eu sunt ochelarist.

nu am fost dintotdeauna așa. la început eram un om normal, cu vedere decentă. îi luam în balon pe toți agaricii de la bloc cu fundurile lor de borcan, care ne priveau cu ochii mijiți din spatele sticlelor pe noi, Fotbaliștii. la grădiniță, băteam ochelariști numai așa, de relaxare, pentru că era clar că sunt lași, proști și trișori.

în școala generală, n-am avut ochelariști în clasă. la un moment dat, în clasa a IV-a, un bun camarad, la fel de zăpăcit și de golan ca noi toți, a fost nevoit să-și pună ochelari. deodată lumea noastră a vânătorilor de ochelariști s-a clătinat. era un băiat excelent, scuipa cu nonșalanță la 3-4 metri, sărea garduri înalte până la piept fără să le atingă, era cel mai bun la fotbal din clasă. și totuși devenise ochelarist. era oare posibil ca ochelariștii să fie și băieți de treabă? cel puțin cei care nu se născuseră ochelariști…

prin clasa a VII-a sau a VIII-a, mi-am dat seama că am ajuns să stau în banca a II-a, eu care tot timpul mă furișam de câte ori puteam în spatele clasei. NU MAI VEDEAM LA TABLĂ! la un control medical de rutină, a căzut ca un trăznet vestea: eram miop! -2 la un ochi, -2,5 la celălalt, așa deodată!

am încercat să trec peste șocul purtării ochelarilor. erau o compoziție ridicolă de sticlă și metal care spânzura pe nasul meu. când mi i-am pus prima dată, toți îmi păreau niște buboși și poroși îngrozitori. ce fețe aveau! aha, deci de asta ne era frică de ochelariști, mi-am zis, pentru că ei văd atât de bine toate bubele noastre!

mă-ntreb acum dacă aversiunea față de ochelariști din copilărie are legătură cu faptul că grădinița și școala mea primară se petreceau în plin comunism, iar anii care au urmat n-au fost departe… oare ura față de intelectuali îmbrăca forma agresiunii verbale sau chiar fizice la adresa ochelariștilor? oare în țările din vest ochelariștii sunt la fel de luați peste picior și chinuiți ca la noi?

oricum ar fi, ca ochelarist am învățat rapid să-mi transform handicapul într-un avantaj. un om cu oarece carte, la o vârstă suficient de matură, a înțeles deja că ochelarii nu sunt semn de prostie, de imbecilitate sau de alte cusururi intelectuale sau morale. sunt o rezolvare pentru o problemă fiziologică. cei care nu sunt destul de copți la minte ca să înțeleagă asta trebuie puși la punct scurt. așa că uite un dialog între mine și un taximetrist arțăgos, nemulțumit că l-am încurcat preț de 20 de secunde oprind la gară în spatele lui. l-am împiedicat să iasă din parcare în timp ce scoteam cât puteam de repede o valiză din mașină:

– băi ochelaristule, ce-ai oprit mă ca vita-n drum!

– ai și mata răbdare o secundă, că o mut imediat…

– păi ești prost băi, futu-ți ochelarii ăia cu cine ți-a dat permis!

– auzi, știi ceva, mata n-ai ani de șoferie câți ani de școală am eu! așa că ciocu mic!

și ciocu mic a fost. singura dată în viața mea când m-am lăudat cu cât am învățat eu și am închis gura cuiva cu treaba asta :)))

Anunțuri