„Never say I’m sorry!” pare să fie legea de căpătâi a comerciantului român.

judecați următoarea istorioară: cineva se duce să cumpere cercei pentru o fetiță. îi cumpără vineri seara și are nevoie de cerceii respectivi duminică. are proasta inspirație să cumpere de la B&B Collection, din magazinul Victoria. alege cerceii care îi plac, plătește, pleacă fericită.

ajunge acasă și se uită, desigur, din nou la cercei. ce constată, cu neplăcere? că a cumpărat doi cercei, dar nu o pereche. unul e mai lat, altul mai îngust, unul are cu o pietricică mai mult decât celălalt. hai cu ei înapoi, sâmbătă dimineața. ei, acum începe circul!

vânzătoarea de la B&B Collection îi spune: duduie, nu pot să ți-i primesc înapoi! procedura noastră e foarte strictă – trebuie să mergeți cu cerceii la service-ul nostru și să vă întoarceți cu o garanție că sunt cercei de aur de 14 karate, pentru că nimic nu-mi garantează mie că dvs. nu ați venit cu altă pereche de cercei, din aur de calitate mai slabă, de 9 karate.

duduia: *&^*&^ *&^*&^%^$^% )(#$@#@!$#@!#@!!! cum adică doamnă, nu mă recunoașteți, eu am fost aici aseară și am cumpărat cerceii! dați-mi alt cerceluș care să fie pereche și hai să ne vedem de treburile noastre, fiecare de a lui!

vânzătoarea: a, păi nu așa! nu vă putem primi cerceii! și frate-miu dacă vine cu cerceii înapoi de pe o zi pe alta, eu nu-i primesc până nu-i verifică service-ul. așa e procedura!

duduia: da’ procedura e să-mi vindeți mie o pereche de cercei sau cercei desperecheați?

vânzătoarea: eu v-am vândut cercei buni, de aur de 14 karate…

duduia: și eu pe ăștia vi-i aduc înapoi! numai că mi-ați vândut un cercel și încă un cercel, nu o pereche de cercei, așa cum cumpără oricine de când e lumea și pământul. cum îndrăzniți să mă bănuiți că vreau să vă înșel, când dvs. m-ați înșelat pe mine și nu mi-ați vândut marfa cum trebuie de la bun început!

vânzătoarea: trebuia să vă uitați mai bine! e omenește să greșim și noi, doar nu suntem roboți! vina e a dvs. așa cum este și a mea!

duduia: !$#@!$#@ _)(_)*(&(* _|_! nu sunteți roboți? dar când vine vorba de proceduri văd că sunteți roboți! pot să vorbesc cu șeful sau șefa dvs.?

vânzătoarea: eu sunt șefa de raion. șefii mei nu pot să-i azi, în nici un caz nu pot să-i sun ca să-i deranjez cu așa o problemă…

duduia: iar sunt și mai mică, nu? deci luni mă duc la service și mă-ntorc cu garanția și vreau banii înapoi!

vânzătoarea: nu vă putem da banii înapoi, puteți să vă alegeți alți cercei…

duduia: ce să fac cu alți cercei, că mie-mi trebe mâine! să faceți bine să-mi dați banii înapoi!

vânzătoarea: ba nu, asta nu vă pot garanta.

duduia: și de ce trebuie să umblu eu la service-ul dvs. pentru o gafă pe care ați făcut-o dvs?

vânzătoarea: puteți lăsa cerceii la noi și îi trimitem noi la atelierul nostru, dar durează o săptămână…

duduia: !#@!#@! )(* ^%^%$!

după care duduia s-a hotărât să verifice la alt bijutier dacă cerceii sunt într-adevăr de 14k și a început să caute pe net un nr de la protecția consumatorului. pe care l-a și găsit. și a aflat și o adresă de mail unde va face o reclamație pe adresa B&B Collection. și o să vedem la ce rezultat va ajunge, pentru că a promis că mă va ține la curent.

dar ce nu pot eu să înțeleg din toată situația asta e: cum, frate, după ce i-ai dat omului cercei desperecheați, nu ai bunul simț să spui: e vina mea, îmi pare nespus de rău, sunt dezolată, iertați-mă, dar astea sunt procedurile! Doamne, ce rău îmi pare, veniți luni și dacă nu mai vreți alți cercei, facem tot posibilul să vă dăm banii înapoi…

păi vânzătorul japonez își făcea seppuku în direct, madam vânzătoareo! e vina clientului că i-ai dat cercei desperecheați? e vina lui că i-ai vândut o marfă proastă? poate pe străzile din Ierusalim, unde încearcă să te fraierească arabii, nu într-un magazin dintr-o capitală europeană!

later edit: ”duduia” și-a luat până la urmă banii înapoi. asta după ce a trebuit să umble pe cheltuiala ei până la atelierul B&B de la magazinul Unirea și să primească de-acolo rezoluția: se returnează contravaloarea. ca să fie cu inima împăcată, s-a dus și până la ANPC-MP (pentru neinițiați – Autoritatea Nationala pentru Protecția Consumatorului, Metale Prețioase) și a verificat și acolo dacă aurul avea într-adevăr 14K. avea. și tot ca să fie cu inima împăcată, a făcut reclamație la OPC București, pe mail. deocamdată așteaptă răspuns.

A! după ce i-a dat banii înapoi, șefa de raion (vânzătoarea) i-a spus: Ne cerem scuze…

nu face nimic… oricând!

Anunțuri