jar, că încă nu s-au inventat telefoanele mobile. Și deodată aud vocea seacă în difuzorul gării:

– Trenul personal nr. 657 de la Tg. Jiu, direcția Filiași, a sosit și a plecat din stație de la linia a II-a.

La mulți ani!

Notă: ‘PA’ va să zică proză arhiscurtă, adică proză în stilul lui @arhi 🙂 (deși n-am prea nimerit-o cu trackback la articolul ăsta).

B-Cafe – oameni cu povești

banner b-cafe

Let’s do it Romania!

twit me, baby!

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Vreau in CHINA!!!

del.icio.us

Informeaza-te despre colectarea selectiva